CFR produce prima deraiere a Ghirodei din retur

cfr5
CFR Timișoara a obținut o victorie prețioasă în această după-amiază, pe teren propriu, în fața revelației Ligii a IV-a, CS Ghiroda. Fără punct pierdut în 2013, elevii lui Alin Miloș au „deraiat” la Gara Mare, scor 0-1, după un joc în care golgheterul Baranyi a fost complet anihilat de tânăra defensivă a feroviarilor.

După ce s-a lăsat așteptată și peste „sfertul academic”, primăvara s-a instalat în sfârșit și peste Timișoara. Vremea însorită a scos din case peste 300 de amatori de fotbal și i-a purtat spre stadionul CFR, unul care n-a mai văzut o asemenea asistență la un meci al băieților echipați în alb-vișiniu din vremurile bune de Divizia B. Tinerii „leoparzi” pregătiți de Andrei Pobega primeau vizita revelației Ligii a IV-a, CS Ghiroda, meci restant din etapa desfășurată în weekend.

Pe un gazon excelent, având în vedere că sâmbătă au evoluat acolo rugbyștii, iar în această dimineață s-a disputat și un joc de fotbal feminin, cele două echipe au oferit un spectacol agreabil, dominat teritorial de gazde. Practic, timișorenii au închis orice culoar către poarta lui Toma pentru „sperietoarea” Baranyi, cel care a ajuns deja la 32 de goluri marcate în acest sezon. Feroviarii nu s-au cantonat în apărare, ci au încercat marea cu degetul în atac, reușind să deschidă scorul în minutul 16, prin Iorgovan, cel care a împins în plasă o minge ricoșată din transversală, la o lovitură liberă executată de Zele.

Cea mai controversată fază a meciului s-a produs în minutul 33, atunci când portarul oaspeților, Adrian Mateescu, a prins inexplicabil mingea cu ambele brațe, fără să-și dea seama că se află la vreo 3-4 metri în afara careului. Deși toată lumea se aștepta să-l vadă pe Eugen Gheorghioiu arătând cartonașul roșu, centralul partidei n-a „nimerit” decât galbenul.

Repriza secundă a început furibund, Iorgovan irosind o șansă imensă în minutul 47. Primele tentative ofensive ale Ghirodei au venit abia după o oră de joc. În minutul 60, Pătrașcu a trimis puțin peste transversală, dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, cinci minute mai târziu, Baranyi izbind bara din stânga lui Toma, tot dintr-o fază fixă, din poziție centrală, de la 20 de metri. „Leoparzii” au trecut cu bine peste forcingul destul de fad al oaspeților și au amenințat din nou poarta nou-intratului Mercescu. Rogojinaru a inițiat o acțiune ofensivă pe partea stângă, a trecut de doi adversari în viteză, dar a dat senzația că vrea să intre cu tot cu minge în poartă, fiind blocat de goalkeeperul Ghirodei. În minutul 88, nou-intratul Năstase a scăpat la rândul său singur cu Mercescu, dar s-a pierdut în fața porții, fiind și el blocat.

S-a încheiat 1-0 pentru CFR Timișoara, care revine pe locul 4 în clasament, cu 50 de puncte. De partea cealaltă, CS Ghiroda pierde primele puncte din acest retur, după o serie de opt succese consecutive. Să mai spunem că la formația vizitatoare au evoluat în repriza a doua nu mai puțin de cinci foști „leoparzi”: portarul Ionuț Mercescu, frații Ioan și Constantin Popa, Emanuel Pătrașcu și Ciprian Străuț.

CFR Timișoara (antrenor Andrei Pobega): Toma – Baidoc, Livădaru, Hrițcan, Brânzan, Zele, Parfenie (cpt.), Bonda, Rogojinaru, Crișan, Iorgovan. Au mai intrat Neamțu, Năstase, Domșa, Nuno Diogo

CS Ghiroda (antrenor Alin Miloș): Mateescu – I. Popa, Protopopu, Gruber, A. Bogdan, Firuț, Stanciu, C. Popa, C. Străuț, Pătrașcu, Baranyi (cpt.). Au mai intrat Mercescu – Faimoc, G. Giuchici, Plopeanu.

Reacții la cald

„Pentru mine nu e cea mai importantă victorie a returului, a fost un meci ca oricare altul. Poate doar prin prisma clasamentului a fost ceva mai special. Am reușit să dominăm un adversar redutabil, pentru că am și pregătit jocul în așa fel încât să nu le dăm nicio posibilitate de a juca. Suntem conștienți că au un mijloc și un atac mult peste ce avem noi, am încercat să-i blocăm și am reușit. Băieții s-au achitat perfect de sarcini și doresc pe această cale să-i felicit și să le mulțumesc”. (Andrei Pobega, antrenor CFR Timișoara)

„Au fost ocazii puține, meciul a fost închis de ambele părți. Nici noi, nici ei n-am arătat mare lucru. Mă așteptam să vină momentul ăsta, după 8 victorii consecutive. Îmi pare rău că a venit totuși astăzi, dar sper să ne revenim până miercurea viitoare, la finala Cupei, cu Ripensia. N-am jucat nimic, n-a fost mișcare între jucători, au fost blocați și fizic și psihic. Repet, e firesc să intervină un astfel de moment, e mijlocul returului”. (Alin Miloș, antrenor CS Ghiroda)

About Gabriel Toth

Leave a Reply