Politehnica Timișoara l-a prezentat oficial pe noul antrenor principal al echipei, Cosmin Petruescu. Tehnicianul în vârstă de 40 de ani, recunoscut pentru statornicia sa în cariera de antrenor, speră să poată dezvolta și la Timișoara un proiect de lungă durată. La conferința de presă organizată astăzi, au fost prezentate primele certitudini din lotul pentru viitorul sezon, precum și programul de pregătire pentru perioada verii.

Conferința de presă de prezentare a noului antrenor a fost deschisă de managerul sportiv, Marius Cociu: „E un om deosebit, în primul rând. Întotdeauna asta s-a căutat la clubul nostru, ca toți cei care ajung să lucreze la Politehnica Timișoara să fie caractere deosebite. Pe lângă asta, Cosmin e și un profesionist desăvârșit. A fost primul om pe care l-am contatcat atunci când staff-ul condus de Bogdan Andone a plecat. Dar și atunci a dat dovadă de calitate umană și nu a dorit să renunțe la un proiect pe care l-a avut”.

Cosmin Petruescu s-a declarat onorat de posibilitatea de a o pregăti pe Politehnica, precizând, în același timp, că nu-și va abandona principiile care l-au consacrat în meseria de antrenor.

„Sunt plăcut surprins de primirea de care am avut parte. Discuțiile noastre sunt de mai lungă durată. Țin să mulțumesc tuturor celor implicați în proiectul la care am lucrat în ultimii patru ani, CSM Lugoj. Sper să am parte și la Timișoara de aceeași susținere. Sunt conștient de șansa care mi s-a ivit, e o situație care onorează, dar care, în același timp, obligă la foarte multe lucruri. Voi fi fidel principiilor mele de viață și de antrenament, iar cum s-a și scris, toate proiectele pe care le-am dezvoltat de-a lungul anilor au fost de lungă durată. Mă consider unul dintre antrenorii privilegiați, care au avut parte de toată susținerea, indiferent de proiect. Sunt convins că împreună vom reuși să ne atingem obiectivele pe care ni le propunem, pe termen mediu și lung. Din discuțiile pe care le-am avut cu cei implicați la Politehnica, vom avea succes”, a declarat Petruescu.

Staff-ul tehnic nu a fost oficializat în totalitate, lipsind doar formalitățile legate de semnarea contractelor cu un preparator fizic și un antrenor cu portarii. Și totuși, certitudinea e continuarea colaborării cu Antonio Foale, constanta actualului proiect alb-violet. „Am semnat pe viață, dar și dincolo de ea”, a spus, glumind, Antonio Foale, completat și de Cosmin Petruescu: „În cadrul staff-ului nu vom avea relații de subordonare. Vom avea o colaborare strânsă, între noi existând pe lângă o veche prietenie, și un deosebit respect reciproc pe plan profesional”.

Bogdan Bozian, primul transfer al verii

Politehnica Timișoara și-a asigurat serviciile lui Bogdan Bozian, jucător care în luna august va împlini 31 de ani și care, în ultimele două sezoane, a marcat 41 de goluri în Liga a III-a pentru CSM Lugoj.
„Un jucător cu care am colaborat foarte bine în ultimii doi ani, la Lugoj. Anul trecut, până în ultima etapă, era golgeterul seriei, însă Mediop a înscris de două ori în prelungiri și i-a luat fața. În acest sezon, Bozian și cu Velici, cu câte 20 de goluri, au fost cei mai buni marcatori ai seriei”, a declarat Cosmin Petruescu, despre fostul și, din acest moment, viitorul său elev.

Tot la nivel de certitudini, Politehnica a anunțat prelungirea pe încă doi ani a înțelegerilor cu Dănuț Bilia, Ioan Mera, Adrian Poparadu și Ionuț Plămadă, în vreme ce Răzvan Ghinescu, Ionuț Coadă și Marvin Schieb mai au un an de contract.

În această perioadă se poartă discuții și cu ceilalți componenți ai lotului care a încheiat sezonul trecut pentru prelungirea înțelegerilor. „Sperăm să îi convingem pe cât mai mulți jucători care au încheiat campionatul să își prelungească angajamentele, ca omogenitatea să existe, iar integrarea celor nou-veniți să se face cât mai ușor”, a precizat Cosmin Petruescu.

Cantonament la Sântămăria-Orlea

Fotbaliștii Politehnicii vor începe antrenamentele de acomodare la efort din 25 iunie, pentru ca reunirea propriu-zisă să aibă loc la 2 iulie. În perioada 8-17 iulie, echipa va efectua un stagiu de pregătire centralizată în Sântămăria-Orlea, în județul Hunedoara, în apropiere de Hațeg.

„Am fost personal acolo, am văzut baza sportivă, care e o investiție de peste un milion de euro, unde avem parte de o pregătire foarte bună. Vom fi cazați la Hațeg, la Hotel Ferdinand, la patru stele”, a precizat Cosmin Petruescu.

De asemenea, s-au stabilit și patru partide de verificare. Prima va avea loc sâmbătă, 7 iulie, de la ora 10:00, pe „Știința”, cu formația de Liga a IV-a FC Bazoșu Vechi. Apoi, în cadrul cantonamentului, s-a fixat un joc cu Cetate Deva, în 14 iulie, căutându-se un adversar și pentru data de 11. Va fi organizat, de asemenea, un joc la întoarcere, probabil la Caransebeș, în data de 17 iulie. După încheierea stagiului, la 21 iulie alb-violeții vor primi vizita celor de la CSM Reșița, iar în 25 iulie se vor deplasa în Bihor, pentru întâlnirea cu Luceafărul Oradea.

Pe 28 iulie, cu o săptămână înaintea startului în noul sezon, va avea loc meciul de prezentare, în compania unui adversar care va fi anunțat în perioada următoare.

Leave a Reply