CSU Poli a cedat în această seară, pe teren propriu, scor 24-26 în fața Bucovinei Suceava, formație proaspăt calificată în semifinalele Cupei Challenge. Alb-violeții au avut din nou un start bun de meci, dar s-au văzut întrecuți pe finalul primei părți, după care s-au zbătut întreaga repriză secundă pentru a reveni în joc.

CSU Poli n-a smuls niciun punct din cele două partide disputate pe teren propriu la un interval de doar patru zile. După ce vineri a cedat în fața Odorheiului, astăzi a fost rândul echipei din Suceava să plece cu toate punctele de la Timișoara. Alb-violeții au avut lotul decimat, pe lista accidentaților intrând și portarul Milan Djuricin, cel care a suferit o ruptură musculară la antrenamentele din weekend.

CSU Poli a reușit să țină piept proaspetei semifinaliste din Challenge Cup aproape o repriză, conducând chiar și la două lungimi. Alb-violeții n-au reușit să profite însă de două situații de superioritate numerică, sucevenii au recuperat și chiar au preluat conducerea, la două goluri, chiar în finalul primei reprize, care s-a încheiat la scorul 12-14.

În partea secundă, jocul a fost mult mai dur, spiritele încingându-se în momentul în care Dragan Mrakic a văzut a treia eliminare, fiind trimis în tribună de către oficialii jocului. Rezerva de pivot, Marius Ignat, a avut și el de furcă cu brigada bucureșteană, primind concomitent două eliminări. În aceste condiții, misiunea alb-violeților părea una imposibilă, mai ales că sucevenii au avut în două rânduri chiar și șase goluri avans. Pe final, CSU Poli a fost mai exactă de la 7 metri, unde și-a asumat răspunderea aruncărilor Gorjan Spahic, profitând și de o superioritate numerică prin care au ajuns la două lungimi în spatele sucevenilor.

S-a încheiat însă cu victoria formației moldave, iar CSU Poli înregistrează înfrângeri pe linie în acest sezon cu toate formațiile clasate pe primele cinci locuri.

Andrei Grasu și-a respectat statutul de golgheter al Ligii Naționale, contribuind cu 8 reușite pentru alb-violeți, urmat de S. Ignat – 5, Fenici – 4, Cotinghiu – 2, Timofte – 2, Spahic – 2 și Mrakic – 1. De partea cealaltă, Mitrea a punctat de 6 ori, la fel ca și Chiruț.

Reacții la cald

„Începutul celei de-a doua reprize nu s-a desfășurat așa cum ne-am dorit, i-am lăsat să se distanțeze și ne-a fost astfel foarte greu să alergăm după ei. Cred că a fost totuși un spectacol, la nivelul căruia, din păcate, arbitrajul nu cred că s-a ridicat. Au fost multe greșeli, în ambele direcții. Mergem mai departe, după pauză mai avem trei etape de disputat, în care trebuie să luăm puncte”. (Gligore Czari, antrenor CSU Poli)

„Ne așteptam la un meci foarte greu aici, Timișoara e o echipă incomodă, care se bate pentru orice minge. La vizionările pe care le-am făcut, Fenici și Grasu au părut punctele forte. Anihilându-l pe Fenici, am reușit să rupem parțial momente de joc ale Timișoarei. Cu siguranță, și Grasu a fost într-o zi bună. Una peste alta, nu pot decât să mă bucur că am câștigat astăzi”. (Răzvan Bernicu, antrenor Bucovina Suceava)

Leave a Reply