După șase luni de discuții, Ovidiu Petre a semnat cu ACS Poli


„Telenovela” Ovidiu Petre și-a consumat astăzi episodul final. Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a semnat cu ACS Poli un contract valabil pe doi ani și jumătate, recunoscând că doar din vina lui s-au prelungit discuțiile atât de mult.

ACS Poli a reușit, finalmente, să obțină semnătura lui Ovidiu Petre. Mijlocașul ajuns la 30 de ani a început discuțiile cu oficialii alb-negrilor încă din luna iulie, înțelegerea fiind parafată abia astăzi, chiar înaintea plecării în cantonamentul din Antalya.

„Sper să pun umărul la obiectivul impus de club. Țin să mulțumesc conducerii pentru înțelegerea de care a dat dovadă, pentru că negocierile s-au întins pe mai multe luni de zile. Pentru mine a fost un moment de cumpănă, și nu știam exact ce voiam. Am ajuns la 30 de ani și speram să mai prind un contract în străinătate, dar nu e întotdeauna așa cum ne dorim. Până la urmă, cred că am făcut alegerea cea mai bună”, a declarat Ovidiu Petre, la prezentarea sa oficială.

Fostul internațional spune că a avut de ales din mai multe variante, unele chiar din România, menționând totuși că gruparea timișoreană n-a fost ultima de pe lista priorităților, în ciuda celor șase luni de negocieri.

„Au fost multe discuții, nu a fost neapărat vorba de bani. Eu am fost cel care a tărăgănat negocierea, pentru că au fost multe contacte și cu alte cluburi, astfel că mi-a fost foarte greu să mă decid. Totul a depins de mine, doar din cauza mea s-a ajuns în această situație. Cu siguranță, nici celor din club nu le-a fost ușor să poarte discuții cu mine la nesfârșit și să nu se ajungă la un consens. Știu că se așteaptă mult de la mine, dar așteptări mari am și eu, pentru că n-am venit aici doar să fac act de prezență”, a mai spus Petre.

Valentin Velcea e mulțumit că Ovidiu Petre a semnat în sfârșit cu ACS Poli, el fiind, de altfel, cel care a purtat primele discuții cu mijlocașul despre o eventuală revenire în fotbalul timișorean.

„Ne bucurăm să avem în lot un asemenea jucător, care sunt convins că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul, acela de a promova în Liga I. Ovidiu Petre știe care sunt principiile mele, ne cunoaștem foarte bine, iar acest lucrur e un factor care a stat la baza acestui transfer. Probabil vor mai fi nume noi în viitorul apropiat”, a spus Velcea.

Ovidiu Petre nu a mai evoluat într-un joc oficial de aproape opt luni, ultima sa prezență pentru echipa de Serie B Modena consemnându-se pe 26 mai anul trecut, într-un 1-1 cu Verona. Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a evoluat, de-a lungul carierei, la FC Național, Steaua, Galatasaray, Al-Nassr și Modena. În perioada 2005-2006 a jucat la Poli Timișoara, pentru care a bifat 33 de prezențe și a marcat 5 goluri.

About Gabriel Toth

Leave a Reply