Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara și-a prezentat lotul cu care va aborda sezonul de primăvară din Liga a II-a într-un cadru special. Alb-violeții au susținut un amical cu „U” Cluj, care a adunat aproximativ 1.000 de spectatori pe arena „Știința”, printre care și 200 de fani ai oaspeților. Două tifoserii care au desfășurat spectacole pirotehnice și două cluburi studențești care au pășit pe teren pe fondul sonor al vechiului imn universitar „Gaudeamus” au fost elementele unui eveniment rar întâlnit în fotbalul românesc din acest deceniu.

În iarbă, alb-violeții au părut mai deciși în ofensivă, însă primul șut pe cadrul porții i-a aparținut unui clujean, Ursu trimițând pe centru, din afara careului, iar Dur-Bozoancă a reținut. Replica a venit în minutul 6, atunci când Bilia a tras sănătos, de la 22 de metri, însă portarul oaspeților a reținut în doi timpi. Seria ocaziilor poliste a continuat cu lovitura de cap a lui Scutaru (14), puțin alături, din centrarea lui Sorescu, pentru ca Raul Krausz (32) să își încerce norocul cu un șut din lateral dreapta, respins în față de portarul oaspeților.

Politehnica a avut prima ocazie importantă a reprizei secunde, în minutul 50, atunci când Ignea a trimis o minge peste apărarea clujeană, iar Lusamba, intrat în unghi, a trimis la câțiva centimetri de stâlpul de la colțul lung. Oarecum contrar cursului jocului, „U” a deschis scorul, în minutul 60, dintr-un penalti dictat cu mare ușurință, la duelul dintre Motreanu și Hațieganu, și transformat de Gabriel Giurgiu. Timișorenii au încercat să restabilească egalitatea, având două șanse importante pe final de meci. În minutul 78, Predescu a tras cu sete de la 20 de metri, însă Dinu s-a întins și a respins în corner. Apoi, în ultimul minut de joc, Vasile Nicolae a reușit o „foarfecă” de la 14 metri, din poziție centrală, însă portarul lui „U” a salvat spectaculos, de sub transversală.

Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Scutaru, Mera, Taub – Krausz, Bilia, Ignea – Sorescu, Lusamba, Predescu. Au mai intrat Giuricici, Coadă, Poparadu, Plămadă, Lazea, V. Nicolae, Gașpar și D. Bot.
„U” Cluj (antrenor Adrian Falub): I. Dinu – Manu, Abrudan, Cordoș, Takacs, Hațieganu, Giurgiu, Greu, Ursu, Goga, Cr. Ene. Au mai intrat Onicaș, Chiș și Telcean.

Pentru Politehnica, aceasta a fost ultima repetiție dinaintea reluării campionatului. Sâmbăta viitoare, de la ora 12:00, tot pe „Știința”, alb-violeții se vor duela cu Chindia Târgoviște, ocupanta locului ce duce spre barajul de promovare.