20151013_185257 (Medium)Informatica Timișoara a obținut cea mai clară victorie din acest început de campionat, 6-2 în această seară, pe teren propriu, cu CSMS Iași. Deși s-a încălzit mai greu, moldovenii punând probleme în prima repriză, băieții lui Robert Lupu s-au descătușat în repriza secundă, asigurându-și un final lipsit de emoții.

Solobodan Janjic a deschis rapid scorul pentru Informatica, cu un șut din unghi, la colțul scurt. Timișorenii nu s-au regăsit însă în prima parte a jocului, comițând rapid șase faulturi, astfel că Iașul a restabilit egalitatea în minutul 16, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Mandea. Echilibrul a rezistat însă mai puțin de un minut pe tabelă, același Janjic punctând rapid pentru 2-1. Până la finalul primei reprize, timișorenii au irosit o lovitură de pedeapsă, prin Florin Matei.

În repriza secundă, jocul a curs mult mai bine pentru Informatica. 3-1 s-a făcut în minutul 38, atunci când Thiago Alcantara a reluat spectaculos, din vole, o minge respinsă de portarul Chiriac, la un șut al lui Al-Ioani. Apoi, în minutul 35, Florin Matei a majorat avantajul gazdelor, cu un șut în forță, care a lovit și transversala. 5-1 s-a făcut în minutul 37, atunci când Stefan Rakic a reluat simplu, cu latul, din fața porții, după o recuperare ofensivă a lui Matei.

Faza următoare a fost și cea mai controversată a meciului. Călugăreanu a faultat în afara careului, însă arbitrii au dictat penalty pentru Iași (de la 6 metri). Moment confuz pentru brigada formată din Septimiu Burtescu (Târgoviște) și Georgian Ionescu (Buzău), care inițial i-au artat cartonașul galben lui Al-Ioani, neimplicat în această fază, revenind apoi asupra deciziei, Călugăreanu fiind avertizat. Mandea a realizat „dubla”, transformând penalty-ul.

Și tot din penalty s-a marcat și ultimul gol al întâlnirii, în minutul 39, atunci când Janjic a transformat fără emoții de la 6 metri, realizând „tripla”.

Informatica Timișoara: Iancu, Lungu, Daea (portari), Al-Ioani, Janjic, Novoselac, Călugăreanu, Thiago, Dumitru, Jovanovic, Matei, Lupu.

CSMS Iași: Chiriac, Grigoraș (portari), A. Pricup, Despan, Cataramă, Pisică, Botezatu, Mandea, Guțu, V. Pricup, Șchiopu, Baboi.

Reacții la cald

„Scorul sune că a fost o victorie clară, dar să știți că jocul nu a fost deloc ușor. A fost un meci dificil, așa cum ne și așteptam, toată săptămâna am pregătit jocul, cunoscându-i foarte bine pe cei de la Iași. La pauză, am purtat o discuție cu băieții, care spre bucuria noastră a dat roade. Nu ne-am certat, noi suntem cu toții buni prieteni. Dar am încercat să vedem cum putem schimba din mers strategia. Ne bucurăm că am reușit să înscriem mai mult astăzi, dar nu acesta e scopul nostru. Noi ne propunem să reușim victorii pe linie, iar pe parcurs, odată cu omogenizarea lotului, vom reuși victorii și mai clare”. (Daniel Rupa, antrenor secund Informatica Timișoara)

„Vreau să felicit Informatica pentru jocul bun pe care l-a făcut. Au patru-cinci componenți ai lotului național și s-a văzut experiența pe care o au, față de tinerii pe care îi avem noi, la Iași. Dar chiar dacă am pierdut la o diferență de patru goluri, trebuie să-mi felicit echipa pentru prima repriză, când am reușit un joc bun. În repriza a doua, am început bine, însă diferența de scor a fost făcută de greșelile individuale, pe care le comitem meci de meci. Eu am sperat de la început la victorie, noi orice meci îl începem cu gândul la victorie, deși suntem conștienți că e foarte greu. Băieții de la Informatica au în spate 12 ani de futsal și trei Campionate Europene la activ. E benfică apariția unei echipe precum Informatica, deoarece s-au adus jucători de valoare, s-a investit, iar acesta e un lucru cât se poate de bun pentru futsalul românesc”. (Nelu Stancea, antrenor CSMS Iași)

Leave a Reply