Pentru al optulea an consecutiv, Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria” au organizat Acțiunea de Crăciun, o inițiativă menită să dea o mână de ajutor familiilor nevoiașe acum, în pragul sărbătorilor. Astăzi, dis-de-dimineață, suporterii s-au îmbarcat în mașini și au pornit spre estul județului Timiș, pentru a împărți daruri în opt sate.

Au fost bifate localitățile Pietroasa, Fărășești, Crivina de Sus, Poieni, Margina, Zorani, Breazova și Sintești. În total, Moș Crăciun a poposit la 59 de familii, iar 108 copii s-au bucurat de daruri.

Suporterii Politehnicii Timișoara au primit o mână de ajutor și din partea altor cluburi sportive din oraș. Formațiile de volei feminin Politehnica și UVT Agroland, echipa de handbal masculin SCM Politehnica și cea de baschet masculin BC Timișoara au „umplut” și ele sacul Moșului.

Vă oferim în continuare o amplă galerie foto de la acțiunea desfășurată astăzi, realizată de Emanuel Titus Ilieși:

Leave a Reply