Cupa Politehnica, o prefață a luptei pentru play-off

DSC_9758

O treime dintre competitoarele Ligii Naționale 2013/2014 își vor da întâlnire în această săptămână, la Timișoara. La cea de-a 37-a ediție a Cupei Politehnica vor participa, alături de formația gazdă, doar grupări din România, toate cele patru având ca prim obiectiv în noul sezon, calificarea în play-off.

Din viitoarea stagiune, campioana Ligii Naționale, precum și echipele participante în cupele europene, vor fi stabilite în urma unui play-off, la care vor participa primele șase clasate de la finele sezonului regulat. Cupa Politehnica, ce va începe joi, în sala „Constantin Jude”, poate fi considerată o prefață pentru lupta din sezonul viitor, toate cele patru combatante având drept obiectiv calificarea în această fază.

CH Politehnica și-a schimbat aproape în totalitate fața în această vară. În lotul echipei se regăsesc 10 jucători noi, în vreme ce banca tehnică e asigurată de Constantin Ștefan. Antrenorul alb-violeților vede cele trei dispute, cu Pandurii, Turda și Odorhei, drept un reper privind locul în care se află în acest moment echipa sa. Cu toate acestea, tehnicianul recunoaște că elevii săi nu sunt încă la 100% din potențial, vârful de formă fiind programat pentru începutul campionatului.

„Nivelul echipei nu este sută la sută, nici nu doream un procentaj mai bun la ora actuală pentru că trebuie să prindem vârful de formă în perioada jocurilor oficiale. Cu ocazia ultimelor amicale am observat că s-au mai închegat relaţiile de joc şi sper ca ele să se îmbunătăţească. Lucrăm la omogenizare, timing, agresivitate şi sprijin reciproc în apărare”, a declarat Constantin Ștefan.

Primul joc al timișorenilor de la Cupa Politehnica va vea loc joi, de la ora 19.15, în compania celor de la Pandurii Târgu Jiu. Iată programul complet al turneului:

Joi, 29 august:
HC Odorhei – Potaissa Turda (ora 17,15)
CH Politehnica Timişoara – Pandurii Tg Jiu (ora 19,15)

Vineri, 30 august:
HC Odorhei – Pandurii Tg Jiu (ora 18,00)
CH Politehnica Timişoara – Potaissa Turda (ora 20,00)

Sâmbătă, 31 august:
Potaissa Turda – Pandurii Tg Jiu (ora 11,00)
CH Politehnica Timişoara – HC Odorhei (ora 13,00)

About Gabriel Toth