Zi specială pentru cei 12 copii care formează grupa de juniori născuți 2008 ai Politehnicii. Micii fotbaliști alb-violeți au fost premiați astăzi, la Giroc, pentru câștigarea turneului Banat Champions League, competiție organizată de Tiberiu Turloiu și FC Porto Bega.

La festivitatea de premiere organizată pe terenul din vecinătatea Restaurantului DAF, elevii profesorului Ionuț Iacob au fost recompensați cu diplome și cupe de către organizatorii turneului Banat Champions League, care și-a consumat în această iarnă cea de-a doua ediție.

Evenimentul de astăzi nu s-a limitat strict la festivitatea de premiere. Primele două clasate ale turneului, Politehnica Timișoara și ACS Poli, au susținut un meci amical, prin care campionii și-au reconfirmat superioritatea. Alb-violeții lui Ionuț Iacob s-au impus cu 3-0 în fața concitadinilor, prin goluriule lui Mark Moruț, Ciprian Dan și Mario Matei. De altel, Mark Moruț a și fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

Să îi cunoaștem însă pe toți cei 12 campioni ai Politehnicii: Andrei Ienășescu (portar), Dennis Krista, Grațian Lugojan, Mario Matei, David Kovacs, Raul Gârlonța, Mark Moruț, Rareș Fiț, Ayann Manoliu, Dario Cristea, Ciprian Dan, Raul Pațachia.

Pentru copiii din grupa 2008 a Politehnicii Timișoara urmează o serie de turnee puternice în următoarele luni. Între 21-23 aprilie, elevii lui Ionuț Iacob vor participa la un turneu puternic în capitală, apoi între 9-11 iunie sunt invitați la o întrecere internațională în Serbia, la Novi Sad, pentru ca în luna iulie să ia parte la cea mai prestigioasă întrecere juvenilă din sud-estul Europei; Fragaria Cup din Slovacia.

Leave a Reply