Foto: Raluca Pandor

Politehnica Timișoara se află în fața primului derby local din acest sezon de ligă secundă. Duminică, de la ora 18.00, alb-violeții vor fi gazde pe „Dan Păltinișanu” în fața concitadinei Ripensia, de care au trecut, în urmă cu o lună, cu 2-1 după prelungiri în Cupa României.

Chiar dacă forma sportivă a celor două grupări diferă, antrenorul Politehnicii, Cosmin Petruescu, e convins că orice deznodământ e posibil duminică seară.

„Cu siguranță va fi un meci deschis oricărui rezultat și, dacă e să anticipăm puțin, la fel va fi și cel din etapa viitoare, cu ACS Poli. Am spus-o și cu altă ocazie, la astfel de meciuri nu mai contează nici pozițiile ocupate în clasament de cele două echipe, nici valoarea loturilor, nici forma de moment. Doar motivația jucătorilor poate decide meciul respectiv. Chiar dacă venim după o serie de rezultate pozitive, și mă refer la ultimele patru jocuri din campionat și cel din Cupa României, cu Sepsi, meciul rămâne deschis oricărui deznodământ, în ciuda situației puțin diferite a adversarilor noștri. Cu siguranță că vor dori ca, odată cu partida de duminică, să aibă un început de serie pozitivă. În ceea ce ne privește, ne bucurăm că am ajuns să avem o constanță în rezultate. Chiar dacă am fost eliminați din Cupa României la loviturile de departajare, consider că rezultatul de egalitate, înregistrat după 120 de minute, a fost unul pozitiv, la fel cum au fost și ultimele patru meciuri din campionat, în care am obținut trei victorii și o remiză la Daco-Getica”, a declarat Cosmin Petruescu.

Față de jocul din Cupa României, la Ripensia s-au produs modificări în organigramă, Dumitru Mihu fiind numit în funcția de președinte, în locul lui Radu Ienovan, rămas la statutul de „vice”. „Conferențiarul” consideră că astfel de schimbări pot avea un impact pozitiv în viața unui club.

„S-a creat un entuziasm în jurul echipei. Întotdeauna când vorbim despre o schimbare, fie ea la nivelul băncii tehnice, la nivel administrativ sau chiar la nivel de lot, se produce un șoc, dacă pot să-l numesc așa, pe termen scurt cel puțin. Se întâlnesc două echipe care, cu siguranță, nu se mai pot surprinde una pe cealaltă. Au jucat prea multe meciuri împreună și, cel puțin din punctul nostru de vedere, nu mai putem fi surprinși nici de sistemul lor de joc sau de alcătuirea formației. Sunt convins că, indiferent cine va intra în teren, atât la noi, cât și la Ripensia, va încerca să facă tot posibilul pentru a obține victoria. Contează doar motivația de moment a jucătorilor, mai puțin statistica sau meciurile anterioare. Meciul din Cupă e istorie. Nu mai contează ce a fost atunci, nu mai contează ce a fost în sezoanele precedente. Sperăm să avem o motivație suplimentară și chiar o formă sportivă mai bună. Am demonstrat-o în ultimele etape, suntem încrezători că putem continua seria pozitivă pe care am început-o”, a mai spus Petruescu.

Ripensia nu s-a bazat în ultimele jocuri pe trei jucători experimentați: Adrian Zaluschi și fostul „violet” Cătălin Bădăuță au fost scoși din lot, iar un alt ex-polist, Adrian Ungureanu, a fost accidentat. Cosmin Petruescu e de părere că nu ar fi un element de surpriză apariția celor trei duminică pe gazon.

„E posibil orice, inclusiv apariția celor doi în primii 11 sau pe bancă, inclusiv apariția lui Ungureanu, un jucător care s-a accidentat în meciul de Cupă. Cum am spus, nu putem fi surprinși cu nimic, iar meciul este deschis oricărui rezultat. Dacă va fi un plus sau un minus apariția celor mai devreme menționați, rămâne de văzut. Dânșii știu cel mai bine ce au de făcut, eu nu îmi permit să vorbesc foarte mult despre echipa adversă și prefer să mă concentrez pe ceea ce avem noi de făcut”, e de părere Petruescu.

Politehnica se află la finele unei săptămâni încărcate, la mijlocul căreia a disputat un meci în celălalt capăt al țării, la Brăila. Astfel că principala preocupare a momentului se leagă de refacerea din punct de vedere fizic a jucătorilor.

„Prioritar în aceste zile, până la meciul cu Ripensia, rămâne refacerea jucătorilor. Am avut o distanță lungă de parcurs la mijloc de săptămână. Chiar s-a scris foarte bine că ne petrecem foarte mult timp pe drum. Vom trece însă și peste acest impediment, suntem Politehnica Timișoara, iar deviza noastră este «Obligatoriu înainte”. Drumul a durat 13 ore, l-am parcurs imediat după meci. Am ajuns ieri dimineață în Timișoara, în jurul orei 7.00”, a afirmat Petruescu.

Cu probleme medicale s-au confruntat, în ultima săptămână, Mera și Schieb – care nu au efectuat deplasarea la Brăila – , precum și Florin Lazea, schimbat din cauze medicale în repriza a doua a jocului de miercuri.

„Sperăm să nu absenteze nimeni. Și jucătorii care au fost accidentați, și cei rămași acasă, au urmat un program de pregătire cu preparatorul fizic Remus Datcu. S-au antrenat foarte bine toată săptămâna și sperăm să nu apară surprize nedorite la ședința de pregătire de mâine. Ne-am dori să avem tot lotul apt din punct de vedere medical, iar apoi să îi selectăm pe cei mai în formă”, a mai spus Cosmin Petruescu.

Partida Politehnica Timișoara – Ripensia Timișoara, din cadrul etapei a 12-a a Ligii a II-a, va avea loc duminică, de la ora 18.00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.