DSCF0190

CFR Timișoara va evolua miercuri dimineață, pe teren propriu, în compania celor de la Oțelul Galați, într-un meci ce contează pentru sferturile de finală ale Cupei României. Fetele pregătite de Florin Bugar sunt favorite certe în fața trupei de la Dunăre, având șanse mari de a accede, pentru al doilea an la rând, în careul de ași al competiției KO.

Miercuri se vor disputa sferturile de finală ale Cupei României la fotbal feminin, fază ce programează, la Timișoara, disputa dintre CFR și Oțelul Galați. „Leopardele” vin după unul dintre cele mai reușite jocuri din acest sezon, victoria de duminică, scor 5-1 cu Real Craiova, tonusul bun al fetelor lui Florin Bugar fiind astfel un atu în plus, pe lângă valoarea evident superioară a lotului.

Oțelul Galați ocupă locul al doilea în play-off-ul Ligii I (Seria SUD) – eșalonul al doilea valoric – la o distanță apreciabilă în spatele echipei din Alexandria, de care CFR a dispus în faza precedentă a Cupei, 3-1, chiar pe terenul acesteia, la 25 noiembrie.

Partida dintre CFR Timișoara și Oțelul Galați va avea loc miercuri, de la ora 11, pe stadionul de la Gara Mare. Iată programul complet al sferturilor de finală:

FC Brazi – Olimpia II Cluj (miercuri, ora 10)
ASA Târgu Mureș – Armonia Dolhești (miercuri, ora 11)
CFR Timișoara – Oțelul Galați (miercuri, ora 11)
CSS Târgoviște – Olimpia I Cluj (miercuri, ora 15)

Leave a Reply