CSU Poli - CS Caras Severin (19)
CSU Poli a încheiat ediția 2012/2013 a Ligii Naționale cu un eșec usturător, scor 21-31 pe terenul vechii și noii campioane a României, HCM Constanța. Alb-violeții au pus probleme serioase doar o repriză, după care dobrogenii au schimbat tactica în apărare și și-au impus în cele din urmă punctul de vedere.

Jucătorii de la CSU Poli au avut o motivație cât se poate de serioasă pentru această partidă. Un rezultat pozitiv ar fi dus la îndeplinirea normei de 12 puncte trasată de conducere pentru returul de campionat, iar Grasu & co. și-ar fi încasat salariile integrale. Elevii lui Gligore Czari au dat însă senzația că le pot lua banii șefilor doar în prima repriză, când s-au și aflat de șapte ori la conducere, de fiecare dată la un gol diferență. În finalul primei reprize, Constanța a trecut însă la o apărare agresivă, Buricea luându-l în primire pe căpitanul Cristian Fenici, ceea ce a dus la distanțarea campioanei, 14-12 la pauză.

CSU Poli s-a menținut în joc și în repriza secundă, recuperând la un moment dat jumătate dintr-un handicap de patru goluri. Bănățenii n-au reușit să profite însă de un moment de superioritate numerică, atunci când, paradoxal, Constanța s-a distanțat decisiv, marcând 3 goluri foarte rapide, toate pe contraatac. Din minutul 47, jocul n-a mai avut istoric, dobrogenii distanțându-se la fiecare atac spre poarta apărată de Milan Djuricin. Tabela s-a oprit la 31-21 pentru HCM Constanța, care sărbătorește astfel cel de-al 8-lea titlu de campioană din istorie. De partea cealaltă, la CSU Poli se anunță o vară extrem de zbuciumată, în care se întrevede o schimbare aproape totală a cadrelor.

În ultimul joc din acest campionat, CSU Poli a punctat prin Mihai Timofte – 4, Andrei Grasu – 4, Marius Ignat – 4, Cristian Fenici – 3, Sabin Ignat – 3, Dragan Mrakic – 2, Cristian Arseni – 1 și Roland Czari – 1.

Leave a Reply