Bogdan Andone a tras concluziile perioadei de pregătire și a vorbit despre așteptările sale din noul sezon (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara a încheiat perioada pregătirii precompetiționale, odată cu amicalul câștigat ieri, în deplasare, scor 2-0, cu CSM Lugoj. După cinci săptămâni în care s-au petrecut numeroase schimbări pe toate palierele în cadrul clubului, alb-violeții sunt pregătiți să abordeze un sezon de la care se așteaptă o clasare în prima jumătate a ierarhiei. Antrenorul Bogdan Andone a tras concluziile perioadei de pregătire, vorbind și despre adversarul pe care, foarte probabil, echipa sa îl va avea în prima etapă – Dacia Unirea Brăila.

Politehnica a trecut cu 2-0, ieri, de CSM Lugoj, într-un meci în care, cu excepția portarului Fișteag, au evoluat toți jucătorii reținuți în lot. Antrenorul Bogdan Andone spune însă că echipa mai are de muncit pentru a-și atinge potențialul maxim.

„Mai avem multe lucruri de pus la punct, în toate compartimentele. Dar, pas cu pas, ne vom pune la punct. În acest moment, suntem undeva la 70-80% din capacitatea noastră. Sper ca săptămâna viitoare să ne găsim ritmul de joc. Avem nevoie de ritm, de agresivitate, dar e nevoie de timp. Sunt mulți jucători noi la echipă, e nevoie să se cunoască între ei, să se sudeze relațiile de joc. Încercăm să ne pregătim cât mai bine pentru meciul de la Brăila, să începem cât mai bine, cu un rezultat pozitiv. Va fi o deplasare lungă și obositoare și sper ca acest factor să nu influențeze rezultatul de sâmbăta viitoare”, a declarat Andone.

La finalul primei reprize a amicalului de ieri, Carol Taub a părăsit terenul, după un duel mai tare cu un adversar, însă nu pare a fi vorba despre o accidentare gravă. „Taub are o lovitură destul de puternică în tibie, o tăietură. Probabil că are nevoie de 3-4 zile de pauză, nu mai mult. Nu cred că e fisură, pentru că a călcat pe picior după accidentare”, a explicat Andone.

Despre Brăila? „Teren denivelat și jucători agresivi”

Conform țintarului aflat în vigoare în acest moment, Politehnica va întâlni, sâmbăta viitoare, în deplasare, pe Dacia Unirea Brăila. Formația de la Dunăre traversează o perioadă extrem de delicată din punct de vedere financiar, însă din punct de vedere fotbalistic, echipa lui Alin Pânzaru nu pare sub nivelul din sezonul trecut. Dovadă stă rezultatul înregistrat ieri de brăileni, în ultimul amical: 5-0 (!) cu Dunărea Călărași, una dintre formațiile active pe piața transferurilor în această vară.

„La Brăila se câștigă foarte greu. Dacă urmăriți parcursul lor din ultimii ani, veți vedea că n-au pierdut mai mult de două-trei meciuri pe teren propriu într-un sezon. Terenul de acolo e destul de denivelat, iar Brăila are jucători foarte agresivi. La ora jocului, trebuie să fim foarte bine pregătiți la nivel mental pentru ce ne așteaptă acolo”, e de părere Bogdan Andone.

„Vom aborda fiecare meci la victorie”

Vara aceasta a adus numeroase mișcări de trupe la gruparea alb-violetă. Au apărut nume noi în conducerea clubului, în staff-ul tehnic și, nu în ultimul rând, la nivelul lotului. Au plecat nu mai puțin de 11 jucători din lotul care a încheiat sezonul trecut: Ungureanu, Blănaru, Teut, Gîrlea, Vucea, Gălan, Telescu, Nicolescu, Birău, Țugui și Filip. În schimb, au sosit până în prezent 9 jucători, unii dintre ei cu experiență la nivelul primei ligi sau în cupele europene: Fișteag, Coadă, Krausz, Ignea, Lazea, Predescu, Crișanov, Staicu și Plămadă.

„În mare măsură, sunt foarte mulțumit. Suntem o echipă care am gândit destul de bine această campanie de transferuri, reușind să ne încadrăm într-un buget nu foarte mare, în comparație cu alte echipe. Am luat jucătorii de care aveam nevoie și, cu siguranță, vor mai sosi unul sau doi jucători noi. Unul va fi sigur fundaș central, nu l-am găsit încă, am purtat discuții cu mai mulți jucători. Cum am spus de când am venit aici, orice jucător care va sosi, trebuie să își dorească să joace pentru Politehnica Timișoara. Nu să vină cu inima îndoită. Trebuie să fie 100% convinși că își doresc să îmbrace tricoul acestei echipe”, a declarat antrenorul Bogdan Andone.

Obiectivul fixat pentru sezonul 2017/2018 la Politehnica Timișoara e clasarea în primele zece echipe ale campionatului. Tehnicianul alb-violeților spune însă că echipa sa va căuta să obțină victoria în fiecare meci oficial din viitoarea stagiune.

„Un sezon bun ar însemna clasarea în primele 10, dar e normal că fiecare dintre noi își dorește mai mult. Vom aborda fiecare meci la victorie, aceasta e ideea mea de fotbal. Indiferent de adversar, indiferent dacă vom juca acasă sau în deplasare, indiferent că jucăm în Cupa României cu un adversar de Liga I, vom juca numai la victorie. Aceasta e filosofie mea și așa pregătesc echipa”, a conchis Bogdan Andone.

Leave a Reply