10167975_228127404047587_965280401_nȘtefan Dobay se apropia de împlinirea vârstei de 15 ani. După cum a povestit în episodul trecut, fusese invitat de cei de la Unirea CFR să evolueze la prim echipă, în ciuda vârstei sale fragede. Fără să aibă grija plătirii unei cotizații lunare, așa cum era regula la C.A.T. În rândurile care urmează, Dobay vorbește despre primele zile la gruparea feroviară și despre pregătirile pentru primul meci în culorile echipei.

Directorul atelierelor CFR a ridicat în fața echipei Chinezul (care ieșise din cadrul CFR) pretenții asupra dreptului de folosire a „Arenei Sportive”. Și, astfel, ne-am instalat la „Arenă”.

La primul antrenament pe stadion, Popovici m-a așteptat cu maistrul pantofar Waniek, care făcea ghete de comandă. Ulterior, conducătorii ceferiști ne-au amenajat un vestiar cu două bănci, fiecare având locul lui; ne-au făcut o fântână la colțul tribunei, au instalat lumină electrică și o sobă de cărbuni într-un colț al vestiarului. Apoi, au sosit și ghetele mele noi; îmi veneau „mănușă”, nu altceva. Din clipa aceea, șuturile mele deveniră mai puternice, iar jocul mai ordonat și mai sigur.

Nu era greu să se constate că în afară de fundașul Talian și de mine, nu prea erau jucători corespunzători în echipa de juniori. Eu îmi vedeam de drumul meu. De viața mea sportivă. Mergeam aproape zilnic la Arenă, unde am învățat foarte multe elemente tehnice noi de la Kiky Halmos, de la Kondor și de la Chambre, un alt mare jucător al epocii. Încetul cu încetul ne-am acomodat unii cu alții, iar eu m-am obișnuit, în sfârșit, cu ghetele de fotbal. În ultima vreme, Kiky Halmos lucra într-un tempo drăcesc cu mine. Îmi scotea sufletul. Dar îmi plăcea! El era mic de statură, dar foarte mobil, elastic și avea o formidabilă detentă. Juca pe post de mijlocaș centru. Pe mine mă folosea ca înaintaș și aproape numai în echipa lui. Nu-l înțelegeam deloc. Aveam numai 14 ani, iar el mă antrena în echipa mare.

Sfârșitul lui septembrie a adus o serie de schimbări în conducerea clubului ceferist. Popovici, conducătorul echipei seniorilor, a anunțat că duminică, 26 septembrie 1924, echipa I va juca la Jimbolia.

– Plecarea va avea loc la ora 14.30. Deci la ora 14 întreaga echipă va fi prezentă pe peronul gării mari, inclusiv Dobay.

Petre Popovici a mai spus ceva, dar eu nu am mai auzit nimic. De bucurie, simțeam că vestiarul se învârtește cu mine. Duminică împlineam 15 ani.

În dimineața aceea m-am trezit la cântatul cocoșilor. Grădina noastră de la Dumbrăvița era înmuiată în lumină. Sub pătul, mama pregătise, pentru astâmpărul foamei de dimineață, pâine, miere și o oală de pământ plină cu lapte. Am băut câteva guri la repezeală și apoi m-am dus prin grădină să mă joc cu Tupi, cățelul nostru, care se zbenguia și se răsfăța în jurul meu. Vremea era atât de călduroasă, încât fluturii mergeau pe jos. Parcă le era frică să zboare, să nu le ia aripile foc.

Nu mai aveam răbdare. La prânz, nu am putut mânca. Eram emoționat, fericit și credeam că așa va fi întotdeauna. Mama mi-a examinat cu atenție ținuta și, deși știa că mă duc la… „fotbal”, m-a petrecut tăcută până la poartă. Ca s-o înveselesc i-am făcut o reverență și i-am spus râzând: „te las regină pe șatră!”.

VA URMA

Dacă doriți să recitiți:

Dacă doriți să recitiți:
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Episodul 5
Episodul 6
Episodul 7

Fragment din autobiografia lui Ștefan Dobay, Șut… goool!, Editura Sport-Turism, București, 1979

Leave a Reply