Deian Sorescu a marcat de cinci ori în 2018 pentru Politehnica Timișoara (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Cinci etape s-au disputat în acest an calendaristic din Liga a II-a, Politehnica spărgând gheața în 2018 ieri, prin victoria la scor din Pantelimon, 5-0 cu Metaloglobus București. O victorie la care și-a adus o contribuție esențială Deian Sorescu, autor a trei goluri și co-autor la încă unul.

De altfel, vorbim despre cel mai în formă jucător al Ligii a II-a din etapele disputate în acest an. Cu „tripla” din meciul cu Metaloglobus, Deian Sorescu a ajuns la cinci reușite în 2018, mai multe decât oricare alt jucător din campionat. Ar fi interesant de menționat că toate cele cinci goluri au venit în doar două meciuri pentru șeptarul polist, care mai reușise o „dublă” în remiza 2-2 de pe „Știința”, cu Academica Clinceni.

Iată cum arată o ierarhie a celor mai în formă jucători din „B” în 2018:

5 goluri: Deian Sorescu (Politehnica);
4 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia), Vlad Rusu (Luceafărul);
3 goluri: Alexandru Marin (Miroslava), Daniel Florea (Chindia), Darius Buia (UTA), Vasile Buhăescu (FC Argeș), Marius Matei (Foresta), Mugurel Dedu (Afumați).

Cele cinci reușite din 2018 l-au urcat vertiginos pe Deian Sorescu și în clasamentul golgeterilor din întreg sezonul. Tânărul fotbalist al Politehnicii a ajuns la 10 goluri stagionale, plasându-se la egalitate cu atacantul Chindiei Târgoviște, Cristian Cherchez. Iată ierarhia golgeterilor din Liga a II-a, în prima sa parte:

18 goluri: Ndiaye Mediop (Ripensia);
16 goluri: Valentin Alexandru (Călărași), Vlad Rusu (Luceafărul), Bogdan Rusu (Hermannstadt);
12 goluri: Marius Matei (Foresta);
11 goluri: Cosmin Năstăsie (Mioveni), Cosmin Sîrbu (ex-ASA Târgu Mureș);
10 goluri: Cristian Cherchez (Chindia), Deian Sorescu (Politehnica);
9 goluri: Mugurel Dedu (Afumați), Daniel Florea (Chindia), Georgian Honciu (ex-Chindia), Alexandru Marin (Miroslava).

***

Pentru Politehnica Timișoara urmează un nou meci în zona capitalei. Sâmbătă, de la ora 11:00, alb-violeții vor evolua pe terenul lui CS Balotești. Din acest motiv, delegația alb-violetă a rămas cantonată la hotelul „Mirage” din Snagov, urmând a-și desfășura antrenamentele la Centrul FRF din Buftea.

Leave a Reply