Continuă seria amicalelor pe „Știința”! Mâine, Politehnica – Avântul Periam

Politehnica va susține, în această săptămână, două amicale pe „Știința”: mâine, cu Avântul Periam și sâmbătă, cu Timișul Șag

Politehnica Timișoara a început o nouă săptămână de pregătire, sub comanda antrenorului Bogdan Andone. După prima verificare a verii, realizată sâmbăta trecută, în compania Unirii Jimbolia, pentru „Băieții în Ghete” urmează alte două teste în aceste zile, care se doresc a fi edificatoare în vederea stabilirii lotului care va pleca în cantonament.

Alb-violeții vor disputa al doilea amical din presezon mâine, de la ora 18:00, pe „Știința”, cu Avântul Periam. Adversarul de mâine al Politehnicii a încheiat sezonul 2016/2017 al Ligii a IV-a Timiș pe locul 7, cu 58 de puncte acumulate în 34 de jocuri. Verificările pe plan local se vor încheia sâmbătă, de la ora 11:00, cu un test în compania unei alte formații din „D”, Timișul Șag.

În urma celor două jocuri din această săptămână, antrenorul Bogdan Andone va stabili lotul care va pleca săptămâna viitoare în cantonament. În perioada 11-22 iulie, alb-violeții se vor pregăti la Săcele (jud. Brașov), unde vor avea programate și câteva meciuri de verificare, ce vor fi anunțate în cel mai scurt timp.

Sorescu, în nordul continentului

De la antrenamentele Politehnicii din această săptămână lipsește Deian Sorescu. Tânărul mijlocaș se află în Danemarca, unde susține probe de joc la Esbjerg, formație retrogradată în eșalonul secund în această vară. Sorescu e așteptat înapoi la Timișoara la sfârșit de săptămână, iar dacă va fi cazul, se va discuta posibilitatea unei cedări a fotbalistului în Danemarca.

La Esbjerg s-a transferat, recent, golgheterul UTA-ei din sezonul trecut, Adrian Petre. Atacantul arădean a fost cedat pe alb-roșii la divizionara secundă daneză în schimbul a aproximativ 600.000 de euro.

Esbjerg e unul dintre cluburile importante ale fotbalului danez, cu cinci titluri naționale la activ (1961, 1962, 1963, 1965, 1979) și trei Cupe ale Danemarcei în palmares (1964, 1976, 2013).

About Gabriel Toth

Leave a Reply