Paris-1924-Rugby-152-1

Unul dintre primii antrenori ai Științei, Gogu Sfetescu, a fost component al naționalei olimpice a României, medaliată cu bronz la Paris, în 1924

Povestea nașterii rugby-ului timișorean are, fără îndoială, un farmec aparte. E vorba despre strădania câtorva bucureșteni de a convinge publicul timișorean (obișnuit și răsfățat din plin de cu totul alte discipline) de frumusețea acestui sport britanic, sosit în România pe filieră franceză, dar care, până după cel de-al Doilea Război Mondial s-a practicat, cu mici excepții, doar în capitală.

Reproducem, în cele ce urmează, a doua parte a scrisorii pe care economistul Matei Dumitrescu, inițiatorul mișcării rugbystice de pe Bega, i-a trimis-o gazetarului Mircea Cosma, în 1972, după titlul național cucerit de Universitatea Timișoara, și publicată în cotidianul „Renașterea bănățeană”, în iulie 1999. În primul episod al serialului, am rămas la jocul demonstrativ organizat pe actualul stadion „Știința”, în primăvara anului 1949, care nu a convins deloc publicul timișorean. Stângăciile celor 15 jucători, aflați cu toții la primul meci de rugby (sport pe care îl cunoscuseră de mai puțin de o săptămână), au provocat „râsete și hilaritate” în tribune. Iată, așadar, continuarea poveștii, în cuvintele economistului Dumitrescu:

„Noi nu ne-am descurajat. Au urmat jocuri demonstrative la Giarmata, Săcălaz și nu mai știu unde. În loc de buturi am pus oiștele de la căruțe în prelungirea barelor de fotbal. Toți băieții își plăteau trenul și tramvaiul, iar mâncare, ce luam fiecare de acasă. Am avut un bun prieten în Comisia Centrală, Deniki, fost fundaș la Grivița Roșie. L-am chemat la Timișoara și a venit. Ne-a ajutat să aducem în Timișoara o echipă campioană la categoria B în București, „Ospătari”. Drumul pe CFR clasa a III-a l-a suportat Federația de Rugby (Deniki, săracu), iar de la CSUT am ciupit două mese la Parc, pe Bega. Câte o bere și prăjituri le-am dat noi trei, eram doar salariați. Am instalat câte două prăjini în prelungirea barelor de fotbal și am ținut o consfătuire cu toții, inclusiv arbitrii. Cuvântul de ordine a fost ca mingile să iasă din grămadă o dată la ospătari și o dată la noi și să curgă baloanele până la ultimul om din linia de treisferturi. Trebuia arătat oamenilor frumusețea jocului «la mână». S-a jucat cât mai simplu și rezultatul a fost 15-5 pentru ospătari. Cred că proporție de 50% convinsesem publicul, dar cum să mergem mai departe? Ne-a dat CSUT niște tricouri negre de la echipa de fotbal (de rezervă) și ghete câte au putut și ei. Ne-am schițat un plan de perspectivă și, în 1950, când m-am dus în delegație la București, am vorbit cu un vechi demi de la Sportul Studențesc, Buzoianu, care a consimțit să se înhame și dânsul la munca de pionier. Între timp, eu m-am dus la Clubul CFR Timișoara și am înjghebat și acolo o echipă de muncitori, dar care cu greu înțelegeau că rugby nu este fotbal să dai în balon numai cu piciorul. Pe la sfârșitul anului 1950, mi-a expirat mandatul de serviciu, asemenea și arhitectului Nuți Georgescu, și am părăsit dragul nostru oraș Timișoara. Prin 1952, prietenul Buzoianu a căpătat alt angajament și atunci am vorbit cu un antrenor de mare suprafață, Gogu Sfetescu, omul de la care am învățat și eu multe, nu numai noțiunile tehnico-tactice, ci și acelea morale, care sunt specifice jucătorului de rugby. Dragi prieteni, de atunci v-am urmărit mereu activitatea și m-am bucurat și am suferit odată cu voi în peregrinările de la A la B și înapoi în A. Vă mulțumesc prin prezenta pentru că prin succesul vostru ați tradus în viață o idee a câtorva oameni îndrăgostiți de rugby. Fiți și voi pionieri mai departe și asumați-vă sarcina ca să luați pe lângă voi câte un student mai tânăr sau școlar și învățați-l cu drag tainele acestui joc, al curajului, bărbăției, demnității. O ultimă rugăminte. Vă rog nu ne uitați pe noi, pionierii acestui sport în Timișoara. Arh. Nuți Georgescu, Popescu, Deniki, Buzoianu, Gogu Sfetescu, Mitică Antonescu, Calincov.

Rămân al dv., cu drag, Matei Dumitrescu, economist Telefoane București”

În următorul episod, vom afla mărturisirile unuia dintre componenții primei echipe de rugby a Timișoarei, care povestește cum a luat contactul cu acest sport și cum i-a fost explicat de inițiatorii secției de specialitate de la CSUT (Știința).