Filmul meciului: Corona Brașov – ACS Poli 0-0


ACS Poli n-a reușit să obțină prima victorie externă din acest sezon, remizând alb la Brașov, în fața fostului lider al Seriei a II-a, Corona. Partida a fost săracă în ocazii clare de gol, ambele formații dând senzația că se mulțumesc doar să se anihileze reciproc.

Min. 5 Munteanu trimite în careul mic, de unde Chirciu trage peste transversală.

Min. 17 Șeroni bâlbâie o minge în propria suprafață de pedeapsă, experimentatul Coman îi „suflă” balonul, însă trage peste poartă, din apropiere.

Min. 43 Șeroni intră dur la Chirciu, iar centralul Dragoș Istrate îi arată cartonașul galben, spre disperarea căpitanului gazdelor, Mihai Stere, care cere eliminarea fundașului timișorean.

Min. 52 Coman trimite o lovitură de cap puternică, însă Kirev salvează cu un plonjon spectaculos.

Min. 74 Șeroni și Marinescu s-au lovit cap în cap, la un duel aerian.Fundașul lui ACS Poli a ieșit ceva mai „șifonat”, dar și-a revenit după intervenția echipei medicale.

Min. 79 Boștină încearcă să-l surprindă pe Marc cu un șut cu pământul, de la 20 de metri, însă goalkeeperul brașovean reușește să respingă.

About Gabriel Toth

Leave a Reply