FOTO: Timișoara Saracens pregătește eventul la Băile Herculane

Timișoara Saracens RCM UVT se află la finalul stagiului de pregătire de la Băile Herculane. A fost o săptămână fructuoasă pentru rugbyștii bănățeni, care spun că au găsit în stațiunea cărășeană condiții mult mai bune decât la Valea lui Liman, locația în care echipa s-a pregătit pe timp de iarnă în anii trecuți.

Pe lângă locație, Timișoara Saracens a schimbat și modul de abordare al tipului de antrenamente din stagiul montan. Accentul s-a pus de această dată pe exersarea schemelor tactice, antrenorii Grainger Heikell și Sosene Anesi profitând de faptul că au avut la dispoziție aproape întreg efectivul, înaintea convocărilor la lotul național.

„E un cantonament scurt, în care încercăm să punem temelia sezonului care vine. Sunt cinci zile intense, iar până acum suntem mulțumiți de ceea ce am realizat. Sperăm din suflet ca în acest an să ne clasăm mult mai sus.  Cei nou-veniți s-au integrat rapid. Cred că mai important ee ce au găsit aici, nu ce au adus ei. Pentru că aici au găsit o familie care i-a primit foarte bine. Important e că grupul s-a păstrat. Suntem abia la începutul pregătirii, suntem bucuroși că avem la dispoziție tot ce ne trebuie”, a declarat Vali Calafeteanu, la finalul stagiului de la Băile Herculane.

Stelian Burcea e de părere căe un cantonament mai reușit decât în anii trecuți, mai ales că la hotelul Afrodita din Băile Herculane, echipa a beneficiat și de condiții de refacere – bazin și saună – dotări care lipsesc la Valea lui Liman.

„A fost o săptămână grea, dar aveam nevoie de aceste câteva zile de cantonament, pentru omogenizarea lotului și integrarea jucătorilor noi. Față de Valea lui Liman, aici avem condiții foarte bune de recuperare, ceea ce este important într-o astfel de perioadă, de acumulare. Eu zic că e mult mai bine”, e de părere Burcea.

Conducerea pare, la rândul ei, mulțumită de alegerea făcută: „Din discuțiile pe care le-am avut cu antrenorii, preparatorii fizici și jucătorii, cred că e cel mai bun stagiu de pregătire pe care l-am organizat până acum. Atât prin prisma condițiilor, cât și din perspectiva a ceea ce s-a dorit să se lucreze”, a precizat vicepreședintele Timișoara Saracens, Dușan Filipaș.

Vali Popârlan, la Saracens

Efectele colaborării dintre formația timișoreană și gruparea londoneză Saracens se văd în continuare. Un nou pas a fost realizat în această săptămână, când Valentin Popârlan a fost trimis de club în Anglia, pentru un test puternic pe care Saracens îl va susține sâmbătă cu gruparea sud-africană Blue Bull.

„Nu a fost o chemare directă către Popârlan, ci o solicitare adresată clubului. Noi ne-am gândit că Popârlan se potrivește cel mai bine cu profilul pe care îl căuta Saracens. Eu sunt convins că nu va dezamăgi acolo și va demonstra încă o dată că Timișoara are valoare. El e singurul jucător din rețeaua Saracens prezent la acest meci, celelalte echipe din rețea nu au trimis jucători. Probabil nu au fost solicitate. E o recompensă pentru Popârlan, prin care vrem să-i arătăm că avem încredere în el. În plus, e o sursă de motivare și pentru ceilalți jucători din țară și din străinătate care vor să activeze la Timișoara. Am demonstrat că suntem o rampă de lansare către rugby-ul internațional”, a explicat vicepreședintele Dușan Filipaș.

Vali Popârlan va pleca astăzi la Londra, iar după meciul pe care îl va susține în tricoul lui Saracens va reveni în țară, la București, pentru a continua pregătirea alături de lotul național al României.

About Gabriel Toth

Leave a Reply