Bogdan Andone, după primul eșec stagional: „Ce aș putea să le reproșez băieților, dacă sunt leșinați după 15 ore pe drum?”

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a suferit astăzi primul eșec din acest sezon. După ce acumulaseră punctaj maxim după primele două runde, alb-violeții au fost învinși astăzi, cu 2-0, pe terenul Chindiei Târgoviște. Antrenorul timișorenilor, Bogdan Andone, pune înfrângerea pe seama oboselii acumulate de jucătorii săi ieri, pe drum, care a fost completată și de căldura excesivă înregistrată în județul Dâmbovița la ora jocului.

„Concluziile sunt simple: după aproape 15 ore de mers cu autocarul, de ieri, de la 8 dimineață, și până la 10 seara, ce să mai jucăm peste 12 ore? Dacă Federația așa consideră că va crește fotbalul românesc, nu mai e nimic de spus. Ce să le spun băieților? Ce aș putea să le reproșez, în condițiile în care sunt leșinați după 15 ore pe drum? Să plătească Federația bani echipelor pentru a merge cu două zile înainte sau să mergem cu avionul în aceste deplasări lungi. Acum iar ne așteaptă 15 ore pe drum, ajungem la noapte în Timișoara, iar miercuri avem din nou meci… Nu am ce să le reproșez băieților, am întâlnit un adversar puternic. Țin să le mulțumesc în mod special suporterilor, care au bătut drumul de la Timișoara pentru a fi alături de echipă”, a declarat Bogdan Andone.

După o primă repriză cu o prestație ștearsă, Politehnica a fost mult mai activă după pauză, când a dominat minute bune formația gazdă, la un moment dat nevoită să se apere cu întreg efectivul în propria jumătate.

„Au fost două-trei situații importante, pe care noi le-am ratat, la începutul reprizei a doua. Bădăuță a fost singur cu portarul, apoi Krausz, din șase metri, a trimis peste poartă cu capul. Pe final de meci, am început să resimțim oboseala. Din nou, 2-3 jucători au acuzat o stare de oboseală acută, am fost nevoit să fac schimbări, dar asta e situația. Mai prindem două deplasări, ca aceasta, de la Târgoviște, sau cum a fost cea de la Brăila și ajung să mă legitimez și eu, și antrenorii secunzi, să fim și noi 11 în teren. E oboseală exagerată… Aseară, când au ajuns, băieții abia au putut să mănânce. S-au trezit apoi după șapte ore de somn și au mers la fotbal. Ce fotbal să faci în aceste condiții? Și-au dorit, dar atât s-a putut din punct de vedere fizic”, a mai spus Bogdan Andone.

Oboseala acumulată pe drum a fost accentuată și de temperatura foarte ridicată înregistrată astăzi, la Târgoviște. „Căldura a fost comparabilă cu ceea ce am întâlnit la Brăila. Aproximativ 35 de grade la începutul meciului, apoi a crescut la 37-38… N-are rost să mai vorbim, pentru că acestea sunt condițiile…”, a mai spus Andone.

Politehnica Timișoara se va întoarce în cursul nopții la Timișoara, iar luni va relua antrenamentele. Miercuri, de la ora 18:00, alb-violeții revin pe „Știința”, pentru duelul cu Metaloglobus București, din prima etapă intermediară a noului sezon.

Seria pozitivă, întreruptă lângă Turnul Chindiei: Chindia Târgoviște – Politehnica Timișoara 2-0

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a risipit astăzi primele puncte din acest sezon, după înfrângerea suferită în deplasare, la Chindia Târgoviște. La fel ca la întâlnirea din sezonul trecut dintre cele două echipe de pe stadionul „Eugen Popescu”, gazdele s-au impus cu 2-0, însă un urma unui meci mult mai echilibrat decât cel disputat pe 4 decembrie 2016.

Față de întâlnirea din iarna anului trecut am mai consemnat o deosebire esențială: temperatura – meciul de astăzi disputându-se pe o vreme caniculară la Târgoviște. Startul de meci a aparținut însă gazdelor, care au ieșit pe teren mult mai decise, după un eșec și un semieșec în primele două runde ale campionatului.

Deschiderea de scor a venit în minutul 14, atunci când fundașul dreapta al Chindiei, Mădălin Martac, a reușit un gol de generic: șut de la 30 de metri, în diagonală, direct în vinclul porții lui Gakos. Timișorenii nu au avut replică după primirea golului și nu au reușit să se apropie periculos de poarta lui Iustin Popescu. În schimb, Chindia a avut trei șanse bune de a se desprinde în finalul primului mitan, însă Cherchez și Honciu nu au reușit să perforeze poarta lui Gakos. Primele momente de reală presiune ale Politehnicii s-au consemnat chiar înaintea pauzei, când alb-violeții au beneficiat de două lovituri de colț succesive, însă de fiecare dată defensiva dâmbovițeană a izbutit să îndepărteze pericolul.

Politehnica a avut un început furtunos de repriză secundă, cu mai bine de 20 de minute în care a exercitat o presiune continuă pe poarta lui Iustin Popescu. Au fost momente în care toți cei zece jucători de câmp ai Chindiei se aflau în propria jumătate de teren, în încercarea de a-și apăra fragilul avantaj de pe tabelă. Ocaziile importante au lipsit însă, notabile fiind doar lovitura periculoasă de cap a lui Mera din minutul 48, care a trecut puțin alături, dar și șutul lui Bădăuță, din minutul 57, respins de Popescu, după o acțiune personală de toată frumusețea a golgheterului polist.

La mijlocul reprizei secunde, jocul s-a mai liniștit, iar Chindia a izbutit să dea lovitura câștigătoare în minutul 82, atunci când Denis Ciobotariu (fiul fostului internațional Liviu Ciobotariu) l-a învins pe Gakos, cu o lovitură de cap, în urma unui corner.

S-a încheiat 2-0 pentru Chindia Târgoviște, care își trece în cont primul succes stagional. În schimb, Politehnica pierde primele puncte ale acestui sezon, după ce a înregistrat victorii în primele două etape, în meciurile cu Dacia Unirea Brăila și FC Argeș.

Chindia Târgoviște (antrenor Nicolae Croitoru): I. Popescu – Martac, Vătavu, Ciubotariu, Dumitrașcu – Neguț, L. Mihai, Honciu (cpt.), Stoica – Cherchez, Neicuțescu. Au mai intrat: Pencea, Bâtfoi și Nisipeanu.
Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Gakos – Motreanu, Bilia, Mera (cpt.), Taub – Poparadu – Sorescu, M. Stancu, Krausz, Predescu – Bădăuță. Au mai intrat: Staicu, Plămadă și Coadă.

Pentru alb-violeți urmează o săptămână extrem de obositoare: miercuri, de la 18:00, pe „Știința” sosește nou-promovata Metaloglobus București, pentru un meci din prima intermediară a sezonului, iar sâmbătă, de la ora 11:00, alb-violeții revin în sudul țării, pentru disputa de pe terenul Academicii Clinceni.

Politehnica își dorește puncte și lângă Turnul Chindiei

Sorescu & co. abordează duelul de la Târgoviște cu moralul ridicat, după victoriile obținute în primele două runde (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara a pornit spre Târgoviște, acolo unde mâine va înfrunta Chindia, una dintre formațiile care au început sezonul cu gândul la promovare. După două runde, formația dâmbovițeană are un singur punct acumulat, în vreme ce alb-violeții lui Bogdan Andone au agonisit maximum posibil, prin victoriile cu Dacia Unirea Brăila și FC Argeș.

Chindia Târgoviște și Politehnica Timișoara abordează partida de mâine, de pe stadionul „Eugen Popescu”, cu stări de spirit diferite. Gazdele, pregătite de Nicolae Croitoru, au început sezonul cu o înfrângere pe teren propriu, 0-1 în fața UTA-ei, iar în runda trecută s-au ales cu un punct din disputa de la Motru, cu Pandurii Târgu Jiu, după un meci interzis cardiacilor. Chindia a condus cu 2-0, apoi gorjenii au marcat de trei ori consecutiv, pentru ca penaltiul transformat, în minutul 76, de Honciu să stabilească rezultatul final la 3-3.

De partea cealaltă, Politehnica face parte din plutonul fruntașelor după primele 180 de minute de joc, având punctaj maxim, la fel ca Ripensia, ASA Târgu Mureș și Hermannstadt. Și în cazul alb-violeților, runda trecută a însemnat un joc cu o întoarcere de scor, în compania nou-promovatei FC Argeș. Piteștenii au condus din minutul 13, prin golul lui Nilă, însă poliștii au revenit în joc odată cu autogolul căpitanului oaspeților, Cotigă, din minutul 41. Bădăuță a adus victoria pentru Politehnica, în minutul 56, dovedindu-se cel mai în formă fotbalist al echipei în acest început de sezon. Cu 3 goluri în primele două runde, „Bădă” se găsește pe a treia treaptă a podiumului golgheterilor acestui sezon, la egalitate cu brăileanul Costel Roșu și cu Ovidiu Tăncuțanu, de la Știința Miroslava. Primele două trepte sunt ocupate de ripensiștii Mediop (7 goluri) și Dumiter (4 goluri), care au luat însă un avans considerabil în urma acelui 16-0 cu Foresta, din runda inaugurală.

Cu excepția lui Alin Ignea, aflat încă în convalescență după accidentarea suferită în prima etapă, la Brăila, alb-violeții au lotul complet pentru disputa de lângă Turnul Chindiei. În meciul de mâine, sunt șanse mari ca antrenorul Bogdan Andone să apeleze la ultimul transferat, Adrian Poparadu. Mijlocașul sosit de la ACS Poli s-a aflat pe raportul de joc și la meciul cu FC Argeș, însă nu a fost utilizat.

Chindia a luat toate punctele în sezonul trecut

În precedenta ediție de campionat, formația din Târgoviște a câștigat ambele dispute cu Politehnica Timișoara. De altfel, în compania Chindiei, alb-violeții și-au marcat debutul în eșalonul secund, cu un meci de infarct pe „Dan Păltinișanu”. După primele 65 de minute de joc, dâmbovițenii conduceau cu 4-0 la Timișoara, grație „triplei” lui Cherchez, la care s-a adăugat o reușită a lui Neguț, însă alb-violeții au revenit pe final și s-au apropiat la o singură lungime, după punctele semnate de Blănaru (min. 67, 79) și Giuricici (min. 70). În final, Chindia s-a impus cu 4-3, deși timișorenii au avut câteva șanse de a smulge măcar un punct din această dispută în ultimele secvențe.

Returul de la Târgoviște s-a disputat pe o dată specială pentru întreaga suflare alb-violetă, la 4 decembrie, în ziua în care vechea Politehnica aniversa 95 de ani de la înființare. Chindia a stricat însă sărbătoarea poliștilor, prin victoria cu 2-0 repurtată în fața elevilor lui Sorin Brîndescu. Cristian Cherchez (12) și Alin Nisipeanu (63) au semnat punctele victoriei pentru formația lui Nicolae Croitoru.

Partida Chindia Târgoviște – Politehnica Timișoara, din cadrul rundei a 3-a a eșalonului secund, va avea loc mâine, de la ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu”, și nu va fi televizată.

Sorescu și Bilia privesc cu încredere meciul cu FC Argeș: „E voie bună, ca după orice victorie”

Deian Sorescu și Dănuț Bilia speră la o victorie și în fața nou-promovatei FC Argeș (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara va disputa, mâine, primul meci pe teren propriu din noul sezon al Ligii a II-a. Victoria de la Brăila, din runda inaugurală, le dă încredere „Băieților în Ghete”, care sunt deciși să lupte pentru ca gruparea alb-violetă să încheie etapa a 2-a cu punctaj maxim. Cum era și firesc, succesul de la malul Dunării a dus și la o atmosferă pozitivă în vestiar, confirmată de Deian Sorescu și Dănuț Bilia.

Deian Sorescu a fost unul dintre protagoniștii victoriei de la Brăila, el fiind coautor la golul al treilea al alb-violeților, semnat de Taub. Tânărul mijlocaș al Politehnicii speră ca meciul cu FC Argeș să se desfășoare pe o temperatură mai suportabilă și e încrezător că el și colegii săi vor reuși un rezultat bun.

„Este primul meci acasă și am vrea să repetăm rezultatul de la Brăila și să ne trecem în cont victoria. În primul rând, n-aș mai vrea să fie canicula peste care am dat săptămâna trecută. În urma meciului de la Brăila, mai mulți jucători au avut probleme, inclusiv eu. Așteptăm suporterii, să vină și să ne susțină. Atmosfera e foarte bună, domnul Andone știe să ne țină uniți și motivați”, a declarat Sorescu.

Fundașul Dănuț Bilia a vorbit, la rândul său, despre atmosfera pozitivă din vestiar, după ce Politehnica a pășit cu dreptul în noul sezon, prin victoria externă de la Brăila.

„Întâlnim o echipă bună pentru nivelul de Liga a II-a, care a promovat fără să cunoască gustul înfrângerii. Va fi un meci dificil, pe care trebuie să-l câștigăm. E voie bună în vestiar, ca după orice victorie. Ne-am bucura să fie o atmosferă cât mai frumoasă, poate va veni și o galerie a celor de la FC Argeș. Așa e frumos fotbalul”, spune Bilia.

Dănuț Bilia, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul alb-violeților, consideră că mișcările de trupe din această vară au schimbat în bine fața echipei.

„S-au schimbat multe lucruri față de sezonul trecut și pot să spun că s-au schimbat în bine. Cred că și adversarii ne privesc altfel în acest sezon. Eu spun că suntem mai puternici decât în sezonul trecut”, a mai spus fundașul aflat la al treilea sezon în tricoul Politehnicii.

Partida cu FC Argeș va avea loc pe „Știința”, deși la un moment dat se vorbea despre posibilitatea revenirii pe „Dan Păltinișanu” încă din startul campionatului. Dănuț Bilia și-a exprimat ferm opțiunea pentru locul de desfășurare a meciurilor de pe teren propriu: „Pe «Știința», clar! Nu se compară cu nimic. Aici e casa noastră, aici ne simțim cel mai bine!”.

Partida Politehnica Timișoara – FC Argeș va avea loc mâine, de la ora 16:00, pe arena „Știința”, și va fi televizată de Digi Sport. Meciul va fi arbitrat la centru de Viorel Flueran (Craiova), ajutat la cele două tușe de Marian Truță (Babeni, VL) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Rezervă de arbitru a fost desemnat Dorin Petru Voina (Reșița), iar obervatorii delegați la această întâlnire sunt Cornel Corocan (Reșița) și Traian Marcu (Sibiu).

Iordan Eftimie, optimist înaintea întâlnirii cu Politehnica: „Am încredere că vom face un joc bun”

Sâmbătă, pe „Știința”, e programat derby-ul alb-violet al ligii secunde. De la ora 16:00 se vor afla față în față Politehnica Timișoara și FC Argeș, gruparea piteșteană fiind nou-promovată în eșalonul al doilea. Tehnicianul grupării din Trivale, Iordan Eftimie, nu se așteaptă la un joc ușor pe Bega, însă e convins că dacă elevii săi îi vor respecta indicațiile, se vor întoarce acasă cu cel puțin un punct.

Iordan Eftimie a urmărit o înregistrare a jocului susținut de Politehnica sâmbăta trecută, la Brăila, și spune că e o echipă ce poate fi surprinsă, bazându-se pe faptul că a primit două goluri în superioritate numerică.

„Ne aşteaptă un joc destul de dificil, având în vedere şi distanţa pe care trebuie să o parcurgem înainte de acest meci. O deplasare destul de lungă și un meci împotriva unei echipe care, în prima etapă, a câştigat la Brăila. Un meci dificil, dar eu am încredere că vom face un joc bun şi ne vom întoarce cu un rezultat pozitiv de acolo. I-am văzut pe casetă pe cei de la Timişoara. Au şi ei în componenţă câţiva jucători noi. Voi discuta cu jucătorii mei despre adversar. Dacă vor face ceea ce le voi cere, nu avem cum să nu venim cu un rezultat bun. Timişoara este o echipă care joacă fotbal. La Brăila au avut 3-0, dar ei au jucat cu un om în plus din minutul 15. După aceea, cei de la Brăila le-au înscris două goluri în inferioritate numerică. O echipă care poate fi surprinsă. Eu îmi doresc să câştigăm meciul, însă, dacă nu vom putea, trebuie să ne mulţumim şi cu un punct. Orice punct adunat este bun când se va trage linie. Cu cât ai o zestre mai bogată cu atât este mai bine. Noi încercăm să luăm joc cu joc şi să vedem ce putem scoate de la fiecare meci în parte”, a declarat Eftimie, citat de cotidianul local Curierul Zilei.

FC Argeș a început sezonul cu o remiză albă, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, în fața unei retrogradate din Liga I, Pandurii Târgu Jiu. Iordan Eftimie admite că în jocul echipei sale s-a simțit și tracul debutului în cel de-al doilea eșalon, dar speră ca din rundele ce urmează să vină și victoriile în contul alb-violeților din Trivale.

„Am făcut analiza jocului cu Pandurii. Nu a fost un meci rău, dar au ajuns şi ei la concluzia că, dacă aveam mai multă determinare, puteam câştiga fără probleme. Rămânem cu regretele. Parcă nu am avut prospeţimea necesară. Am discutat şi cu băieţii şi probabil că a fost şi tracul debutului în Liga a II-a. Am fost puţin inhibaţi la început, a mai fost şi căldura aia sufocantă. Probabil acestea sunt motivele pentru care nu am putut cîştiga. S-a văzut că nu am avut acel plus care ne-ar fi ajutat să câştigăm. Ne-am dorit foarte mult. Nu am reuşit, dar sper că în etapele viitoare să putem mai mult şi să câştigăm”, a mai spus Eftimie, conform sursei citate.

FC Argeș pregătește o infuzie de experiență, prin transferul unui jucător cu ștate vechi la nivelul primei divizii. Deși Iordan Eftimie nu a nominalizat jucătorul cu care se poartă negocieri, presa din Pitești vehiculează numele lui Raul Costin, cel care și-a reziliat recent contractul cu Concordia Chiajna, și mai are în CV echipe ca FC Național, FC Vaslui, U Cluj, FC Botoșani sau Rapid.

„La capitolul noutăţi o să fie o surpriză. Nu pot să vă dau nume acum până nu este sigur. Va veni un jucător la club, probabil că se va semna contractul. Nu va fi în lot pentru meciul cu Timişoara, însă la partida de săptămâna viitoare, cu Miroslava, sigur va fi. Este un fotbalist care a activat în Liga I şi care ne va ajuta mult datorită experienţei pe care o are”, a declarat Iordan Eftimie.

Partida Politehnica Timișoara – FC Argeș Pitești va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, pe arena „Știința”, și contează pentru a doua rundă a ligii secunde.

 

Canicula, principala grijă pentru Bogdan Andone înaintea meciului cu FC Argeș: „Mi-aș dori chiar să plouă puțin”

Politehnica Timișoara se pregătește de primul meci în fața propriilor suporteri din acest sezon, în condiții extreme. Temperaturile ridicate care au persistat și în această săptămână au îngreunat ciclul de pregătire, elevii lui Bogdan Andone revenindu-și cu mare greutate după jocul de la Brăila, disputat pe o temperatură de 40 de grade celsius. În plus, tehnicianul polist și-a exprimat nemulțumirea și față de schimbarea tardivă a orei de start a partidei cu FC Argeș, de sâmbătă, de pe „Știința”.

FC Argeș e prima divizionară secundă care vizitează arena „Știința” în noul sezon al ligii secunde. Un adversar incomod, în opinia antrenorului Bogdan Andone, care a transferat un întreg contingent de jucători cu experiență în „B”, de la cojudețeana CS Mioveni.

„E un meci important pentru noi, deoarece e primul pe teren propriu. Vom întâlni un adversar care și-a câștigat anul trecut seria din Liga a III-a fără să piardă niciun meci. Piteștiul e o echipă bună, cu experiență, care s-a întărit cu 4-5 jucători de la Mioveni… Vișa, Năstăsie, Popescu… Una peste alta, o echipă care joacă un fotbal plăcut, cu o mentalitate de câștigătoare. Trebuie să ajungem pregătiți din punct de vedere mental la ora meciului. Avem nevoie de victorie și sper ca sâmbătă vremea să fie de partea noastră. Se va juca de la ora 16:00 și mi-aș dori să fie înnorat sau poate chiar să plouă puțin… Dacă va fi temperatura de astăzi, nu știu ce așteptări putem avea de la un meci la 37-38 de grade”, a declarat Bogdan Andone.

De altfel, căldura excesivă care s-a înregistrat la ora meciului din prima etapă, de la Brăila, a avut urmări și în această săptămână. „Atmosfera din vestiar e destul de liniștită. Nici ieri nu-și reveniseră băieții după excursia de la Brăila. Unii dintre ei au vomat tot drumul… A fost o căldură insuportabilă la Brăila, iar la pauză 7-8 dintre ei îmi cereau să-i schimb. Mai aveam la dispoziție două schimbări și nu puteam face nimic, pentru că nu știam care dintre ei cedează… Sorescu, Plămadă, Predescu, Bădăuță… Taub a și vomat pe marginea terenului. Au ajuns duminică, la ora 3 dimineața de la Brăila, după vreo 12 ore în care au stat întinși pe culoarul dintre scaunele din autocar. Ce să vă spun? Două zile n-am putut face nimic cu ei, iar ieri încă erau «împachetați»”, a mai spus Andone.

Tehnicianul polist s-a arătat nemulțumit și de schimbarea orei de disputare a jocului cu FC Argeș, oficializată cu doar două zile înaintea întâlnirii. Inițial, partida cu piteștenii era programată la ora 18:00, însă la cererea televiziunii care deține drepturile de difuzare a Ligii a II-a, aceasta a fost devansată cu două ore.

„E foarte din scurt. Din punctul meu de vedere, ca antrenor, nu pot fi de acord cu ceea ce s-a întâmplat, pentru că n-am putut să-mi pregătesc deloc ciclul săptămânal. Am așteptat să aflu dacă jucăm la 18:00 sau la 16:00… până acum câteva ore nu știam nimic. Ieri, când au plecat băieții, n-am știut să le spun la cât jucăm și le-am transmis prin SMS ora antrenamentului de astăzi. Dar, din păcate, acesta e fotbalul pe care îl avem și trebuie să ne adaptăm”, a afirmat Andone.

O absență certă pentru meciul cu FC Argeș e cea a mijlocașului Alin Ignea, care a suferit o entorsă de gradul II după intrarea dură a brăileanului Paul Ioan, din minutul 15 al meciului din prima etapă. Bogdan Andone spune că sunt șanse mici să se bazeze și pe Adrian Poparadu, care încă mai are de lucrat la capitolul fizic. „Poparadu încă nu e pus la punct din punct de vedere fizic. Mai are nevoie de o săptămână, poate chiar două. Din acest punct de vedere, pot să spun că suferim, pentru că am fi avut mare nevoie de el”, a mai spus Andone.

Politehnica își continuă căutările pentru un ultim transfer, cel al unui fundaș central cu experiență. „Încă suntem în căutări, avem tot felul de propuneri de jucători. Vreau să facem alegerea corectă, iar jucătorul care va veni pe acea poziție să fie 100% convins că dorește să joace la această echipă”, a spus tehnicianul Politehnicii.

Partida Politehnica Timișoara – FC Argeș, din cadrul etapei a 2-a a eșalonului secund, va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, pe arena „Știința”.

Schimbare de oră la Politehnica Timișoara – FC Argeș! Jocul de pe „Știința” va fi televizat

Bădăuță & co. vor întâlni sâmbătă, de la ora 16:00, pe FC Argeș (Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto)

Politehnica Timișoara va disputa primul meci pe teren propriu din noul sezon la finalul acestei săptămâni. Partida pe care elevii lui Bogdan Andone o vor disputa în compania nou-promovatei FC Argeș va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, pe arena „Știința” și urmează a fi televizată.

Inițial, jocul cu piteștenii fusese programat la ora 18:00, fără televizare, deoarece FRF nu ajunsese la un acord cu Digi Sport, televiziunea care și-a arătat intenția de a achiziționa drepturile pentru Liga a II-a în noul sezon. Lucrurile par să fi intrat pe un făgaș normal ieri, în urma unor noi discuții între cele două părți, astfel că meciurile din eșalonul secund vor putea fi urmărite pe micul ecran începând cu etapa a doua.

Unul dintre meciurile televizate din această rundă e cel de la Timișoara, unde se vor înfrunta cele două grupări alb-violete ale campionatului, Politehnica și FC Argeș. La cererea deținătorului drepturilor TV, meciul a fost devansat cu două ore față de programarea inițială, și va începe, astfel, la ora 16:00, pe arena „Știința”. „În această dimineață am primit informația 100% de la domnul Bodescu (n.r. secretar general adjunct al FRF). Aseară existau deja unele discuții, însă ora nu era fixată”, ne-a informat directorul sportiv al Politehnicii, Marius Cociu.

Politehnica va aborda partida cu FC Argeș cu un moral ridicat, după victoria cu 3-2 din runda inaugurală, de la Brăila. Lotul pregătit de Bogdan Andone are o singură absență certă până la această oră. E vorba despre mijlocașul Alin Ignea, accidentat în duelul cu brăileanul Ioan Paul, în minutul 15 al disputei de săptămâna trecută. Jucătorul Politehnicii a suferit o entorsă de gradul II, astfel că va lipsi de pe gazon între 3 și 5 săptămâni.