CH POLI - ODORHEI (16)
CH Poli primește joi vizita marii rivale Dinamo, în ultimul joc oficial al anului 2013. Alb-violeții vin după o serie catastrofală în campionat, cu cinci înfrângeri consecutive, în vreme ce dinamoviștii au reușit o primă parte bună a campionatului, în comparație cu anii trecuți. Totuși, timișorenii au de partea lor statistica, ieșind învingători din precedentele patru dueluri directe disputate la Timișoara.

După înfrângerea dureroasă de duminică, de la Reșița – a cincea consecutivă din campionat – , CH Poli încheie anul cu un alt joc dificil. Joi după-amiază, în fața elevilor lui Constantin Ștefan se va afla rivala de-o viață Dinamo, formație cu un parcurs bun în acest sezon, dar care vine de asemenea după un eșec pe teren propriu, în fața revelației Potaissa Turda.

„Cu moralul afectat de aceste insuccese, încercăm o revenire, să arătăm o altă faţă a Politehnicii în faţa suporterilor noştri, pe care-i aşteptăm la sală. Sper să ne revanşăm, deşi ne aşteaptă un meci foarte greu cu o echipă ce nu-şi permite nici ea să piardă două meciuri la rând”, a prefața antrenorul Constantin Ștefan duelul cu fosta sa echipă.

Ca și cum situația din clasament nu ar fi fost suficientă, CH Poli mai are o sursă importantă de probleme – accidentările. Alături de Stelian Irimiaș și Andrei Santeiu, absenți și în ultima rundă, în infirmerie a ajuns și Iulian Halcă, tânărul handbalist suferind o ruptură musculară. Nici Irakli Chikovani nu e în cea mai bună formă, gruzinul acuzând o problemă la deget, din cauza căreia s-a pregătit separat în primele două zile ale săptămânii.

Bilanț pozitiv în ultimii ani

Deși în acest sezon Dinamo pare pe val, în comparație cu CH Poli, alb-violeții au de partea lor statistica ultimelor întâlniri directe din sala „Constantin Jude”. Ultimul episod s-a consumat la 24 noiembrie 2012, atunci când timișorenii au reușit una dintre cele mai clare victorii din toate timpurile în fața marii rivale, 31-21. Andrei Grasu puncta atunci de 11 ori, urmat de Marius Ignat 9, Gorijan Spahic 3, Levente Szentpeteri 2, Ioan Stan 2, Andrei Lela 1, Marian Vasile 1 și Cristian Fenici 1. După cum se poate observa, dintre marcatori din urmă cu un an, în formația Politehnicii nu se mai regăsesc decât tinerii Lela și Szentpeteri.

De altfel, CH Poli a acumulat patru victorii consecutive în jocurile de pe teren propriu cu Dinamo, șir început la 18 octombrie 2009, când alb-violeții câștigau cu 28-27. Spahic marca atunci cele mai multe goluri pentru bănățeni, 8, urmat de Andrijasevic 7, Nagy 5, Corlija 4, Cristescu 2, Macovei 1 și Ursu 1.

Unul dintre meciurile memorabile din ultimii ani e cel din 5 mai 2005. La acea dată, Dinamo se impunea cu 27-20 la Timișoara, devenind matematic campioană a României. Pe banca alb-roșiilor se afla pe atunci Constantin Ștefan, nimeni altul decât actualul antrenor al alb-violeților. Sadoveac și Cristescu marcau atunci de câte patru ori pentru Poli, urmați de Băban 3, Burileanu 3, Bota 2, Novanc 1, Grasu 1 și Câtu 1.

Prima victorie a Politehnicii asupra rivalei de-o viață de la revenirea în elită s-a consemnat la 3 noiembrie 2002, în cel de-al treilea sezon consecutiv petrecut de alb-violeți în Liga Națională. A fost atunci 28-24 pentru timișoreni, pentru care Ovidiu Florea puncta de 7 ori, urmat de Adomnicăi 5, Burileanu 5, Coajă 5, Pancu 4 și Gal 2.

Iată istoria ultimelor 10 confruntări directe de la Timișoara, dintre Poli și Dinamo, cu specificația că în sezonul 2003/2004, campionatul a fost împărțit în două serii valorice, atfel că nu s-a disputat un meci direct în sala Olimpia:

24 noiembrie 2012 Poli – Dinamo 31-21
25 martie 2012 Poli – Dinamo 33-30
13 noiembrie 2010 Poli – Dinamo 27-22
18 octombrie 2009 Poli – Dinamo 28-27
4 martie 2009 Poli – Dinamo 28-32
27 februarie 2008 Poli – Dinamo 27-25
5 mai 2007 Poli – Dinamo 35-35
3 decembrie 2005 Poli – Dinamo 25-33
5 mai 2005 Poli – Dinamo 20-27
3 noiembrie 2002 Poli – Dinamo 28-24

Episodul din acest sezon al duelului CH Poli – Dinamo București va avea loc joi, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.