Locul 3 obținut de BC Timișoara în Final Four-ul Cupei României, organizat chiar în sala „Constantin Jude”, a fost considerat un eșec de marea majoritate a fanilor. Încă dinaintea turneului de la Timișoara, în oraș au circulat diverse zvonuri despre posibilul înlocuitor al lui Srdjan Jovanovic pe banca „leilor”, însă odată cu pierderea a încă unui trofeu, numele lui Dragan Petricevic e din ce în ce mai vehiculat. „Coach” a vorbit pentru www.druckeria.ro despre cele petrecute la Final Four, dar și despre posibilitatea de a reveni în orașul în care s-a stabilit definitiv.

În toamnă, după despărțirea de CSU Sibiu, v-ați întors în Tunisia, de această dată la Club Africain Tunis. Cum vă simțiți aici?

În Tunisia e bine, dar situația la actuala echipă nu este nici pe aproape cum era la Etoile du Sahel. Dacă anul trecut am venit la un club foarte profesionist, din toate puncte de vedere, anul aceasta sunt la o grupare foarte amatoare, dar care în urma unei mari infuzii de capital din partea celui mai bogat om de afaceri din Tunisia, dorește o schimbare totală din punct de vedere al organizării, concepției și mentalității. Se dorește introducerea unui sistem total profesionist și,  probabil, vă dați seama că nu este ușor, suntem încă foarte departe, deoarece mereu apare câte o problemă. Pur și simplu, nici clubul, nici jucătorii secției de baschet nu erau obișnuiți cu obiective ridicate.

Club Africain e un nume cunoscut în fotbal. Care e statutul secției de baschet?

La fotbal, bugetul e de 15 milioane de euro și nici așa nu reușesc să domine campionatul, însă secțiile de fotbal și de handbal a avut rezultate bune în trecut, iar acolo e mai ușor. Secția de baschet a fost neimportantă în viața clubului în ultimii 10 ani, dar cu venirea domnului Slim Riahi au crescut pretențiile și în ceea ce privește baschetul. Au fost aduși câțiva jucători importanți autohtoni, dar deja în vârstă, și nici recrutarea străinilor nu a fost foarte reușită. Cu alte cuvinte, s-au investit foarte mulți bani în niște amatori, au fost aduse câteva nume care sunt la sfârșitul carierei și gata, au așteptat trofee din primul sezon. Primul care a plătit prețul nepriceperii și amatorismului a fost antrenorul dinaintea mea, care chiar a lucrat bine cu ceea ce a avut la dispoziție.

Sunteți mulțumit de rezultatele înregistrate până acum?

Eu sunt doar de patru luni aici, sunt foarte mulțumit de munca mea, am terminat sezonul regular cu 15 victorii și doar două înfrângeri, am învins de două ori chiar fosta mea echipă, dar din cauză că am „moștenit” două înfrângeri din prima partea campionatului, am terminat sezonul pe locul 2, la egalitate cu liderul, datorită coșaverajului direct nefavorabil. Am învins echipa de pe locul 1 cu 8 puncte, dar am pierdut în retur cu 9 puncte. Al doilea lucru important pentru mine este colaborarea începută cu Federația Tunisiană de Baschet, care m-a invitat să particip în programul educării antrenorilor,așa că până acum am ținut deja 6 lecții la trei seminarii. Din păcate, aici mereu există și situații imprevizibile, asta s-a întâmplat și la noi la echipă, prin plecarea fundașului american Lashard Anderrson, cu doar 5 zile înainte de semifinală. Pur și simplu, fără să anunțe pe cineva, și-a luat bagajele și a plecat. Au fost ceva probleme între impresarul lui și club, dar nu atât de mari ca jucatorul să plece. Prin această plecare, șansele noastre pentru accederea în finale au devenit aproape nule, deoarece a trebuit să jucăm cu fosta mea echipă, care este de departe cea mai omogenă. Ca problemele să nu se termine aici, s-a accidentat și primul conducător al naționalei, deci șansele noastre chiar că au dispărut. Probabil vom juca finala mică, dar rămâne o impresia pozitivă după meciurile jucate până la aceste necazuri, deci există mult optimism în ceea ce privește sezonul următor.

În weekend, BC Timișoara a fost gazda Final Four-ului Cupei României, câștigat în cele din urmă de Gaz Metan Mediaș. Cum apreciați cele patru jocuri de la acest turneu?

Am urmărit meciurile din F4. Mediașul a câștigat competiția meritat, Clujul și-a consumat toată energia și sentimentele în semifinala cu Asesoft, au intrat total „descărcați” în ultimul act. Nu am văzut meciul pentru locul 3, dar bănuiesc că nu am pierdut nimic. Acest meci nu mai avea nicio importanță, deoarece oriunde în lume, rezultatul meciurilor pentru locul 3 se uită după o jumătate de oră.

Cum vi s-a părut evoluția fostei dumneavoastră echipe, BC Timișoara?

Sincer, nu doresc să vorbesc despre evoluția echipei BC Timișoara, deoarece orice ai spune, sa va interpreta în mod greșit. Când joci turneul acasă, mereu există două aspecte importante: în primul rând, presiunea e pe umerii tăi mai mult decât pe celealte echipe și, în al doilea rând, orice rezultat în afara trofeului este considerat un insucces. Ne place sau nu, asta e realitatea, sunt convins că nu le-a fost ușor cu o asemenea presiune. La fel de bine, acum trebuie să suporte consectințele insuccesului, adică criticile, dar înainte de toate, trebuie să se mobilizeze suplimentar în vederea meciurilor din play-off, unde au ocazia să se revanșeze în fața suporterilor. Nimic nu este pierdut, asta e cert, restul depinde de ei.

După insuccesul din Cupa României, suporterii și chiar presa vorbesc tot mai insistent de reîntoarcerea dumneavoastră la Timișoara…

E un subiect delicat. E de prisos să repet ce înseamnă Timișoara pentru mine, dar eu nu mă pot autoinvita. Eu sunt prezent în baschetul românesc de 16 ani, din care 5 am petrecut în Timișoara. În tot acest timp, peste tot unde am fost, m-am bucurat de multă susținere, dar au apărut și contestatari. România este un mediu unde lumea se satură repede și de organizații umanitare sau caritabile, darămite de un antrenor, care în 16 ani are și sezoane nereusite, chiar dacă e vorba de NBA. Culmea, eu din acești 16 ani, am avut doar un sezon și încă 4 luni nereușite, restul sezoanelor de peste tot au fost considerate reușite, dar atunci când un grup de oameni influenți nu te suportă și mai ales într-o societate unde “scenarita” este în progres, nu mai ai nicio șansă să lucrezi acolo unde dorești. Pentru acel sezon nereușit la Timișoara, eu am plătit prețul pe care de obicei îl plătește orice antrenor, dar mă cam deranjează că atunci când trebuie respinsă ideea aducerii lui Petricevic, oameni neavizați încep să vorbească despre valoarea mea ca antrenor. Cele patru sezoane foarte reușite nu mai contează? E anapoda să vorbim dacă valoarea mă recomandă să fiu antrenor al Timișoarei, din 2006 încoace nu am terminat un an calendaristic fără ca pe parcursul lui să ajung într-o finală sau să câștig un trofeu, pe plan național sau chiar continental.

Ce ar trebui să se întâmple pentru a putea discuta, concret, despre o revenire a dumneavoastră la BC Timișoara?

Putem vorbi doar dacă factorii de decizie pot să treacă peste niște orgolii și ambiții canalizate împotriva unui om care poate să facă ceva pentru Timișoara și care, de altfel, a și făcut. Eu personal sufăr pentru faptul că nu pot lucra în orașul meu de adopție și de suflet, una peste alta sunt antrenorul care a avut o contribuție importantă în câștigarea singurului trofeul din istoria clubului, dar eu nu pot să-i fac pe oameni să uite de orgolii dacă ei nu fac asta singuri. Eu nu am vreo problemă cu nimeni, de când am plecat nu am spus nimic împotriva nimănui și chiar mă amuză deja cât se poate agita un grup de oameni atunci când se pomenește numele lui Petricevic. Mai mult decât atât, mereu aud vorbe de genul „eu nu am nimic cu el, dar nu-l vrea nu știu ce politician important de la CJ sau de la CL”. Hai să fim serioși, cine sunt eu, una peste alta, ca atât de brusc să devin sperietoarea numărul 1 în sportul timișorean? Eu sunt doar un cetățean simplu al Timișoarei, care atunci când vine acasă își trăiește viața ca orice bănățean, merge la o bere sau la un grătar cu prietenii și care își face meseria cât de bine poate. Eu pe a mea o fac bine, asta am demonstrat și la Timișoara, și asta e tot ce-mi doresc, ca într-o zi să mă întorc acasă și să-mi fac meseria în slujba orașului în care trăiesc. Atunci când am plecat, consider că chiar era momentul pentru o schimbare la BCT, dar nimeni nu mă poate convinge să cred că nu mai trebuie să mă întorc niciodată. Asta nu înseamna că mă autoinvit, doar că nu pot ascunde sentimentele care mă încearcă, deoarece e la modă ca antrenorii să facă teatru când vine vorba de un loc de muncă. E ceva de genul „ei să mă cheme, dar nu sunt sigur dacă voi accepta” și, în același timp, sa uită pe display-ul telefonului de 50 de ori pe zi, să vadă dacă sună cineva.

Ar fi oportună revenirea lui Dragan Petricevic la BC Timișoara? Răspundeți pe chestionarul inițiat pe pagina de Facebook a Druckeriei.

Trackbacks

Leave a Reply