Timișoara Saracens nu traversează cea mai bună formă, iar rezultatele din ultima perioadă stau mărturie. După înfrângerea de pe „Arcul de Triumf”, cu CSM București, a urmat o remiză pe „Dan Păltinișanu”, aseară, în compania liderului Superligii, CSA Steaua București. În ciuda numeroaselor absențe cauzate de accidentări, nu pot fi trecute cu vederea problemele din jocul campionilor României, evidențiate, de altfel, și de căpitanul Vasile Rus la finalul întâlnirii.

Puținii (din păcate, tot mai puținii) spectatori prezenți aseară, pe „Dan Păltinișanu” nu au avut parte de un meci spectaculos. Întâlnirea dintre campioana en titre și liderul la zi al Superligii a avut puține momente de cursivitate, jocul fiind deseori fragmentat de greșelile comise de ambele combatante. De altfel, penalitățile au stat la baza majorității punctelor înscrise pe tabelă pe parcursul celor 80 de minute.

Scorul a fost deschis în minutul 5, atunci când Florin Vlaicu a transformat o lovitură de pedeapsă. Gazdele au întors rezultatul, prin două penalități transformate de Conache, în minutele 24 și 34. S-a intrat cu 6-3 pentru Timișoara Saracens la cabine, deși bănățenii au evoluat în ultimele minute ale reprizei în inferioritate numerică, după cartonașul galben văzut de William Helu, iar Vlaicu a irosit o lovitură de pedeapsă, dintr-o poziție abordabilă, în minutul 39.

Datele problemei nu s-au schimbat foarte mult în mitanul secund, deși tabela a suferit mai multe modificări decât în primele 40 de minute. Tot greșelile, personale sau colective, au stat la baza schimbărilor de scor, niciuna dintre echipe nefiind aproape de eseu, practic, în niciun moment pe parcursul celei de-a doua jumătăți a meciului.

Vlaicu a egalat, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, în minutul 43. Apoi, Timișoara s-a distanțat la șase lungimi, după două penalități transformate cu siguranță de Conache, în minutele 52 și 58. Steaua a revenit însă din nou pe tabelă, după reușitele lui Florin Vlaicu: lovitură de pedeapsă transformată în minutul 61 și drop-gol, în minutul 64 – practic, unicul moment care a rupt ritmul tern al partidei de pe „Dan Păltinișanu”. Gabi Conache a încercat să răspundă, un minut mai târziu, prin același procedeu, însă șutul trimis de la foarte mare distanță nu s-a apropiat de buturile roș-albaștrilor. În cele din urmă, Conache a pus pe tabelă ultimele puncte ale Timișoarei, în minutul 68, dintr-o lovitură de pedeapsă, un avantaj fragil, dar care părea în siguranță dată fiind configurația jocului din final.

Steaua a încheiat partida cu doi jucători mai puțin în teren, după ce Robert Neagu și Bogdan Doroftei au văzut cartonașe galbene. Tevita Manumua a încercat să trimită la bețe o lovitură de pedeapsă de la centrul terenului, însă nici el nu a găsit ținta. A făcut-o, în schimb, Florin Vlaicu, la chiar ultima fază a întâlnirii. Lovitură curată, care a trecut printre buturile timișorene, steagurile s-au ridicat, iar fluierul lui Ionuț Bodea a consfițit finalul: 15-15!

„Nu se respectă sistemul!”

Final de joc plin de amărăciune pentru Timișoara Saracens, care bifează al doilea joc consecutiv fără victorie în campionat. Căpitanul Vasile Rus a tras, după întâlnirea cu Steaua, câteva concluzii amare.

„Din nou ne-a scăpat victoria, în urma unor greșeli personale sau a mai multor greșeli consecutive. Ești în superioritate numerică, ai grămadă în terenul lor, la cinci metri, și pierzi meciul în ultima secundă. E frustrant… Nu se respectă sistemul. E imposibil să lucrezi un sistem vreme de cinci săptămâni, apoi în ultima săptămână l-am simplificat, dar noi persistăm în aceleași greșeli. Înțeleg că avem foarte mulți accidentați, cu toții jucători de primul XV. Fercu, Căpățână, Shennan, Samoa… toți. Se pare că ne lipsesc foarte mult acești băieți, pentru că aduc un aport foarte mare în jocul echipei noastre. Dar revin la aceeași chestiune, sistemul. Atâta vreme cât nu respectăm sistemul, e foarte greu să marcăm împotriva unei echipe ca Steaua, care a venit cu lecția bine învățată și cred că au obținut maximum din acest meci, după părerea mea. Sistemul e foarte simplu, trebuie doar să îl punem în aplicare. Îl repetăm toată săptămâna, la antrenamente funcționează, deci nu cred că e o problemă de dificultate. Pur și simplu, în febra meciului, ieșim cu toții din sistem, avem cu toții aceeași problemă. E păcat, pentru că se depune foarte mult efort din partea celor care sunt în jurul nostru și ne sprijină, avem un staff extrem de numeros și de valoros, dar ei nu pot intra să joace în locul nostru”, a declarat Vasile Rus.

Pentru Timișoara Saracens, urmează o nouă deplasare în capitală. Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 11:00, campioana României va evolua, pe terenul „Florea Dumitrache”, în compania lui Dinamo.