ASU Politehnica a obținut astăzi biletele pentru barajul de promovare în Liga a III-a, la Gara Mare, acolo unde a trecut fără să forțeze, cu 3-0, de echipa cu defensiva cea mai solidă din campionat, Voința Mașloc. Mai mult decât atât, cu două etape înaintea finalului, distanța față de Ripensia s-a mărit la 9 puncte, roș-galbenii pierzând astăzi surprinzător, chiar în Ciarda Roșie, 0-2 cu Timișul Șag.

Startul meciului de la Gara Mare a aparținut echipei gazdă. Mașlocul, o trupă solidă, mai cu seamă în defensivă, a fost prima care a avut inițiativa, dar fără să creeze cu adevărat pericol la poarta lui Burtic. Alb-violeții au pus, încetul cu încetul, stăpânire pe joc, iar în minutul 26, Ghinescu a deschis scorul cu un șut de la 20 de metri, fără elan, în stânga goalkeeperului Amarinei. Două minute mai târziu, vârful gazdelor, Lucian Stoica, a văzut al doilea galben, pentru un fault deopotrivă barbar și inutil asupra lui Filimon. A urmat un real circ făcut de un atacant ce ajunsese la un moment dat chiar și în eșalonul secund, cu degete mijlocii și injurii proliferate galeriei alb-violete, cel în cauză părăsind în cele din urmă suprafața de joc abia după intervenția antrenorului său, Daniel Rupa.

La pauză, ASU Politehnica a intrat însă la adăpostul unui avans de două goluri. În cel de-al doilea minut de prelungire al primei reprize, golgheterul Drăghici a tras din afara careului, la colțul lung, fără speranțe pentru Amarinei.

În partea secundă, s-a jucat cu garda jos, alb-violeții întețind atacurile. Drăghici a mai irosit două șanse mari, a ratat și nou-intratul Vucea, iar Ovidiu Pană a sădit singurele momente de panică la poarta lui Burtic, execuția sa de la colțul careului mic fiind salvată de pe linia porții de tânărul Contescu.

Tabela s-a închis în minutul 85, atunci când Ghinescu, servit de Drăghici, a realizat „dubla”, cu un șut din unghi, la colțul lung: Voința Mașloc – ASU Politehnica 0-3, iar alb-violeții sunt siguri de prezența la barajul de promovare, cu două runde înaintea finalului de campionat. O victorie sărbătorită minute bune după fluierul final de jucătorii echipați în alb-violet, alături de fani, care au invadat terenul stadionului „CFR”.

Voința Mașloc (antrenor Daniel Rupa): Amarinei – Gabără, Matei (cpt.), Hrițcan, Pană – Al. Ionuț, Glodeanu, Berceanu, Bungău – I. Șuleap – L. Stoica. Au mai intrat Vântură, Cosur, Ardelean și Popa.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Rebenciuc, Gălan, Taub – Naidin (cpt.), Filimon – Stancu, Ilie, Ghinescu – Drăghici. Au mai intrat Vucea, Damian, Gavriluță și Rus.

Reacții la cald

„Un meci pe care l-am așteptat cu nerăbdare, dar pe care a trebuit, din păcate, să îl abordăm în 10 oameni. Cu Poli, se știe, e greu să joci și 11 contra 11. E o echipă foarte organizată, foarte motivată, e cea mai bună echipă a campionatului. Sunt supărat pe Stoica, dar ce să-i fac? Asta e… Fotbalul e un sport colectiv, iar atunci când unul face o greșeală, înseamnă că am greșit toți. Nu dăm în el, toți suntem de vină. Felicit Politehnica și sper să promoveze. Baftă la baraj!” (Daniel Rupa, antrenor Voința Mașloc)

„Am știut că Mașlocul are cea mai bună defensivă, am și pregătit jocul ținând cont de acest aspect. Vreau să îi feliciti pe băieți, au respectat sarcinile de joc, am controlat meciu. E adevărat, și Mașlocul a rămas în 10 oameni foarte repede. Oricum, țin să îl felicit pe domnul Rupa, echipa lui nu s-a retras în apărare și chiar a jucat ofensiv, a păstrat trei atacanți și în inferioritate numerică. Dar victoria nu cred că se pune la îndoială. Am mai avut și multe alte ocazii de a finaliza, dar le-am tratat cu superficialitate. Și ultimele două runde le vom trata cu seriozitate. Văd că e o euforie frumoasă, plăcută, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Vrem să terminăm returul doar cu victorii. În plus, avem unele probleme la nivel de lot, au apărut unele accidentări, deci vom mai roti dintre jucători. Și oricum, deocamdată, nu am promovat. Mai avem barajul, unde e clar că vom întâlni o echipă bună, o echipă care a câștigat o întrecere”. (Sorin Brîndescu, antrenor ASU Politehnica)

Leave a Reply