Timba Timișoara a obținut ieri un succes clar și, totodată, extrem de important în ecuația luptei pentru locurile ce duc la turneul final de promovare în Liga Națională. În etapa a 7-a a fazei semifinale din Liga I, „urșii” au întrecut cu 72-56 pe BCM Olimpic Baia Mare, formație ce conducea ierarhia înaintea acestei runde.

Timba revine pe podiumul fazei semifinale din Liga I, după o victorie clară, la o diferență de 16 puncte, în fața uneia dintre principalele contracandidate la promovare, BCM Olimpic Baia Mare. Timișorenii aveau nevoie de o victorie la diferență mai mare de cinci puncte pentru a depăși formația maramureșeană și la jocurile directe, în caz de egalitate de puncte, după ce în tur pierduseră în deplasare cu 81-77.

A fost o nouă partidă în care vioara întâi la Timba a fost Dejan Kovacevic, cel ce a rămas unicul stranier din lotul galben-negrilor. Sârbul a reușit să pună pe tabelă nu mai puțin de 30 de puncte pentru formația sa. În jocul de ieri, au mai punctat pentru TimbaRobert Medgyesi 15 puncte, Daniel Pătru 14, Cezar Stănescu 5, Leo Ioan 4 și Mario Lazăr 4.

Tot ieri, în etapa a 7-a a fazei semifinale, Politehnica Iași a trecut fără emoții de ultima clasată, Cuza Sport Brăila, cu 81-67, iar CSM Ploiești a învins, pe teren propriu, pe Știința București, cu 81-73.

În clasament, conduc echipele din Iași și Ploiești, cu câte 12 puncte, urmate de Timba și Baia Mare, cu câte 10. În afara locurilor ce duc la turneul de promovare se găsesc Știința București, cu 10 puncte, și Cuza Sport Brăila, cu 7 puncte (eșecuri pe linie în această fază).

În runda următoare, Timba va evolua, în deplasare, pe terenul noului lider al fazei semifinale, Politehnica Iași.

Vă prezentăm, mai jos, o amplă galerie foto de la jocul de ieri, realizată de Emanuel Titus Iliesi:

Leave a Reply