dobayDrumul spre marea performanță e presărat cu multe bucurii, dar și cu la fel de numeroase obstacole ori crunte dezamăgiri. Ștefan Dobay a trăit și el pe pielea lui o întâmplare descurajatoare, la ceea ce ar fi trebuit să fie primul său meci oficial, pentru juniorii Clubului Altetic Timișoara. Asta la doar câteva zile după ce, la inițiativa internaționalului Kozovits, jucase în meciul-școală al echipei mari, căreia îi lipsea fundașul stânga. Poveștile lui Ștefan Dobay, din Timișoara anilor ’20, continuă…

În primăvara lui 1923, Carol Kragel m-a prezentat la C.A.T., întrucât, dintre toți cei pe care îi antrenase, numai în mine întrezărea un viitor fotbalist. Atmosfera era cam rigidă și nu am fost primit cu prea mult entuziasm. Singurul om care s-a bucurat sincer și fără nici o reținere a fost Kozovits.

– Puștiule, mi-a strigat el râzând și, într-o clipă, m-a îmbrățișat la pieptul lui puternic. Măi puștiule, ce bine îmi pare că ai venit să joci la noi. Și ochii lui blânzi surâdeau cu bucurie sinceră. Apoi a plecat să se echipeze pentru antrenament, iar eu am rămas cu juniorii, colegii mei de liceu.

Am început antrenamentul cu alergare: cinci ture de teren, obligatoriu pentru toți. Când s-au format echipele, s-a constatat că lipsește fundașul, care era perechea lui Kozovits. Rămăseserăm câțiva în afară, printre care și eu, deocamdată spectator.

– Puștiule, ia vino încoace! Și dintr-un salt am și fost lângă el. Stai aici lângă mine să joci fundaș stânga!

Pentru mine era ceva nemaipomenit. Să ajung să joc fundaș cu Kozovits, marele internațional. Și am jucat. Exact așa cum m-a îndrumat el pe tot parcursul jocului: curajos, atent, și aproape bine. După antrenament, mi-a spus:

– Ai jucat bine, puștiule! Azi-mâine te vâd în echipa întâia. Să te ții de fotbal, băiete. Să te ții de fotbal!

În drum spre casă, mă obseda un gând: de ce mi-o fi spus el, marele Kozovits, să mă țin de fotbal? (În 1972, cu ocazia Olimpiadei de la München, Alexandru Kozovits a făcut parte dintre aceia care au fost onorați să poarte flacăra olimpică pe teritoriul Timișoarei).

Acasă le-am povestit emoționat, fratelui și mamei, impresiile de la primul meu meci. Mamei nu-i venea să creadă că eu am jucat cot la cot cu Kozovits. Fratele meu, copil încă, mai puțin ar fi putut înțelege el o asemenea ispravă. Ei au apreciat strădania mea mult mai târziu, când trecuse copilăria și timpul încurajărilor, pe care le-aș fi dorit și meritat pe atunci. Dar – când abia începeau să-mi crească aripile – din casa noastră numai bunica a intuit ce se va întâmpla cu mine. De altfel, constituiam singura rațiune a existenței ei. Așa… plin de păcatul fotbalului cum eram.

***

În septembrie începea campionatul. Pentru primul joc oficial din viața mea eu m-am pregătit în mod cu totul deosebit. Duminică dimineață, la ora 9, evoluau juniorii II C.A.T. cu Banatul și juniorii I C.A.T. cu R.G.M.T – II. La ora 8 eram deja la teren și așteptam să fiu repartizat la una dintre garnituri. Formația a II-a era anunțată, însă fără mine. Îmi bătea inima ca o toacă de schit în vârful munților, când este vijelie, și în gândul meu mă vedeam direct în echipa I de juniori. Îmi bubuiau urechile. Parcă stăteam pe un motor care duduie. În fine, s-a terminat o repriză din jocul de deschidere. Am fost chemați să ne echipăm pentru partida care urma. Eram bucuros la gândul că aș putea să joc de la început în echipa I. Însă, când s-a anunțat formația de juniori I, numele meu n-a fost pomenit. N-am auzit, mi-am zis. Dar conducerea hotărâse ca eu să joc altă dată.

Am ieșit din vestiar tăcut. Se prăbușise totul cu mine. parcă mă înghițeau lent nevăzute nisipuri mișcătoare. Cum să apar acasă, în fața mamei? M-am târât cum am putut până la Arena Sportivă, dar n-am intrat. M-am cățărat cu sufletul „în cârje” în vârful unui plop, și acolo, neștiut de nimeni, am plâns până seara târziu, când printre ramuri au început să se zărească stele, licărind în depărtări.

– VA URMA –

Dacă doriți să recitiți:
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Episodul 5

Fragment din autobiografia lui Ștefan Dobay, Șut… goool!, Editura Sport-Turism, București, 1979

Trackbacks

Leave a Reply