©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica a reușit să încheie anul pe primul loc în Liga a III-a, iar asta din postură de nou-promovată. Un parcurs pentru mulți surprinzător, la care Dănuț Bilia a contribuit în totalitate din teren. Fundașul central sosit în vară de la CS Ineu e singurul integralist al alb-violeților la jumătatea campionatului. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a revenit în Timișoara natală după aproape un deceniu, iar acum, la final de an, a tras câteva concluzii despre jumătatea de an petrecută la ASU Politehnica.

1260 de minute a totalizat Dănuț Bilia în tricoul alb-violet pe parcursul acestui sezon de Liga a III-a. Experimentatul fundaș central a jucat toate meciurile da capo al fine și se bucură că a fost ferit de accidentări. „Prima parte a campionatului a fost foarte bună pentru toată echipa. Sunt bucuros că suntem pe primul loc, cred că e un loc meritat și sper să îl păstrăm până la finalul campionatului. Mulțumesc lui Dumnezeu că am fost sănătos, că am putut juca toate minutele. Sper să o țin tot așa și în retur și să rămân integralist întreg sezonul”, a spus Bilia.

Sosit în vară, de la o altă divizionară C, cea din Ineu, Bilia a rămas surprins de atmosfera pe care a găsit-o, mai întâi de toate, în vestiarul noii sale echipe.

„Am găsit un colectiv foarte bun. Chiar nu mă așteptam la o asemenea atmosferă. Poli e o familie. Am jucat la multe echipe în cariera mea, dar așa ceva n-am întâlnit niciunde. Cu siguranță, atmosfera din vestiar e unul dintre secretele noastre. Cum am spus, nu e niciunde ca aici. Chiar dacă banii nu sunt foarte mulți, am găsit oameni minunați. Poliști adevărați”, a declarat fundașul.

Chiar dacă parcursul lui ASU Politehnica din turul campionatului a fost o surpriză chiar și pentru cei mai înfocați fani, Dănuț Bilia spune că se aștepta încă de la startul sezonului ca alb-violeții să se afle printre fruntașele seriei.

„Sincer, mă așteptam. Chiar vorbeam cu băieții la începutul campionatului și le spuneam că dacă suntem uniți și ne vedem de treaba noastră, vom fi sus. Și iată că acolo suntem. Eu cunosc foarte bine toate echipele din serie. În afară de Ighiu, le știam pe toate. Sunt cam aceeași jucători an de an. După noi, Cugir și Ighiu sunt cele mai bune echipe, așa cum o și arată clasamentul. Sebișul, an de an își propune promovarea, dar nu au reușit niciodată până acum”, a mai spus Bilia.

„Două zile n-am dormit după meciul de la Becicherecu Mic”

Dănuț Bilia a vorbit despre plusurile și minusurile din acest sezon, mărturisind că, pentru el personal, terenul din Becicherecu Mic e unul plin de amintiri neplăcute, accentuate de înfrângerea drastică din penultima rundă a turului, 0-3.

„Clar, cel mai bun meci al nostru a fost cel de la Hunedoara. Nici nu se pune în discuție. Iar cel mai greu mi s-a părut, de departe, cel cu Pandurii II. Așa am văzut eu, ca fundaș. Iar despre cele două înfrângeri… La Lugoj a văut toată lumea, teren rău, căldură. Eu sunt sigur că dacă mai jucăm de 10 ori cu Lugojul, de 10 ori îi batem. Iar la Becicherecu Mic, la fel, un teren rău. Sincer, eu nici acum nu-mi explic cum am pierdut cu Mama Mia. Două zile n-am dormit după acel meci. Pe cuvântul meu!… Stăteam și mă gândeam la ce s-a întâmplat și n-am reușit să găsesc o explicație. La Becicherecu Mic, anul trecut, cu Ineul am pierdut 8-0. E coșmar pentru mine acel teren. Sper să nu mai joc acolo niciodată”, a mărturisit Bilia.

Născut la Timișoara, pe 31 ianuarie 1985, Dănuț Bilia a evoluat foarte puțin aproape de casă în cariera sa. A început fotbalul la Poli, trecând apoi în județul Arad, la Romvest și Tricotaje Ineu. A revenit în orașul natal pentru a evolua la UMT, după care a plecat din nou în „pribegie”, la Râmnicu Vâlcea. Ultima sa experiență în zonă a fost în sezonul 2006/2007, când a evoluat la Timișul Albina, pe atunci divizionară C. De atunci, a jucat, printre altele, la ACU Arad, Corvinul Hunedoara, Fortuna Poiana Câmpina, Gloria Arad și CS Ineu, până în vara acestui an.

Cum a fost reîntoarcerea acasă după atâția ani? „E bine. Ca acasă nu-i niciunde. Sincer, a fost mai greu să mă reobișnuiesc la început. Dar e foarte bine acasă. Nu mai vreau să plec niciunde”, a conchis Bilia.

1260 de minute a evoluat Dănuț Bilia pentru ASU Politehnica
1 gol marcat în tur, în victoria de pe teren propriu cu Național Sebiș (3-1)