Valentin Niță (primul din dreapta), singurul reprezentant al lui CSU Poli în lotul masculin de floretă al României

Valentin Niță (primul din dreapta), singurul reprezentant al lui CSU Poli în lotul masculin de floretă al României

Trei floretiști de la CSU Poli Timișoara se află în lotul național pentru Campionatul European de scrimă ce va începe duminică, la Zagreb. Vicecampioni naționali cu echipa la seniori și tineret în acest an, Isabelle Stan, Reka Balogh și Valentin Niță își vor măsura forțele în capitala Croației cu cei mai buni sportivi ai continentului.

Prestațiile bune ale floretiștilor de la CSU Poli Timișoara la Campionatele Naționale de seniori și tineret din acest an nu puteau trece neobservate. Trei sportivi ai clubului bănățean au fost anunțați în lotul României pentru apropiatele Campionate Europene ce se vor desfășura la Zagreb.

În echipa feminină le regăsim pe Reka Balogh și Isabelle Stan, ambele cu rezultate meritorii pe plan intern în această primăvară. Reka Balogh s-a clasat pe poziția a treia în concursul individual din cadrul Campionatelor Naționale desfășurate la mijlocul lunii mai la București, în vreme ce Isabelle Stan a ocupat poziția a cincea în aceeași întrecere. Cele două au concurat și la echipe, contribuind din plin la medalia de argint obținută de CSU Politehnica.

Clubul timișorean are un singur reprezentant la masculin. E vorba despre Valentin Niță, floretist născut în 1989. La Campionatele Naționale desfășurate în urmă cu o lună, sportivul de la CSU Poli a obținut medalia de bronz la individual și o medalie de argint cu echipa.

Reka Balogh și Isabelle Stan vor intra în focurile concursului duminică, 16 iunie, atunci când sunt programate întrecerile la individual, iar marți, 18 iunie, vor lupta pentru România în concursul pe echipe. Polistul Valentin Stan va concura doar la individual, pe 17 iunie, la fel ca și ceilalți doi floretiști români aflați în lot, Virgil Sălișcan și Radu Dărăban, ambii de la CSA Steaua.

Campionatul European de scrimă se va desfășura în intervalul 16-21 iunie la Zagreb. Toate concursurile sunt programate în moderna sală Zagreb Arena, o construcție deschisă publicului în 2008 și care poate găzdui 16.000 de spectatori. Conform Agerpres, obiectivul Federației Române de Scrimă pentru apropiatele concursuri continentale e cucerirea măcar a unei medalii.

Leave a Reply