Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a pierdut cu 2-1 meciul susținut astăzi, în deplasarea de la Petroșani, cu ACS Energeticianul. Gazdele au punctat de două ori în decurs de două minute în prima repriză. De cealaltă parte, alb-violeții, deși au dominat restul întâlnirii, n-au mai reușit să reechilibreze tabela. Chiar și așa, antrenorul Cosmin Petruescu e de părere că echipa sa practică un fotbal bun, dar îi lipsește momentan inspirația în fața porții adverse.

„A fost, într-adevăr, un meci cu două reprize diametral opuse: în prima repriză am primit două goluri, iar în cea de-a doua nu am mai primit. Într-adevăr, a fost un joc foarte disputat, anticipam acest lucru și la conferința de presă premergătoare acestei partide. Am anticipat că vom întâlni o echipă care va avea un cuvânt greu de spus și care, în opinia mea, cu siguranță se va implica în lupta pentru promovare. Drept dovadă și valoarea individuală a jucătorilor pe care îi au, dar și grupul pe care îl formează. A fost o primă repriză echilibrată, poate cu un plus de posesie pentru echipa gazdă. Partida a fost decisă, practic, în două minute, când pe două nesincronizări în defensiva noastră am reușit, cu ghilimelele de rigoare, să încasăm două goluri. În repriza a doua am controlat, din punctul de vedere al posesiei și al ocaziilor de gol, am reușit să reducem din diferență, dar, din păcate, nu am înscris și un al doilea gol, care să ne fi asigurat pun punct, meritat din punctul meu de vedere, după aspectul jocului. Acesta este fotbalul, mergem mai departe și trebuie să ținem capul sus. Echipa joacă, din punctul meu de vedere, se exprimă bine, dar trebuie să fim mai încrezători și mai inspirați în fața porții. Cu siguranță vor veni și rezultatele pozitive, pe care sunt convins că ne așteaptă suporterii noștri, care au fost și astăzi alături de noi. Sperăm ca în etapa viitoare, pe teren propriu, să obținem victoria, ca să putem spune că începem și noi campionatul”, a declarat, la finalul jocului de astăzi, Cosmin Petruescu.

Tehnicianul polist a fost nevoit să opereze prima modificare încă din prima repriză, Scutaru ieșind accidentat. „Accidentarea lui Scutaru a fost, fără îndoială, o pierdere importantă pentru noi, cu atât mai mult cu cât a venit la scorul de 2-0. Cristi e unul dintre jucătorii de bază ai echipei noastre, un jucător cu personalitate puternică, cu experiență competițională chiar la nivel internațional. El e un băiat deosebit, și înaintea meciului a acuzat unele probleme medicale, dar și-a dorit foarte mult să evolueze astăzi. Regretăm că s-a accidentat și sperăm să îl recuperăm într-un timp cât mai scurt, pentru că avem nevoie de toți jucătorii apți”, a mai spus Petruescu.

Politehnica revine pe teren propriu la finalul săptămânii viitoare, când va primi vizita celor de la Luceafărul Oradea.