Petre SteinbachPovestea lui Petre Steinbach se apropie de începuturile propriu-zise ale carierei sale. Alături de bunii săi, Buza și Radici (aveau să joace tustrei la R.G.M.T. peste câțiva ani), fostul mare fotbalist timișorean rememorează activitățile adiacente descinderilor pe maidan, care i-au călit pe cei trei din punct de vedere fizic.

Se poate spune că pe maidanul nostru am învățat fotbalul. Silindu-ne să imităm execuțiile tehnice ale idolilor noștri, în bună parte reușeam. Cert este că de când priveam îndeaproape la jucătorii R.G.M.T.-ului o serie de dificultăți tehnice începeau să dispară. Învățasem cu Buza și Radici câteva scheme tactice care ne reușeau întotdeauna, astfel că echipa noastră a început să semene panică prin tot cartierul. Echipa noastră se numea Sport-Club, ne făcuserăm rost de o minge adevărată și de câteva tricouri alb-roșii. Printre coechipieri se număra și Elek Schwartz, celebrul antrenor de azi, pe atunci un țânc ce se certa mereu cu mine pentru dreptul de a executa penaltiurile! Aceste diferenduri precoce nu ne-au împiedicat să rămânem buni prieteni. Echipele se alcătuiau începând cu portarul și apărarea (aci erau introduși novicii), suveran fiind atacul căci toți voiau să marcheze goluri. De aceea la înaintare jucau cei mai buni. Mândru că ajunsesem centru înaintaș în echipa cartierului, mi-am permis să întârzii la un meci. Drept pedeapsă, n-am mai fost introdus în echipă. Am plâns și am plecat amenințându-mi prietenii că nu voi mai reveni nicicând. Și m-am ținut de promisiune până la… pauză! M-am „răzbunat” cu adevărat însă pe adversari în repriza secundă, când am înscris 10 din cele 16 goluri ale echipei noastre! Faima noastră creștea în proporția în care se goleau borcanele cu acadele ale băcanului, părinte al unei progenituri care nu cunoștea piedici în calea entuziasmului sportiv.

Începusem să joc fotbal și la locul meu de muncă. Prindeam rufele din zbor cu grații de portar în detentă, prindeam prosoapele murdare cu un șut precis ce le trimetea direct în cazanul spălătoreselor. Când făceam curățenia băii, angajam cu masorii, și ei fotbaliști, adevărate driblinguri cu calupurile de săpun.

Mă gândeam numai la fotbal și încet, încet, tot călărind pe calul năzdrăvan al fanteziei, începusem să-mi fixez unele planuri de viitor în contururi mai precise. Doream să ajung un bun jucător de fotbal. Îmi dădeam însă seama că nu e de ajuns să vrei, nici să dovedești un oarecare talent, dacă aceste calități nu sunt însoțite de o muncă stăruitoare. Și munceam… Încă de la început, în mintea mea de copil, tăsesem frontiere bine stabilite între îndatoriri și distracții. Pe acestea din urmă le îngrădisem la rândul lor cu alte obligații și, pe îndepete, m-am trezit că începusem să devin… om mare.

E plăcut să-ți dai seama de așa ceva. Slujba mergea acum ceva mai bine. Aveam sarcini mai precise și nu mai alergam năuc prin toate etajele după 10 treburi deodată. Când ieșeam după slujbă, mă întâlneam cu cei doi prieteni de care eram nedespărțit. La vârsta noastră, într-o lume care nu-și revenise încă de pe urma dezastrelor unui război nemaipomenit până atunci, subiectele de dsicuție erau și ele pătrunse de neliniște și teamă. Ce să facem? De ce meserie să ne apucăm? Oricât ne-am fi îndepărtat însă, în discuțiile noastre ajungeam invariabil tot la fotbal! Aici eram cu toții de acord: va trebui să ajungem buni jucători. La vârsta noastră ne dădeam seama intuitiv că nu e suficient să batem mingea toată ziua pe maidan. Ce folos să ajungi la măiestria unui adevărat jongler al balonului, dacă nu ai dobândit și calitățile unui adevărat atlet, jucând neobosit timp de 90 de minute. Am început deci să facem atletism. De la gara Fabric, până la stadionul Chinezul din Timișoara era o cale destul de lungă. Drumul ducea de-a lungul unei alei de castani. Pe sub acești castani făceam alergări când mergeam la antrenament. Și peste ani, când ziariștii sportivi îmi remarcau rezistența deosebită, în gând îmi revenea aleea străjuită de castani

– VA URMA –

Dacă doriți să recitiți:
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3

Material apărut în Almanahul Sportul 1970

Leave a Reply