© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

În vara anului 2012, fenomenul polist se găsea la răscruce. „Încotro o apucăm?” era întrebarea care domnea orice discuție legată de fotbal, destinația finală fiind revenirea în top, de acolo de unde Poli fusese smulsă cu un an în urmă. Iar pentru a ajunge la performanță s-au conturat rapid două rute: una scurtată de „podul” numit AC Recaș, iar cealaltă pe un teren accidentat, plin de obstacole, care pornea însă din curtea Universității Politehnica. Fiecare idee a luat-o pe drumul ei, iar acum, la patru ani distanță de la pornire, sunt aproape de a se ciocni pe traseu.

Am urmărit îndeaproape, prin natura meseriei, fiecare pas al ascensiunii proaspetei divizionare B, ASU Politehnica. De la trialul organizat în august 2012 de echipa ce tocmai promovase din Campionatul Municipal în eșalonul al cincilea și la care a putut participa „orice băiat din Timișoara. Asta am și vrut, o acțiune de masă, de aceea n-am specificat nici cerințele de vârstă”, după cum ne spunea, la vremea respectivă, antrenorul Antonio Foale.

Încetul cu încetul, „nebunia” băieților din Druckeria și Peluza Sud, care și-au propus să se implice activ la echipă (nu doar sufletește, ci și financiar sau organizatoric) a început să prindă contur. Pe „Știința”, cea mai veche arenă a Timișoarei aflată încă în circuit, începuseră să răsune cântecele care până cu câteva luni în urmă ofereau fondul sonor pe „Dan Păltinișanu”. Pe gazon, băieții echipați în tricouri alb-violete, în dungi orizontale, la fel ca în anii de început ai clubului istoric, au început să urce treaptă cu treaptă în ierarhie. Iosif Rotariu și Titi Varga, două dintre principalele simboluri poliste ale ultimelor decenii, au aceptat la rândul lor să îmbrace tricoul echipei Universității. Suporteri coborâți din peluză în iarbă, cum a fost cazul lui Florin Luchin (alias „Floka”) și-au trăit visul, marcând pentru Poli într-un meci oficial. Iar foști internaționali de dată mai recentă, precum Alin Stoica sau Paul Codrea, nu au ezitat să se alăture proiectului.

Toate acestea, în primul sezon. Unul în care observatorii de joc s-au lăsat înduplecați doar de prezența masivă a galeriei pentru a da drumul unor partide, pe terenuri improprii, pline de cratere. Un sezon în care roaba electrică a ținut loc de targă la Urseni, o deplasare la Racovița a fost așteptată cu nerăbdarea uneia în Ștefan cel Mare ori Arad, iar „cercul de foc” de la meciul din nocturnă, de pe „Știința”, cu AS Nădrag, a făcut înconjurul planetei.

Ștacheta a fost ridicată odată cu promovarea în cel de-al patrulea eșalon, o ligă puternică la nivelul județului Timiș, lucru de care elevii lui Paul Codrea s-au convins din plin. Agonia ratării prezenței la baraj în 2014 a fost înlocuită cu o promovare en fanfare un an mai târziu, într-un sezon catalogat de specialiști drept cel mai puternic din „D” Timiș de la Revoluție încoace. Bugetul net superior al concitadinei Ripensia a fost compensat de alb-violeți prin ambiție, dăruire și – de ce să nu o spunem? – valoare, acel memorabil 6-2 de pe „Dan Păltinișanu”, cu roș-galbenii în rol de gazdă, spunând de la sine povestea acelui sezon.

Liga a III-a a fost, fără doar și poate, o provocare pentru toți cei implicați în fenomenul alb-violet de pe „Știința”. Atât în ceea ce privește costurile, dar și din punct de vedere organizatoric. Au apărut primele deplasări lungi, departe de granițele Timișului. În plus, înaintea startului de campionat, vocile pesimiste începuseră să se înmulțească, după ce echipa a pierdut o serie de jucători experimentați, care au dus greul promovării în C. Au plecat căpitanul Naidin, golgheterul Drăghici, stopperul Gavriluță, iar lista poate continua. Au fost înlocuiți, în mare parte de tineri, cu toții însă talentați, ajunși deja în vizorul marilor cluburi europene, încărcați de dorința de a învinge și a convinge.

Despre promovarea în „B” s-a vorbit însă chiar de la început, după primele victorii legate de băieții lui Sorin Brîndescu. Însă era clar că drumul spre liga secundă nu va fi lin, lipsit de hârtoape, de denivelări, de zone „neasfaltate”. În tur, singurele „derapaje” s-au produs chiar în Timiș, în deplasările de la Lugoj și Becicherecu Mic. În primăvară, momentele de cumpănă s-au înmulțit. Cugir. Filiași. Sebiș. Înfrângere a fost chiar și pe „Știința”, în meciul cu Deva, acum câteva zile. Turbulențe peste care alb-violeții au trecut cu brio. N-au zăbovit prea mult asupra lor, n-au tras pe dreapta, ci și-au văzut în continuare de drum. Iar ieri după-amiază au ajuns la destinație, e drept, cu câte-o mână de ajutor întinsă dinspre Lugoj și Ineu.

ASU Politehnica a promovat matematic în Divizia B. Da, e acea echipă la care, în timpul meciurilor, circulă cutia pentru donații către echipă, atât de ironizată de-a lungul ultimilor ani. Da, acea echipă sprijinită de „huligani”, „derbedei”, „bețivi” și „drogați”, care au ales să-și dreagă „mahmureala” implicându-se activ în viața echipei. Băgând adânc mâna în portofel, luând poate prea în serios versurile unui celebru cântec de peluză: „Și dacă trebuie, putem face orice, / Ca mereu ție să-ți fie cât mai bine”. Da, acea echipă după care se mergea în deplasare cu bicicleta. Acea echipă care a fost urmărită, la prima deplasare, cea de la Leucușești, dintr-o remorcă de tractor. Da. ASU Politehnica, echipa de „municipiu”, care în 2012 a fost singura alternativă pentru o mare masă a fanilor de a nu-și agăța fularul în cui, a promovat matematic în Divizia B! O promovare la care, pe hârtie, și-au adus contribuția doar actualii jucători, antrenori și conducători. Dar care aparține tuturor celor ce în ultimii 4 ani au călcat pragul „Științei”, au pus fie și un leu în „cutie”, au cărat sticle de apă, au stat pe bancă și, nu în ultimul rând, au îmbrăcat echipamentul alb-violet. Fiecare dintre cei ce au fost sau sunt alături de echipă, într-o formă sau alta, AU PROMOVAT ÎN DIVIZIA B!

Comments

Leave a Reply