cupaaaaaBC Timișoara a câștigat Cupa României la baschet masculin, după 78-73, după „overtime”, cu BC Mureș. Alb-violeții au scris istorie pe parchetul Sălii Sporturilor din Pitești nu doar prin trofeul câștigat – al doilea din vitrina clubului, după cel din 2010, obținut tot cu Dragan Petricevic la timonă – ci și prin faptul că a fost prima finală de Cupa României decisă în timpul suplimentar.

A venit Cupa în Banat. Deși înaintea începerii turneului F4 de la Pitești, parcă nimeni nu îndrăznea să spere la o asemenea performanță. Deși BCT a fost fluctuantă în evoluții în acest sezon, prinzând play-off-ul de pe ultimul loc calificant. Deși entuziasmul din jurul acestui Final Four n-a mai fost la fel de mare ca la ultimele participări ale alb-violeților în această fază. În ciuda tuturor factorilor care trimiteau trofeul ba la Sibiu, ba la Târgu Mureș, ba la Pitești, el pornește în această seară spre Timișoara!

Finala nu a început deloc bine însă pentru alb-violeți, mureșenii asigurându-și un avans confortabil în startul partidei, amortizat însă până la finalul primului sfert, încheiat cu ardelenii în avantaj, 18-16. Lucrurile s-au complicat și mai mult până la pauza mare, atunci când trupa din Târgu Mureș avea un ecart de 12 puncte, 39-27, pe care l-a păsatrat intact și după sfertul 3, încheiat cu 53-41.

Finalul a fost însă magistral de partea timișorenilor, Bogdan Popescu fiind, de departe, cel mai important jucător al alb-violeților în această ultimă parte a întâlnirii. BCT a împins partida în „overtime”, 62-62, reușind să gestioneze perfect cele cinci minute suplimentare, în care Popescu a trimis practic Cupa la Timișoara, recuperând mingea la o aruncare liberă, pe care tot el o ratase, reușind un 3 point play câștigător.

Cu un double-double în cont (19 puncte, 17 recuperări), Bogdan Popescu a fost cu certitudine MVP-ul partidei, urmat pe lista marcatorilor de Pilcevic 13, Pesic 13, Tica 12, Jovanovic 9, Persic 7 și Toth 2. De partea cealaltă, principalul pericol al Mureșului a fost Kyndall Dykes, cu 17 puncte, urmat de Adamovic 13 și Ivanovic 12.

***

„Sunt foarte fericit, mă bucur că am câștigat această finală, mă bucur că a reușit și familia mea să vină la meci. E un sentiment extraordinar. Sunt niște ani frumoși, sper să o ținem tot așa. Ne bucurăm acum, câteva zile, dar ne mai așteaptă și un play-off foarte greu. Ploieștiul își va dori, cu siguranță, revanșa pentru eliminarea din Cupă”, a declarat eroul finalei, Bogdan Popescu, la Digi Sport.

Căpitanul Zlatko Jovanovic a fost și el în culmea fericirii la finalul partidei: „Mă gândesc acum doar la oamenii din Timișoara. Personal, aștept acest moment de patru ani și sunt foarte, foarte fericit. Se pare că am scris o pagină de istorie astăzi. În acest moment, e greu să îmi găsesc cuvintele, sunt copleșit de emoții. Iubesc această echipă, iubesc acest oraș, îmi iubesc coechipierii”, a spus „Zlaja”.

Leave a Reply