Cupa României (Timiș) | Pobeda – Ripensia și Giarmata Vii – Orțișoara, printre cele mai interesante dueluri ale fazei a III-a

11892183_1004370342941621_2795334925516543391_nAJF Timiș a stabilit astăzi programul celui de-al treilea tur al Cupei României – faza județean. La mijlocul săptămânii sunt programate opt jocuri interesante, printre participante regăsindu-se doar două formații din ligi inferioare, Unirea Jimbolia (L5) și Banatul nerău (L6).

Unul dintre cele mai interesante dueluri ale acestei faze se va consuma la Dudeștii Vechi, unde Pobeda va primi vizita Ripensiei. Pentru a liniști apele, să spunem că Pobeda a luat tot astăzi decizia de a continua la nivelul Ligii a IV-a. După jocul pierdut sâmbătă la Orțișoara (3-4), meci în care bulgarii au avut doi eliminați, iar golul al patrulea al gazdelor a fost marcat dintr-o presupusă poziție de ofsaid, antrenorul Petre Mirciov amenința cu retragerea din competiție, în semn de protest. „Dacă noi greșim, plătim. Pe ei îi deleagă în etapa imediat următoare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar motivul e că nu sunt suficienți arbitri! Luăm serios în calcul o retragere din campionat! Vom continua doar în Județ”, a spus Mirciov, citat în ediția de astăzi a săptămânalului Fotbal Vest. Între timp, după o ședință la care a participat și primarul Gheorghe Nacov, s-a revenit asupra deciziei.

Revenind la competiția K.O., vom avea parte de un interesant duel între performera de până acum din Cupă, Banatul Nerău – singura formație din „Promoție” care a acces până în această fază – și liderul actual din Liga a IV-a, ACS Poli II. Printre meciurile ce se anunță a fi disputate se numără Lorena Giarmata Vii – Cocoșul Orțișoara sau Unirea Jimbolia – Voința Mașloc, gazdele pregătite de Flavius Nastor având un start foarte bun în Liga a V-a.

Singurul joc programat în Timișoara în această fază a competiției e cel dintre CFR și CS Ghiroda, care va avea loc miercuri, 23 septembrie, de la ora 16.30.

Iată programul complet al fazei a III-a din Cupa României:

Banatul Nerău (L6) – ACS Poli II Timișoara
AS Peciu Nou – Timișul Șag
Arsenal Flacăra Făget – CS Dumbrăvița
AS Murani – Unirea Sânnicolau Mare
Lorena Giarmata Vii – Cocoșul Orțișoara
Unirea Jimbolia (L5) – Voința Mașloc
CFR Timișoara – CS Ghiroda
Pobeda Dudeștii Vechi – Ripensia Timișoara

About Gabriel Toth

Leave a Reply