Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

După aproape trei ani și jumătate, drumurile Politehnicii Timișoara și ale lui Dănuț Bilia se despart. Clubul alb-violet a reziliat astăzi, pe cale amiabilă, contractul cu fundașul în vârstă de 33 de ani. Bilia era veteranul lotului din această primă jumătate de sezon și unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei.

Aventura lui Dănuț Bilia la Politehnica a început în vara anului 2015, imediat după promovarea alb-violeților în Liga a III-a. De atunci s-au scurs, iată, trei sezoane și jumătate, timp în care el a fost unul dintre jucătorii indispensabili din echipă, purtând în mai multe rânduri și banderola de căpitan.

Dănuț Bilia a totalizat 114 prezențe în jocurile oficiale pentru Politehnica, reușind să marcheze 6 goluri. În sezonul 2015/2016 petrecut în Liga a III-a, a evoluat în toate cele 28 de jocuri, reușind două goluri, unul chiar în meciul care a consfințit promovarea matematică în „B”, 2-1 la Ișalnița, cu CSU II Craiova. În Liga a II-a, a bifat 81 de partide pentru Politehnica, reușind patru goluri, dintre care memorabil a rămas, fără doar și poate, cel din derby-ul cu UTA, din toamna anului trecut, când reușita sa a consfințit rezultatul final, 2-1 pentru alb-violeți. De asemenea, Bilia a bifat cinci apariții pentru Politehnica în Cupa României.

„Bineînțeles, cea mai frumoasă amintire a mea va rămâne golul marcat împotriva UTA-ei, în toamna anului trecut. A fost un moment special și o atmosferă senzațională, pe care nu o voi uita. Per total, au fost trei ani și jumătate minunați, în care m-am simțit împlinit, pentru că am avut șansa de a juca la echipa pe care o iubesc. M-am simțit extraordinar, dar îmi pare rău că s-a terminat atât de repede. Suporterilor vreau să le mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-au acordat mie și echipei în toată această perioadă. Sper să continue ce au început, pentru că acest club e acolo unde trebuie”, a declarat, după despărțirea de Politehnica, Dănuț Bilia.

Născut la Timișoara, pe 31 ianuarie 1985, Dănuț Bilia a evoluat foarte puțin aproape de casă până la sosirea în alb-violet. Fotbalul l-a început însă la Poli, trecând în perioada junioratului la Romvest Arad și UTA. A jucat apoi, pe rând, la Tricotaje Ineu, UMT, CSM Râmnicu Vâlcea, Timișul Albina, ACU Arad, Corvinul Hunedoara, Fortuna Poiana Câmpina, Gloria Arad și CS Ineu.

Politehnica Timișoara îi mulțumește pentru întreaga munca depusă unuia dintre cei mai importanți și devotați jucători care au trecut prin curtea actualului club, urându-i, totodată, mult succes la viitoarea echipă.