daninfeld

CH Politehnica a câștigat deja turneul tradițional de vară al Timișoarei, deși nu s-au consumat decât două dintre cele trei zile ale întrecerii. Elevii lui Constantin Ștefan s-au impus cu 32-24 în fața Potaissei Turda și, ținând seama de rezultatul primului joc – Pandurii – Odorhei 31-30 – nu mai pot scăpa trofeul.

CH Politehnica arată promițător înaintea debutului în Liga Națională. Cu un lot schimbat aproape total față de sezonul trecut, antrenorul Constantin Ștefan a reușit să pună pe picioare o formulă interesantă, cu un joc mult mai cursiv față de ultimii ani.

După succesul la două lungimi de joi, cu Pandurii, a urmat o adevărată descătușare pentru noua Politehnica, în fața Potaissei Turda, revelația sezonului precedent. Timișorenii și-au impus răspicat punctul de vedere încă din prima repriză, la capătul căreia conduceau cu 16-8. Diferența de opt goluri s-a păstrat până în final, deși ardelenii au avut câteva tentative de a reveni în joc, dar de fiecare dată alb-violeții s-au trezit la timp și au îndepărtat orice pericol.
Gabriel Daninfeld a fost surpriza plăcută a Politehnicii, jucătorul venit în această vară de la Cluj marcând de 7 ori. L-au urmat Kaftin – 4, Lela – 4, Santeiu – 3, Timofte – 3, Petkovic – 2, Chikovani – 2, Ursu – 2, Irimiaș – 2, Mrakic – 1, Arseni – 1 și Szentpeteri – 1.

„Mă bucură faptul că în sfârșit am reușit să marcăm peste 30 de goluri, am avut apetit ofensiv, n-am mai ratat atât de mult ca și în meciurile trecute. Trebuie să remarc și apărarea foarte bună pe care am practicat-o astăzi. Îi felicit pe băieți, le-am spus să se bucure de această victorie. Suntem o echipă nouă și încercăm să închegăm o familie. Numai așa putem avea relații de joc bune”, a declarat la finalul jocului antrenorul Politehnicii, Constantin Ștefan.

CH Politehnica va disputa ultimul joc din turneul organizat pe teren propriu sâmbătă, de la ora 13, în compania celor de la HC Odorhei. Cu această ocazie, spectatorii prezenți la sală vor asista la un moment special, prilejuit de retragerea a doi dintre cei mai importanți handbaliști ai Timișoarei din ultimii ani, Sorin Sărăndan și Adrian Cristescu. Jocul alb-violeților va fi precedat, de la ora 11, de disputa Potaissa Turda – Pandurii.