Finala Cupei rămâne la Giarmata Vii! AJF Timiș se spală pe mâini: „Nu pot eu să schimb nimic!”

261853_363082163776252_1504319539_n

Stadionul „Comunal” din Giarmata Vii rămâne gazda finalei fazei județene a Cupei României. Formația locală, Lorena, insistă să organizeze ultimul act pe teren propriu, în ciuda faptului că Jandarmeria a constatat că terenul respectiv nu oferă condiții de siguranță unui public numeros, așa cum va fi cu siguranță cazul vineri, aproximativ 1.000 de susținători ai celor de la ASU Politehnica fiind așteptați să-și susțină favoriții în drumul spre primul trofeu din istoria grupării studențești.

Lorena Giarmata Vii va organiza pe propria arenă finala fazei județene a Cupei României, chiar dacă poziționarea terenului face aproape imposibilă găzduirea a mai mult de 150-200 de spectatori. În urma unei inspecții efectuate joi la arena „Comunală”, reprezentanții Jandarmeriei au propus mutarea finalei pe un stadion mai încăpător, care ar putea face față unui aflux mai mare de spectatori. Fără succes însă.

„Am făcut o recunoaștere la fața locului. Terenul respectiv e corespunzător ligii a cincea, în care activează echipa din Giarmata Vii. Din ce am înțeles, la meciul de mâine se anunță o prezență numeroasă a suporterilor lui ASU Poli și de aceea ne-am fi dorit disputarea acestuia pe un teren care să asigure măsuri de siguranță optime, să poată fi separate grupurile de susținători ai celor două echipe. Tribuna de acolo are doar 100 de locuri. Nimeni nu poate să îi forțeze însă să joace în altă parte, atâta vreme cât regulamentul le permite acest lucru. Noi am discutat telefonic cu cei de la AJF Timiș și am încercat să le sugerăm să ia în calcul un alt teren, dar cei de la Giarmata Vii nu doresc acest lucru. Reprezentantul lor insistă că e mândria lor să joace finala acasă, ceea ce poate fi de înțeles”, ne-a declarat șeful Inspectoratului de Jandarmi al Județului Timiș, Nicolae Slev.

Forul care păstorește această competiție, AJF Timiș, rămâne de neclintit, la fel ca și conducătorii clubului din Giarmata Vii. Președintele Dănuț Lața spune că locația finalei nu se poate schimba, atâta vreme cât asupra formei de desfășurare a fazelor finale din Cupa României au căzut de acord toți reprezentanții cluburilor rămase în competiție, înaintea tragerii la sorți a „sferturilor”.

„Nu pot eu să schimb nimic. Și eu aș fi vrut să se joace finala pe „Dan Păltinișanu”, dar dacă Giarmata Vii nu vrea, eu ce să le fac? Așa s-a stabilit la tragerea la sorți a sferturilor de finală, ca meciurile să se joace pe terenul echipei mai slab clasate. Am vorbit cu cei de la Giarmata Vii, vor și ei să facă o sărbătoare, să onoreze și banii pe care îi primesc de la Primăria Ghiroda (comuna de care aparține Giarmata Vii), circa 750 de milioane. Cei de la Poli se pot organiza frumos, cum au făcut-o și până acum, și să își susțină echipa”, ne-a spus Lața.

Inerția forului județean îl dezamăgește pe directorul sportiv al celor de la ASU Politehnica, Sorin Brîndescu. „Noi ne-am fi dorit să jucăm în altă parte, dar cei de la Giarmata Vii nu vor, iar regulamentul le dă dreptate. S-a stabilit ca fiecare meci din Cupa României să se desfășoare pe terenul echipei mai slab clasate. Așa am jucat și noi pe „Știința” cu Racovița și Pobeda, fiind mai slab clasați în sezonul trecut decât cele două. Am înțeles că Jandarmeria a sesizat AJF-ul cu privire la lipsa de condiții oferite susținătorilor oaspeților, dar locația tot nu se va schimba. Ei oricum nu-și asumă nimic, pasează totul la cluburi. Acum răspunderea e a lor, să o rezolve, mergem și jucăm la Giarmata Vii. Sperăm să nu fie însă probleme…”, ne-a precizat Brîndescu.

În condițiile în care tribuna de 100 de locuri va fi rezervată gazdelor, suporterii alb-violeți nu pot sta decât în spatele gardurilor, pe două dintre laturile terenului, aflate la foarte mică distanță de șosea. Șeful IJJ Timiș spune că numărul de forțe de ordine va fi suplimentat, pentru a evita orice fel de incidente, și face apel la fanii ambelor echipe implicate în finală să își susțină în mod sportiv echipa.

„Nu ne rămâne decât să ne luăm măsuri suplimentare în zona stadionului și în zona adiacentă a stadionului. Noi sperăm într-o bună desfășurare a meciului și fac pe această cale apel la suporteri, indiferent de echipa pe care o susțin, să dea dovadă de înțelegere și de un comportament civilizat. Noi îi vom sprijini, asigurând siguranța și ordinea publică”, ne-a transmis șeful IJJ Timiș, Nicolae Slev.

Finala fazei județene a Cupei României, dintre Lorena Giarmata Vii și ASU Politehnica, va avea loc vineri, de la ora 18, pe terenul „Comunal” din Giarmata Vii.

About Gabriel Toth

Leave a Reply