File din istoria unui derby de tradiție: Poli – Minaur

poli-minaurMiercuri, la sala „Constantin Jude” se va desfășura un nou episod al derby-ului dintre CH Poli și Minaur. O rivalitate care dăinuie de patru decenii, de pe vremea când cele două formații încercau să spargă hegemonia reprezentantelor sistemului, Steaua și Dinamo. În anii 70-80, ambele formații au cochetat cu podiumul și chiar s-au întâlnit într-o finală de Cupa României.

Poli Timișoara s-a duelat pentru prima oară cu o formație din Baia Mare în Liga Națională la 3 octombrie 1969. Adversară îi era gruparea Minerul, fără nicio legătură cu viitoarea Minaur, înființată cinci ani mai târziu. La această primă întâlnire directă, s-a înregistrat, în mod surprinzător, un rezultat de egalitate, 20-20, asta după ce alb-violeții au condus la pauză cu 12-8 și apoi cu 19-15, cu șase minute înainte de final.

Odată cu apariția Minaurului, Poli a avut un adversar și, în același timp, un aliat în încercarea de a schimba regulile jocului în handbalul masculin românesc, acolo unde Steaua și DInamo se abonaseră la titlul național. În sezonul 1978/1979, Poli se clasa pe poziția a doua, fiind foarte aproape de a cuceri în premieră aurul. Printre meciurile memorabile ale acelei stagiuni, s-a numărat și derby-ul Poli – Minaur, disputat la 1 octombrie 1978, în Sala Olimpia, în fața a 3.000 de spectatori. Băieții lui Constantin Jude s-au impus cu 21-17, după un meci de bună calitate. Pentru bănățeni, marcau atunci Folker 7, Țâmpu 4, Funk 4, Feher, Diliță, Voich, Chriostian, Bucățea și Gunesch – câte o dată.

folkerEșec clar în finala Cupei

La 27 februarie 1983, la Buzău, Poli și Minaur se aflau față în față în finala Cupei României. Pentru timișoreni, prezența în ultimul act era o premieră, în vreme ce băimărenii erau deja obișnuiți cu finalele, ei fiind, de altfel, câștigătorii primei ediții a acestei competiții, în 1978. În prima parte a întâlnirii, timișorenii au făcut o risipă de efort fantastică, fapt ce avea să-i coste însă pe final, când nu au mai putut ține pasul cu trupa pregătită de Lascăr Pană. S-a încheiat 29-22 pentru Minaur, care a punctat prin Porumb 8, Covaciu 7, Mironiuc 5, Oros 3, Haberpursch 2, Flangea 2 și Marta 2, în timp ce pentru „studenți” marcau Folker (foto) 9, Ianto 6, Feher 2, Bucățea 2, Ionescu 2 și Knuff 1.

Iată ce spunea reputatul cronicar Hristache Naum, în ziarul „Sportul”, după această finală:

 

Politehnica Timișoara care, prin locul II obținut acum, a înregistrat cel mai bun rezultat al său în Cupa României, a făcut totul în finală pentru a-și apropia victoria. Folker, Feher, portarul Basaraba și ceilalți au fost handicapați însă de lipsa de omogenitate a echipei în momentele de tensiune și de scăderea potențialului fizic în finalul partidei. Impresionantă însă dăruirea tuturor handbaliștilor acestei formații”.

 

Constantin Jude, artizanul marii echipe a Politehnicii din anii '80

Constantin Jude, artizanul marii echipe a Politehnicii din anii ’80

4.000 de timișoreni, înghesuiți în Sala Olimpia

În anii 80, Poli și Minaur și-au reconfirmat statutul de forțe ale handbalului românesc. În sălile din Timișoara și Baia Mare, cele două „departamentale” bucureștene trăiau clipe de coșmar, deși aveau de partea lor toate pârghiile sistemului. La 10 martie 1985, ambele „sperietori” din provincie, aflate în cursa pentru titlu, s-au întâlnit la Timișoara. Sala Olimpia a fost luată cu asalt. 4.000 de timișoreni s-au înghesuit să vadă derby-ul Poli – Minaur, iar la final au plecat fericiți. Băieții lui Constantin Jude (foto) au învins dramatic, cu 20-19, luând o opțiune serioasă la cucerirea titlului. Au marcat pentru alb-violeți Dan Petru 7, Folker 6, Iankovici 6, Ianto 4 și Popescu 1.

Să-i dăm cuvântul, din nou, lui Hristache Naum, care în ediția din 12 martie 1985 a ziarului „Sportul” realiza o amplă analiză a handbaliștilor alb-violeți:

„De duminică, Politehnica Timișoara a devenit un candidat serios la supremația națională la handbal. Victoria în fața maramureșenilor i-a argumentat șansele, perspectiva începând să-i surândă. Sigur, sunt necesare câteva condiții: „violeții” să câștige toate meciurile, Minaur să piardă la Dinamo București, Steaua la Baia Mare… Poate, însă, că mai importante decât aceste „calcule” sunt progresele reale realizate de echipa de pe Bega, progrese care i-au asigurat premisele ascensiunii până la ambiția cuceririi titlului. Antrenorul Constantin Jude a avut (și are) și curaj, și fler. El a înnoit lotul cu o serie de tineri (Dobrescu, Popescu, Giurgea ș.a.) pe care i-a pregătit și i-a așezat – operațiune extrem de dificilă – într-un angrenaj rodat. Fructificând calitățile jucătorilor cu mai vechi state de serviciu (Folker, Dan Petru), asigurându-și participarea afectivă a marelui talent care este Alex Buligan, folosind inteligența lui Iankovici și eficiența lui Ianto, antrenorul timișorean a conferit echipei sale aplombul tineretului, ardoarea noilor veniți. Sigur, roadele vor fi și mai evidente peste un an sau doi, dar și acum echipa ing. Constantin Jude ne-a probat – în două meciuri grele, cu Dinamo la București și cu HC Minaur la Timișoara – potențialul său în creștere, un anume stil (în care viteza de joc și activitatea jucătorilor pe semicerc dețin ponderea) propriu acestei formații.
Minaur n-a rezistat nervos acestei încleștări. Deconcentrați de portarul Buligan, jucătorii antrenorului Lascăr Pană s-au precipitat, au ratat mult, scăzându-și, în același timp, nivelul prestației în defensivă (unde nici portarii Mircea Petran și Nicolae Neșovici n-au fost în zi fastă). Maricel Voinea a fost la valoarea sa doar în repriza secundă, când a și marcat 6 din cele 7 goluri ale sale, iar lipsa lui Mironiuc s-a făcut resimțită în prestația echipei în faza ofensivă. Era, deci, greu ca în 20 de minute de joc mai aproape de așteptări, maramureșenii să refacă tot ceea ce irosiseră în 40 de minute.”

Minaur, o singură victorie în ultimii 10 ani pe Bega

Poli și Minaur se vor revedea miercuri, în sala „Constantin Jude”. Băimărenii sunt favoriții acestei dispute, mai ales că ocupă în acest moment fotoliul de lider al Ligii Naționale. Chiar și așa, statistica duelurilor din ultimul deceniu e de partea bănățenilor. Formația din Maramureș nu a câștigat în acest interval decât o singură dată pe Bega.

Iată recapitularea ultimelor dueluri directe de la Timișoara:

2013/2014 Poli – Minaur 30-24 și 34-31
2012/2013 nu s-au întâlnit
2011/2012 nu s-au întâlnit
2010/2011 Poli – Minaur 27-23
2009/2010 Poli – Minaur 25-29
2008/2009 Poli – Minaur 26-26
2007/2008 Poli – Minaur 30-25
2006/2007 Poli – Minaur 39-33
2005/2006 Poli – Minaur 31-26

Următorul episod al derby-ului va avea loc miercuri, de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply