DOCUMENTAR | Cosmin Contra, al patrulea selecționer timișorean al României

În acest moment, nu mai e o noutate pentru nimeni: Cosmin Contra e noul selecționer al României, informația fiind confirmată atât de reprezentanții Federației Române de Fotbal, cât și de „Guriță” însuși. În vârstă de 41 de ani, actualul tehnician al lui Dinamo devine cel de-al patrulea timișorean care conduce reprezentativa tricoloră și primul după 37 de ani! Predecesorii săi s-au numit Emerich Vogl, Petre Steinbach și Ștefan Kovacs, cu toții monștri sacri ai fotbalului timișorean, românesc și, în cazul celui din urmă, mondial! În cele ce urmează, vom prezenta palmaresul celor trei tehnicieni timișoreni amintiți mai sus la cârma echipei naționale a României.

1. EMERICH VOGL

Biografie

  • Născut la 12 august 1905 la Timișoara
  • Decedat la 29 octombrie 1971 la București
  • A evoluat ca apărător și half la Chinezul Timișoara (1921-1929) și la Juventus București (1929-1940)
  • A participat din teren la câștigarea a cinci din totalul de șase titluri din vitrina Chinezului (1923, 1924, 1925, 1926, 1927) și a cucerit singurul titlu din palmaresul Juventusului (a nu se confunda cu actuala prim-divizionară!), în 1930.
  • A fost internațional al României, cu 29 de selecții și 4 goluri pentru prima reprezentativă, alături de care a participat și la primele două ediții ale Campionatului Mondial, în 1930 și 1934.
  • A fost antrenor la Juventus București (1942-1949), iar apoi consilier tehnic la Rapid București (1963-1967), aducându-și astfel contribuția la primul titlu din istoria grupării giuleștene.
  • A pregătit echipa națională a României în trei mandate, disputând numai meciuri amicale (1943-1945; septembrie-octombrie 1947; 1950-1952). Din 1967 până la sfârșitul vieții, a fost consultant tehnic al echipei naționale, colaborând strâns cu Angelo Niculescu în campania de calificare la Campionatul Mondial din 1970, iar mai apoi la turneul final din Mexic.

Rezultate ca selecționer

13 iunie 1943 România – Slovacia 2-2 (amical)
19 iulie 1947 Polonia – România 1-2 (amical)
21 septembrie 1947 România – Cehoslovacia 2-6 (amical)
26 octombrie 1947 România – Polonia 0-0 (amical)
21 mai 1950 România – Cehoslovacia 1-1 (amical)
8 octombrie 1950 România – Albania 6-0 (amical)
21 mai 1951 Cehoslovacia – România 2-2 (amical)
11 mai 1952 România – Cehoslovacia 3-1 (amical)

Palmares: 8 meciuri, 3 victorii, 4 remize, 1 înfrângere

2. PETRE STEINBACH

Biografie

  • Născut la 1 ianuarie 1906 la Timișoara
  • Decedat în 1996, în Germania
  • A evoluat ca fotbalist pentru cluburile RGM Timișoara (1925-1928), Colțea Brașov (1928-1929), Unirea Tricolor București (1929-1939), Olimpia București 1939-1940. Cu formația brașoveană, a cucerit titlul național, în 1928.
  • A fost selecționat de 18 ori în echipa României, în perioada 1930-1935.
  • În cariera de antrenor, a pregătit formațiile Carmen București (1946-1947), UTA Arad (1947-1948), Rapid București, Ceahlăul Piatra Neamț, Farul Constanța. În 1960, pentru o scurtă perioadă, a fost antrenorul reprezentativei de tineret a României.
  • Un mandat scurt pentru timișoreanul crescut în Fabric și ale cărui povești despre Timișoara de altă dată le-am redat în anii trecuți. Practic, Steinbach a fost selecționer unic al României într-un singur meci, care deține și astăzi recordul de cea mai drastică înfrângere din istoria primei reprezentative:

6 iunie 1948 Ungaria – România 9-0 (Cupa Europei Centrale și Balcanice)

  • Anterior, la 2 mai 1948, l-a asistat pe Colea Vâlcov la conducerea tehnică a naționalei, la o înfrângere cu 1-0 în fața Albaniei, în Giulești, în cadrul aceleiași competiții.

ȘTEFAN KOVACS

Biografie

  • S-a născut la 2 octombrie 1920 la Timișoara
  • A încetat din viață la 12 mai 1995, la Cluj-Napoca
  • A început fotbalul la Clubul Atletic Timișoara (C.A.T.) (1931-1934), după care a trecut la juniorii lui CAO Oradea (1934-1937). La nivel de seniori a evoluat pentru CAO (1937-1938), Charleroi (1938-1941), Ripensia Timișoara (1941), CFR Turnu Severin (1941-1942), Ferar Cluj (1942-1947), CFR Cluj (1947-1950), Universitatea Cluj (1950-1953).
  • Ca antrenor, a pregătit Universitatea Cluj (1953-1962), România (secund) 1962-1967, Steaua București (1967-1971), Ajax Amsterdam (1971-1973), Franța (1973-1975), România (1976-1979; 1980), Panathinaikos (1981-1983), AS Monaco (1986-1987).
  • Palmaresul său ca tehnician e realmente impresionant. Cu Steaua a câștigat titlul național (1968) și Cupa României (1969, 1970); cu Ajax Amsterdam a cucerit Cupa Campionilor Europeni (1972, 1973), Supercupa Europei (1972), Cupa Intercontinentală (1972), campionatul Olandei (1972, 1973) și Cupa Olandei (1972). Ultimele succese le-a cunoscut la Panathinaikos Atena, alături de care a cucerit Cupa Greciei.
  • La Ajax Amsterdam, timișoreanul Piști Kovacs a continuat și desăvârșit conceptul de „fotbal total”, introdus de predecesorul său, Rinus Michels. „Era un om blând, cu simțul umorului. Un tehnician desăvârșit. Rezultatele arată că a fost bun”, spunea despre Kovacs cel mai mare fotbalist din istoria Olandei, Johann Cruyff.
  • În 1976, după o experiență ca selecționer al Franței, Piști Kovacs a fost rechemat în România, pentru a clădi o nouă echipă națională. Peste reprezentanții generației „Guadalajara” trecuseră anii, iar timișoreanul Kovacs a avut misiunea de a califica echipa României la Campionatul Mondial din 1978, din Argentina. O calificare care, la un moment dat, părea realizabilă, însă compromisă de celebrul 4-6 cu Iugoslavia, de pe „Ghencea”, din noiembrie 1977. Piști Kovacs a început și campania de calificare la Euro 1980, încheiată de Constantin Cernăianu, iar apoi l-a sprijinit pe Valentin Stănescu în încercarea de calificare la Campionatul Mondial din Spania, din 1982.
  • Palmaresul lui Ștefan Kovacs ca selecționer al României arată astfel: 31 de meciuri, 10 victorii, 9 remize, 12 înfrângeri.

Rezultate ca selecționer

12 mai 1976 Bulgaria – România 1-0 (Cupa Balcanică – finala)
5 iunie 1976 Italia – România 4-2 (amical)
2 iulie 1976 Iran – România 2-2 (amical)
22 septembrie 1976 România – Cehoslovacia 1-1 (amical)
6 octombrie 1976 Cehoslovacia – România 3-2 (amical)
28 noiembrie 1976 România – Bulgaria 3-2 (Cupa Balcanică – finala)
23 martie 1977 România – Turcia 4-0 (amical)
16 aprilie 1977 România – Spania 1-0 (preliminarii C.M. 1978)
27 aprilie 1977 România – RD Germania 1-1 (amical)
8 mai 1977 Iugoslavia – România 0-2 (preliminarii C.M. 1978)
5 august 1977 Iran – România 0-0 (amical)
14 august 1977 Cehoslovacia – România 1-3 (amical – Cupa Mohamed V, Maroc)
21 septembrie 1977 România – Grecia 6-1 (amical)
26 octombrie 1977 Spania – România 2-0 (preliminarii C.M. 1978)
13 noiembrie 1977 România – Iugoslavia 4-6 (preliminarii C.M. 1978)
22 martie 1978 Turcia – România 2-2 (Cupa Balcanică)
5 aprilie 1978 Argentina – România 2-0 (amical)
5 mai 1978 România – Bulgaria 2-0 (Cupa Balcanică)
14 mai 1978 România – URSS 0-1 (amical)
31 mai 1978 Bulgaria – România 1-1 (Cupa Balcanică)
11 octombrie 1978 România – Polonia 1-0 (amical)
24 octombrie 1978 România – Iugoslavia 3-2 (preliminarii Euro 1980)
15 noiembrie 1978 Spania – România 1-0 (preliminarii Euro 1980)
13 decembrie 1978 Grecia – România 2-0 (amical)
19 decembrie 1978 Israel – România 1-1 (amical)
21 martie 1979 România – Grecia 3-0 (amical)
4 aprilie 1979 România – Spania 2-2 (preliminarii Euro 1980)
13 mai 1979 Cipru – România 1-1 (preliminarii Euro 1980)
1 iunie 1979 RD Germania – România 1-0 (amical)
29 august 1979 Polonia – România 3-0 (amical)
18 mai 1980 Cehoslovacia – România 2-1 (amical)

Noul selecționer al României, Cosmin Contra, și-a început activitatea de antrenor în orașul natal. A pregătit-o pe Poli Timișoara în 11 meciuri de campionat, în sezonul 2010-2011, plecând neînvins de pe banca tehnică a alb-violeților. A antrenat apoi formațiile CF Fuenlabrada (Spania), Petrolul Ploiești, Getafe (Spania), Guangzhou R&F (China), Alcorcon (Spania) și Dinamo București.

About Gabriel Toth

Leave a Reply