Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Examen important pentru fotbaliștii Politehnicii Timișoara în această după-amiază, pe „Știința”. Alb-violeții vor primi, de la ora 17:00, vizita lui CS Mioveni, formație pregătită de cel mai experimentat tehnician din această ediție a ligii secunde, Florin Marin. Un meci dificil, în opinia portarului polist Emanuel Fișteag, care spune însă că obligația „Băieților în Ghete” e să își adjudece toate punctele puse în joc, mai ales că evoluează în fața propriilor suporteri.

„Din punctul meu de vedere, ne așteaptă un meci foarte greu. Jucăm acasă și suntem obligați să luăm toate cele trei puncte. Sper ca suporterii să ne ajute, ca de fiecare dată, să ne ridicăm la nivelul așteptat, iar la sfârșit să ne bucurăm împreună”, a afirmat Emanuel Fișteag.

Tânărul portar al Politehnicii admite că a rămas surprins de rezultatul înregistrat etapa trecută de CS Mioveni, 0-4, pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu. O înfrângere care poate motiva însă suplimentar formația argeșeană.

„M-a surprins acest rezultat, bineînțeles. Chiar m-am uitat la meci, s-a jucat foarte deschis, au fost foarte multe ocazii. Dar Pandurii a fost echipa mai motivată și a obținut toate cele trei puncte. Cred că Mioveniul e mai periculoasă în acest context, pentru că și-a luat presiune pe umeri, e posibil să fie mai motivată. Dar, cum spuneam, și noi ne dorim foarte mult să câștigăm”, a mai spus Fișteag.

„Fiști” a bifat prima sa prezență la nivelul eșalonului secund în partida câștigată de Politehnica sâmbăta trecută, la Clinceni, după o evoluție amețitoare a scorului.

„Într-adevăr, meciul de la Clinceni a început, practic, de la 1-0 pentru gazde. A fost extrem de greu… Un meci care a avut de toate, doar penalti nu a fost! Dar am reușit să întoarcem scorul și să obținem o victorie foarte importantă. Îi mulțumesc domnului antrenor că a avut încredere în mine și mă bucur că am debutat cu o victorie, așa cum o făcusem și în sezonul trecut. Sper să o țin tot așa și să obținem rezultate cât mai bune”, a declarat Fișteag.

Din această săptămână, concurența pentru postul de titular în poarta Politehnicii a devenit mai acerbă, odată cu sosirea lui Cosmin Dur-Bozoancă, de la Viitorul Constanța.

„Îl cunosc pe Cosmin, ne înțelegem foarte bine. E un portar foarte bun și mă bucur că a ajuns aici. Există concurență, e benefic. Cel care va fi mai în vână, va apăra”, afirmă Emanuel Fișteag.

Partida Politehnica Timișoara – CS Mioveni, din cadrul etapei a 6-a a Ligii a II-a, va avea loc astăzi, de la ora 17:00, pe arena „Știința”. Meciul va fi condus la centru de Florin Mazilu (Satu Mare), asistat la cele două tușe de Adrian Mărginean (Aiud, AB) și Petrică Cîmpeanu (Cluj-Napoca). Rezervă de arbitru a fost desemnat Mihai Domșa (Aiud, AB), iar observatori vor fi Dan Monea (Aiud, AB) – pentru arbitri și Adrian Lucaci (Arad) – pentru joc.

Leave a Reply