Profesorul Ioan Carțiș a fost, de-a lungul vremii, aproape de fotbalul alb-violet, și în vremurile bune, dar mai ales în cele de răscruce. În urmă cu 10 ani, din calitate de rector al Universității Politehnica, s-a zbătut să readucă Timișoara fotbalistică în prim-plan, într-un moment în care întregul fenomen părea să se fi prăbușit de tot. Acum, privește detașat tot ceea ce întâmplă cu clubul și așteaptă ca noile autorități locale să fie inspirate și să găsească varianta cea mai potrivită de revitalizare a Politehnicii.

Ieri a avut loc o întâlnire între noile autorități și o serie de foști fotbaliști și angajați ai clubului, unde s-a discutat viitorul Politehnicii. La final, toți participanții arborau o atitudine extrem de optimistă…

Nota de optimism a celor care vor să se implice e totuși dătătoare de speranțe. Am auzit de inițiativa foștilor jucători și cred că e de lăudat. La fel, și implicarea autorităților e de bun augur, doar că în momentul de față e greu să anulezi ceea ce poartă în cârcă vechea societate.

S-a și spus că se exclude continuarea cu actuala societate.

În regulă, însă o societate nouă nu poate prelua palmaresul alteia, decât dacă cei care îl dețin își dau seama că au făcut greșeli și îl redau acolo unde se cuvine. Faptul că autoritățile se implică nu e un lucru rău, doar că și ele au o limită. Gestionează bani de la buget, care nu pot fi folosiți oricum. Ori pentru susținerea unui club, pentru suportarea salariilor întregului personal, trebuiesc bani, care să fie atrași din alte zone. Autoritățile pot sta la dispoziție doar cu serviciile, așa cum au fost și până acum.

Varianta gândită de autorități și agreată de cei invitați a fost mutarea Recașului la Timișoara. Vă surâde această soluție?

Se ard niște etape. Nu e o variantă de neglijat, dar rămâne de văzut cum se va face această tranzacție. Sigur că nu sună bine, așa cum n-a picat bine nici AEK-ul, în urmă cu 10 ani. Doar că atunci au fost sărite niște etape, s-a avut certidudinea că intrăm în prima ligă, iar pe parcurs s-a tăiat acea particulă din denumire și a rămas doar Politehnica. Acum e altă poveste. În urmă cu mai mulți ani, o cunoștință de-a mea s-a întâlnit cu un străin și i-a spus că e din Timișoara, la care acesta a exclamat „A, da! De lângă Recaș!”, el auzind de vinurile de acolo. Acum se ajunge și la fotbal în această situație. Mă rog, dacă nu exista altă variantă mai bună, să se meargă pe aceasta, dar toate promisiunile să fie onorate.

Totuși, fuziunea cu AEK-ul a fost acceptată mai ales pentru că Universitatea Politehnica era implicată în proiect…

Exact. La vremea respectivă, ASU Politehnica făcea parte din structurile Universității, fiind o asociație sportivă non-profit. În acel context, ea putea fi ajutată și susținută de către Politehnică. Nici atunci n-a înțeles toată lumea de ce am făcut acest pas, însă însemna pentru noi certitudinea că suntem în prima ligă. Dacă mai așteptam un an, puteam să nu promovăm nici măcar în B, pentru am mai avut câteva încercări și am eșuat. Lucrurile au mers însă destul de bine, iar restul poveștii se cunoaște.

Ați fi preferat să se ia totul de la zero, din ligile județene?

Luarea de la zero ar fi însemnat ani de zile, în care publicul ar fi fost frustrat. Când s-a format Politehnica AEK, lumea a venit în număr din ce în ce mai mare, echipa a fost asimilată de oraș, jucătorii erau legați sufletește. Dacă se ia de la zero, vor fi tot 2-300 de spectatori. Lumea din Timișoara e dornică să vadă fotbal de calitate, să vadă mari echipe europene aici. Au crescut pretențiile, a fost o emulație, iar la meci nu veneau doar timișoreni, ci și fani din Satu Mare, Baia Mare și chiar de mai departe. Politehnica are foarte mulți adepți în toată țara, foști absolvenți sau foști jucători. În orice caz, trebuie recuperat palmaresul și cât se poate din actualii jucători, pentru că, altminteri, fie că se ia de jos sau din Liga a II-a, va fi foarte greu

Mulți spun că lumea va reveni treptat la stadion după plecare lui Marian Iancu. Împărtășiți această idee?

Nu cred că are vreo relevanță. Contează cine joacă în teren și ce obiective ai. Poți să ai echipă foarte bună, dar dacă nu poți promova, pentru că te blochează federația, jocurile nu mai au nicio miză. Lumea apreciază această încrâncenare, dorință de victorii și sacrificiile acestor meciuri.

Domnul profesor Jackie Ionescu ne spunea, acum câteva zile, că e primordial ca echipa să revină la „matcă”, adică la Universitate. Sunteți de aceeași părere?

Cu domnul Ionescu mă întâlnesc deseori și multă vreme am gândit la fel. Sună foarte frumos, dar nu se poate. Fotbalul e un sport profesionist, care nu poate fi lipit de o instituție care rulează bani de la buget. E o incompatibilitate. Și în momentul în care a venit AEK-ul s-a realizat desprinderea de Universitate, eu m-am retras din conducere.

În ultimii 20 de ani, au fost patru momente de răscruce în viața clubului: ruperea de Institut, momentul Dacia Pitești, momentul AEK și cel din prezent. Care a fost cel mai dificil?

Fiecare dintre ele a avut implicațiile și efectele pe care le știm. Acea desprindere de Institut s-a făcut destul de pripit, nu pe baze firești, în interesul clubului. A fost o tendință de privatizare, susținută de unii din conducere, influențați de anumiți „oameni de bine”, chiar și de câțiva ziariși. S-a dovedit o măsură fallimentară, clubul nu se putea susține și a luat-o la vale. Tot grupul respectiv a făcut pasul neinspirat de a ceda echipa lui Zambon. Povestea cu Dacia Pitești am mai spus-o, și acolo au fost păcăliți cei din Primărie. Eu vorbisem atunci cu domnul Stroe, iar dânsul a spus că nu dă echipa decât Institutului Politehnic. Nefiind în țară, la întoarcere am aflat că deja primarul, împreună cu Zambon, au bătut deja palma cu Piteștiul. Apoi, momentul 2002 a fost într-adevăr unul de răscruce, deoarece văzând că nu putem promova prin forțe proprii, s-a ivit această oportunitate, am reușit să atragem și Consiliul Județean în acest proiect. Totuși, când se politizează prea mult fotbalul, nu e bine. La vremea respectivă, Primăria n-a fost agreată. Pe parcurs, lucrurile s-au așezat, pentru că galeria și presa au înțeles situația.

Aveți încredere în noua conducere a orașului și a județului?

Îi cunosc pe acești oameni și cred că au intenții bune. Atitudinea e corectă. Depinde de ce vor reuși să facă. E foarte dificil în acest moment să mergi pe calea cea dreaptă, mai ales în fotbalul românesc. Așa că fie renunți, fie ocolești, dar și această ocolire trebuie făcută nu neapărat în litera, ci în spiritul legii.

Poli ajunge pentru a treia oară la marginea prăpastiei în doar 12 ani. De ce e acest club atât de greu încercat?

În orice act, fie că e sportiv, clultural, economic sau politic, echipa care manageriază trebuie să fie de calitate și să lucreze în interesul acelei activități. S-au făcut multe greșeli în trecut. Să ne gândim doar la modul în care s-a replicat federației. Nu spun să nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala, dar atunci când depinzi de niște foruri, încerci să ai un comportament care să-ți aducă beneficii. Noi de aici tragem ponoase.

Spuneți, deci, că ar fi fost necesar și un dram de diplomație din partea conducerii?

Nu diplomația trebuie să primeze, ci corectitudinea și profesionalismul. E de preferat să nu fi un atât de mare cunoscător al fotbalului, dar să fii corect. Diplomația e și ea necesară, dar în niște limite.

Ce sfaturi le-ați da celor care decid în aceste zile viitorul fotbalului timișorean?

Mă feresc să dau sfaturi. E ușor să dai sfaturi din afară. Pot să spun că am încredere că se va căuta soluția cea mai bună pentru a se salva echipa și pentru a aduce lumea la stadion.

Autoritățile au spus că noul club va fi condus de un om de-al locului. Pe cine vedeți capabil să preia frâiele?

Nu pot să spun, pentru că sunt departe de fenomen, privesc acum fotbalul ca un simplu spectator. Totuși, sper să nu fie adus cineva care a trădat acest club, pentru că unul care a trădat o dată, o va face și a doua oară.

La întâlnirea de ieri, au participat Giuchici, Lața, Bungău, Mehedințu și Dembroschi. Vedeți pe vreunul dintre cei enumerați într-o funcție de conducere?

Au fost poliști și pot fi consiliați. Dar în acte de conducere nu știu care dintre ei ar putea face față. Degeaba ai fost mare fotbalist, dacă n-ai fost nici măcar șef de secție. Unii dintre ei au fost în conducere în perioadele Zacchini și Zambon, echipa a trecut din mână în mână și s-au dovedit neputincioși.

În încheiere, cum vedeți viitorul apropiat al fotbalului timișorean?

Să dea Dumnezeu ca începutul lui august să ne regăsească în liga a doua, cu un lot care să ne dea garanția că vom reveni acolo unde merităm. Una dintre cărțile care s-au scris în acest domeniu se numea „Timișoara, leagănul fotbalului românesc”. Atât s-a legănat acest fotbal în ultima vreme și iată unde s-a ajuns.

Comments

Leave a Reply