Dragostea pentru fotbal a învins! Sergiu Iorgovan revine pe teren

12

Sergiu Iorgovan (în roșu), în timpul amicalului susținut de Victoria Zăbrani la mijlocul săptămânii, cu Păulișana Păuliș

Într-un fotbal românesc în care știrile negative se succed cu repeziciune în ultima perioadă, o veste cu adevărat bună ne vine din județul Arad. Sergiu Iorgovan, atacantul greu încercat în ultimul an și jumătate, de o boală gravă la plămâni, a revenit în fotbal, urmând a evolua în următorul sezon pentru divizionara D Victoria Zăbrani.

Sergiu Iorgovan a învins lupta cu boala cu ajutorul dragostei de fotbal. O frază care, deși abundă de patetism, spune cel mai bine povestea atacantului în vârstă de 23 de ani. Vârful născut la 3 ianuarie 1993 a fost îndepărtat forțat de gazon la începutul anului trecut, atunci când era golgheterul lui ASU Politehnica. În turul ediție 2014/2015, marcase zece goluri în tricoul alb-violeților, aducându-și astfel o contribuție importantă la promovarea pe care „studenții” au reușit-o la finalul acestui campionat. Din păcate, drumurile lui Sergiu n-au mai fost din acel moment cu autocarul, alături de colegii din echipă, ci a clinici din străinătate, pentru tratamentele costisitoare dar atât de necesare pentru a readuce normalitatea în viața tânărului fotbalist.

Iar această normalitate s-a produs de curând, când Sergiu Iorgovan a revenit acolo unde îi e locul, pe terenul. Atacantul a lăsat liber tricoul cu numărul 19 de la ASU Politehnica și a plecat pentru un nou start în județul Arad, la Victoria Zăbrani, formație ce evoluează în eșalonul al patrulea. Sergiu se pregătește de câteva săptămâni cu gruparea antrenată de Leontin Pința, evoluând deja în trei meciuri de verificare, de fiecare dată ca titular. În cariera sa, Sergiu Iorgovan a mai evoluat la Liberty Salonta și CFR Timișoara, pofta de goluri pe care a arătat-o la Gara Mare convingându-i pe concitadinii de la ASU Politehnica să îl transfere la mijlocul ediției 2013/2014.

About Gabriel Toth

Leave a Reply