30_klein1

Timișoara nu a fost reprezentată la Campionatele Mondiale doar de fotbaliști. De aici, de pe malurile Begăi, s-a lansat Abraham Klein. A participat la trei turnee finale: Mexic 1970, Argentina 1978, Spania 1982. S-a aflat pe același teren cu Pele, Maradona, Bobby Charlton, Paolo Rossi sau Platini. Iar toți cei enumerați l-au ascultat orbește. Nu aveau de ales. Ferm în decizii și adept al legii avantajului, Klein e considerat unul dintre cei mai buni arbitri din istorie.

Abraham Klein s-a născut la 29 martie 1934 la Timișoara, într-o familie deloc străină de fotbal. Tatăl său jucase la celebra grupare budapestană MTK. Viitorul arbitru de top începuse la rândul său să învețe tainele jocului cu mingea pe malurile Begăi, în perioada de maximă efervescență fotbalistică a orașului.

În general, timișorenii se mândresc cu urbea lor natală, indiferent de locul în care ajung să-și trăiască viețile. Nu e însă cazul lui Klein. Și e de înțeles! În cei 13 ani petrecuți în orașul natal, a trăit în condiții inimaginabile și într-o teroare permanentă. Izbucnise al doilea război mondial, iar cum tatăl său reușise să plece din țară încă din 1937, micuțul Klein a rămas la Timișoara, unde a locuit într-un apartament de două camere alături de mama sa, cele șase surori ale ei și bunicii săi. În cele din urmă, Klein a reușit să plece din România după încheierea războiului, după ce o mare parte a familiei sale – de origine evreiească – a fost ucisă în lagărele de concentrare naziste.

De altfel, Klein mărturisea, într-un reportaj realizat în urmă cu doi ani de cotidianul britanic The Guardian, că nu l-a tentat niciodată să viziteze Timișoara. „Amintirile mele din acel oraș sunt atât de teribile încât atunci când am fost trimis de UEFA ca observator în România, eram întrebat dacă nu vreau să văd Timișoara, și le spuneam de fiecare dată că nu vreau să merg. Nu vreau să-mi amintesc ceea ce am trăit acolo”, spunea Klein.

Prima „oprire” pentru Abraham Klein, după evadarea dintr-o Românie aflată deja sub presiunea șenilelor sovietice, a fost Apeldoorn, o localitate olandeză, în care i s-a oferit casă, masă și școlarizare timp de un an. Ulterior, a ajuns în Israel, la Haifa, acolo unde se reuniseră și părinții săi.

Un drum la croitor duce spre arbitraj

Abraham Klein s-a îndrăgostit de meseria de arbitru pur întâmplător. Deși începuse să practice fotbalul încă de la Timișoara, nu excela în mod deosebit, iar până atunci fluierul sau fanionul nu fuseseră luate în calcul. La mijlocul anilor ’50, părinții săi l-au trimis la croitor pentru a cumpăra o pereche de pantaloni. În momentul în care ajunsese la atelier, Jonas, croitorul, se pregătea să plece pentru a arbitra un meci de amatori și i-a propus lui Abraham să-l însoțească. În timpul meciului, Jonas și-a luxat glezna și l-a rugat pe tânărul său client să-i ia locul. „Regulile jocului sunt foarte simple. Nu suntem la universitate. Cineva face un fault, fluieri!”,i-a spus acesta. Iar timișoreanul s-a achitat perfect de sarcini, ducând jocul la bun sfârșit.

Klein a îmbrățișat instantaneu această nouă îndeletnicire. În 1958, conducea deja primele meciuri de campionat din Israel. Apoi, în 1965, primise primul său meci internațional important, Italia – Polonia. Cum meciul era programat pe „Olimpico”, la Roma, iar în tribune urmau să ia loc 80.000 de spectatori, timișoreanul s-a decis să dea o fugă până în capitala Italiei pentru se obișnui cu un stadion cu o asemenea asistență. În Israel, arbitrase în fața  unor mulțimi relativ mici, de până în 20.000. A asistat la duelul dintre AS Roma și Napoli, mărturisind peste ani în The Guardian: „Mi-am luat bilet, nimeni n-a bănuit că am fost acolo. Am fost pe stadion, cu oamenii, în mulțime, am simțit clima, modul în care se manifestă. Eram șocat. 80.000 de oameni strigau și plângeau în jurul meu”.

Trimis în „groapa cu lei” de la Guadalajara

45C4D147A01CEC3C14DD4D183ED8C0În 1970, Mexicul a găzduit Campionatul Mondial. Alegerea corpului de arbitri pentru turneul final a dat bătăi de cap conducerii FIFA, nu orice „fluieraș” având calitățile fizice necesare pentru a rezista 90 de minute într-o căldură sufocantă precum cea din America Centrală. Klein își dovedise însă rezistența într-un astfel de climat cu doi ani în urmă, la Jocurile Olimpice găzduite tot de Mexic. Mic de statură (doar 1.55m), în vârstă de doar 36 de ani, fără o bogată experiență internațională, arbitrul originar din Timișoara a fost delegat la o adevărată ciocnire a titanilor: meciul dintre Anglia – patria inventatoare a fotbalului și deținătoare la zi a Cupei Mondiale – și Brazilia – favorită la câștigarea titlului. Ajuns la centrul terenului, pentru obișnuita aruncare a banului, era privit de doi coloși: Carlos Alberto, căpitanul Selecao, și Bobby Charlton, „lordul” cu banderolă al Angliei. „În primul moment, s-au uitat la mine:  «Cine e cel din mijloc?» Nu știau nimic despre mine. (..) Puțin mai târziu, în timpul jocului, au învățat să mă respecte”, avea să mărturisească Klein.

Stilul său ferm, dar corect a fost apreciat la unison. Chiar și de marele Pele, căruia Klein i-a refuzat un penalti la finalul primei reprize. „A fost un meci dificil, dar a deținut permanent controlul”, avea să spună după joc „Perla Neagră” despre arbitrul israelian cu origini bănățene.

„Primul erou al CM 1978 este arbitrul Abraham Klein”

Abraham Klein a oficiat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial: 1970, 1978, 1982. La cel din Germania, din 1974, a lipsit. Trecuseră doar doi ani de la atentatele sângeroase din satul olimpic de la München asupra delegației sportivilor israelieni. Printre cele 11 victime ale grupării teroriste palestiniene „Septembrie negru” s-a numărat atunci și un timișorean, Andrei Spitzer, povestea lui fiind redată pe site-ul nostru în 2012.

Drumul „mondial” al arbitrului născut la Timișoara avea să se reia în 1978, atunci când, sub o ploaie de papelitos, reușea să stârnească admirația presei internaționale. Argentina, gazda turneului, era condusă la acea vreme de o juntă militară. Generației lui Mario Kempes i se impusese, în mod obligatoriu, cucerirea trofeului. Zis și făcut! Însă în drumul spre primul titlu mondial, Albicelestes s-au încurcat în ultimul meci din grupe, în fața Italiei. A fost 1-0 pentru Squadra azzura, pe care Enzo Bearzot începea să o construiască în vederea marelui triumf, din 1982. Bettega a marcat unicul gol, în minutul 67.

klein_abraham_1La pauză, după ce a refuzat câteva presupuse lovituri de pedeapsă gazdelor, Abraham Klein era fluierat copios de peste 70.000 de mii de fanatici argentinieni pe „El Monumental”. „Poate exista, oare, un compliment mai direct față de cel care a ținut în frâu, acum opt ani, la Campionatul Mondial din Mexic, celebrul meci Brazilia – Anglia 1-0?”, nota Ioan Chirilă, în lucrarea dedicată respectivului turneu final, Ar! Gen! Ti! Na!

La rândul său, Klein povestea în The Guardian despre presiunea de pe impunătorul stadion al lui River Plate: „Publicul era foarte nevros. N-am avut nicio problemă cu jucătorii, ei m-au respectat. Dar cu publicul, știți cum e… el plătește, iar când plătește îți poate spune absolut tot ce gândește despre tine și despre mama ta”.

Presa internațională i-a lăudat la unison prestația. Într-o țară cu o situație politică precum Argentina, era de așteptat ca oamenii în negru să acorde substanțial mai mult gazdelor decât tacitul 5%. „N-a luat nici măcar o decizie greșită în toate cele 90 de minute a unui meci fantastic. Cea mai pregnantă amintire a mea din acest joc e momentul din final, atunci când ambele echipe s-au adunat să-i strângă mâna lui Klein. Ei știau, noi știam, că el a făcut totul pentru a face din acest meci unul de neuitat”, nota Frank McGhee, corespondent pentru Daily Mirror. Același cotidian consemna: „Primul erou autentic al Cupei Mondiale 1978 a apărut în sfârșit – și nu e un fotbalist răsfățat și bine plătit. Abraham ne-a redat încrederea”.

După o prestație de un asemenea nivel, Abraham Klein părea favorit să conducă finala Campionatului Mondial. Timișoreanul avea să trăiască însă o cruntă decepție. La insistențele lui Artemio Franchi, pe atunci președinte UEFA, ultimul act, cel dintre Argentina și Olanda, îi fusese încredințat italianului Sergio Gonella.

„O rușine!”, a fost reacția galezului Clive Thomas, și el arbitru la turneul final din 1978. Presa de specialitate a sărit și ea ca arsă. „Să spun drept, am fost foarte dezamăgit. Cred că la momentul respectiv eram pregătit să arbitrez finala. Dar numai un singur om o poate face. Dacă privesc înapoi, sunt oricum mulțumit de ceea ce am realizat în viața mea ca arbitru”, povestește Klein, fără pic de ranchiună.

falcaoLa al treilea său turneu final, cel din 1982, a avut ocazia să conducă una dintre cele mai memorabile meciuri din istoria Campionatelor Mondiale, cel dintre Brazilia și Italia. „Tripla” lui Paolo Rossi a dat câștig de cauză Squadrei azzura, care avea să se încununeze, la finele turneului, cu cel de-al treilea trofeu din palmares. Înaintea meciului, Klein se aștepta la o victorie ușoară pentru Selecao. „Va fi un joc pe care nimeni nu și-l va aminti peste câteva luni, mi-am spus. Cât de mult m-am înșelat! După câteva minute mi-am dat seama că iau parte la scrierea unei pagini de istorie”, a spus Klein.

Respectat și la 30 de ani de la retragere

Abraham Klein s-a retras din actrivitate în 1984, la vârsta de 50 de ani. Trăiește tot la Haifa, alături de soția sa, împreună cu care călătorește pentru a vedea, în sfârșit, lumea. „Cât am fost arbitru, n-am văzut decât hotelul și stadionul”, spune timișoreanul acum în vârstă de 80 de ani. În interviul acordat lui Rob Smyth în The Guardian, Klein rememorează o excursie pe care a întreprins-o în urmă cu câțiva ani, la Roma: „La recepția hotelului, lucra un bărbat cam de 60 de ani. I-am dat pașaportul, s-a uitat la el, s-a uitat apoi la mine. «’82, Italia-Brazilia!», mi-a spus. Apoi mi-a dat cheia. Am urcat și era un apartament nemaipomenit. Am coborât rapid la recepție. Sigur se comisese o greșeală. Nu plătisem pentru un apartament, ci pentru o cameră obișnuită. «Nonono… mi-a spus recepționerul, e plăcerea noastră să vă găzduim în hotelul nostru». Apoi ne-au trimis în cameră vin și ciocolată”, rememorează Klein.

Fiul lui Abraham Klein, Amit, i-a urmat traseul tatălui său, chiar dacă nu la același nivel. A activat ca arbitru, iar în prezent este observator pentru UEFA.

Leave a Reply