CH Politehnica a câștigat ultima repetiție a verii

daninfeld
CH Politehnica a disputat în această dimineață un joc de verificare cu porțile închise, în compania divizionarei secunde CSM Oradea. Timișorenii s-au impus fără emoții, scor 31-22, la capătul unui joc în care a revenit Iulian Halcă, accidentat încă din iarnă, și trimis în teren doar pentru executarea aruncărilor de la 7 metri.

CH Politehnica a început mai greu partida din sala „Constantin Jude”. Primul gol al gazdelor a venit abia în minutul 8, grație lui Kaftin, care a marcat la scorul de 0-3. Orădenii au revenit la un ecart de trei lungimi în minutul 10 (2-5), dar de aici alb-violeții au început revenirea. Elevii lui Constantin Ștefan au avut un parțial de 6-0, ajungând la rândul lor la trei goluri în plus pe tabelă până în minutul 16, 8-5. Din acest moment, problema învingătoarei nu s-a mai pus deloc, Politehnica distanțându-se treptat, ajungând la un avans de 7 goluri la pauză, 15-8.

Partea secundă nu a avut istoric, orădenii nereușind să se apropie periculos în niciun moment de alb-violeți. În minutul 50 s-a înregistrat diferența maximă, de 10 goluri (26-16), moment în care Constantin Ștefan a schimbat liniile, abordând ultimele minute cu un „7” tânăr, cu Ungureanu, Szentpeteri și Arseni în componență.

Iulian Halcă a fost surpriza plăcută a timișorenilor. Accidentat în iarnă, la Turneul Banatul, tânărul handbalist de origine constănțeană a marcat de 5 ori astăzi, din tot atâtea încercări de la linia de 7 metri. Tot cinci reușite a avut și sârbul Zarko Petkovic, lista marcatorilor cuprinzându-i în continuare pe Kaftin – 4, Timofte – 3, Lela – 3, Irimiaș – 3, Szentpeteri – 3, Daninfeld – 2, Chikovani – 1, Ungureanu – 1 și Santeiu – 1.

Meciul cu CSM Oradea a fost ultima repetiție pentru CH Politehnica înaintea derby-ului Banatului, cu CS Caraș-Severin, programat luni, 16 septembrie, la Timișoara. Să mai spunem că și reșițenii au disputat joi un amical cu gruparea bihoreană, echipa lui Aihan Omer impunându-se cu 35-30.

About Gabriel Toth