Petre SteinbachAmintirile fostului internațional timișorean Petre Steinbach ajung la momentul primelor tatonări cu singurul club din orașul natal la care avea să evolueze, R.G.M.T. (Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor din Timișoara). Primii pași de reorganizare ai clubului înființat în 1910, după încheierea primului război mondial, surprinse prin ochii lui Steinbach, pe atunci doar un puști de 14-15 ani.

Ne îndrăgostisem de jucătorii R.G.M.T.-ului, tineri muncitori sau vânzători din magazinele timișorene. Clubul R.G.M.T., în plină reorganizare, fusese înființat în 1910 și înioante de război desfășurase o frumoasă activitate ca promotor al mișcorii de solidaritate muncitorească. În primii ani postbelici, o bună parte dintre membrii lui întorși de pe front își reluau activitatea, dar deocamdată nu se putuse organiza decât o echipă de fotbal.

Cum clubul nu prea avea fonduri, făceau antrenamente pe un teren militar de instrucție. Bineînțeles că aici nu existau nici un fel de amenajări. Echipamentul era îngrămădit într-o căsuță de cantonieri, lângă un viaduct, cale de aporape un kilometru. Veneau în fiecare zi îmbrăcați în echipament și cu barele porților în cârcă, peste rambleul căii ferate până la teren și după ce jucau, scena se repeta în sens invers. Ne-am gândit să le ușurăm această sarcină și între noi și R.G.M.T. a intervenit o adevărată înțelegere… Noi ne obligam să ducem în cârcă barele, la dus și la întors. Pretindeam în schimb să ni se acorde monopolul mingilor culese în spatele porții, unde nici un alt copil nu avea voie să se apropie.

Recunosc că treaba asta nu era cu totul… sportivă, dar contractul a fost încheiat și a durat până când am trecut din spatele porții pe teren, în calitate de jucători ai clubului muncitoresc.

Asta s-a întâmplat însă mult mai târziu, după ce învățasem multe din știința jucătorilor echipei muncitorești, de care îmi aduc aminte cu plăcere. Desigur că impresiile copilăriei sunt cele mai puternice, căci mie și acum mi se pare că Ludvig a fost cel mai bun portar pe care l-am văzut vreodată. Revăd cu ochii minții pe Vago, pe Allar. Cu acesta din urmă, centrul înaintaș al roș-negrilor, culorile R.G.M.T.-ului, am pățit-o! Avea acest Allar un șut de se dusese pomina. Tăria lui am încercat-o și eu primind în plin obraz o reluare din voleu. Am căzut jos și acolo am rămas, leșinat. M-au stropit cu apă, m-au frecționat. Când mi-am revenit, bietul Allar, speriat de-a binelea, îmi dădea să miros colonie ce-i fusese oferită de o admiratoare care îl urmase până la teren… Cei doi prieteni ai mei, Buza și cu Radici, aproape că se îmbolnăviseră de invidie văzând că asul R.G.M.T.-ului mi-a acordat personal îngrijiri. Vânătaia de sub ochi am purtat-o ca pe un steag și am fost foarte nefericit când a dispărut.

– VA URMA –

Dacă doriți să recitiți:
Episodul 1
Episodul 2

Material apărut în Almanahul Sportul, 1970

Trackbacks

Leave a Reply