CH Politehnica și-a aflat programul din campionat! Derby-ul Banatului, în prima etapă

timofte
Astăzi, la sediul Federației Române de Handbal, s-a tras la sorți programul ediției 2013/2014 al Ligii Naționale. CH Politehnica are parte de un început interesant de campionat, urmând a primi vizita Reșiței în chiar prima rundă, iar până în etapa a șasea va avea parte de adversari la prima vedere accesibili.

Sorții par să fi fost de partea celor de la CH Politehnica, la tragerea la sorți efectuată astăzi, la sediul FRH. Elevii lui Constantin Ștefan vor începe ediția 2013/2014 cu un meci care cu siguranță va umple tribuna sălii „Constantin Jude”. Pe 15 septembrie, alb-violeții vor primi vizita rivalilor din Banat, CS Caraș Severin, grupare pe care au învins-o la începutul sezonului trecut, tot în primul joc pe teren propriu.

În etapele următoare, gruparea timișoreană are șansa să se instaleze pe una dintre primele poziții ale ierarhiei, urmând să întâlnească adversari accesibili, cel puțin pe hârtie. În runda a doua, CH Politehnica va evolua pe terenul lui Dinamo, apoi va primi vizita nou-promovatei Steaua, va merge la Suceava, o grupare ce se confruntă cu mari probleme financiare, pentru a reveni apoi pe Bega, cu CSM București.

Iată programul complet al turului pentru CH Politehnica

Etapa 1: CH Politehnica – CS Caraș Severin
Etapa 2: Dinamo București – CH Politehnica
Etapa 3: CH Politehnica – CSA Steaua București
Etapa 4: CSU Suceava – CH Politehnica
Etapa 5: CH Politehnica – CSM București
Etapa 6: HCM Constanța – CH Politehnica
Etapa 7: CH Politehnica – HCM Baia Mare
Etapa 8: Știința Bacău – CH Politehnica
Etapa 9: CH Politehnica – HC Odorhei
Etapa 10: Potaissa Turda – CH Politehnica
Etapa 11: CH Politehnica – Pandurii Târgu Jiu.

About Gabriel Toth

Leave a Reply