Cadou pentru Robert Lupu: United Galați – Informatica Timișoara 0-5

10362846_1101456146546360_2588356658216999397_nInformatica Timișoara a trecut cu brio un examen ce se anunța extrem de dificil. Formația bănățeană a încheiat etapa a 7-a a Ligii I de futsal cu o victorie în deplasare, la United Galați, cu scorul de 5-0. Trei puncte extrem de importante obținute de timișoreni, care reușesc să-i ofere și un frumos cadou sărbătoritului de astăzi, Robert Lupu, antrenorul-jucător al echipei fiind și dublu marcator în partida de pe malul Dunării.

Informatica Timișoara rămâne cu maximum de puncte în partidele disputate până acum în campionat. Gruparea de pe Bega a reușit în această seară o victorie confortabilă, 5-0 în deplasarea de la United Galați, formație ce în acest sezon nu cedase decât pe terenul campioanei Cityus Târgu Mureș, și acolo la mare luptă (5-6).

Povestea meciului s-a scris, de altfel, în primele 20 de minute. La pauză, Informatica avea 4-0, grație reușitelor semnate de Robert Lupu, Slaven Novoselac și Florin Matei – autor al unei „duble”. În partea a doua, disputa a fost mai echilibrată, însă tot timișorenii aveau să mai puncteze o dată, prin Slobodan Janjic.

Jucătorii Informaticii au ținut să dedice victoria de astăzi antrenorului-jucător Robert Lupu, care astăzi împlinește 33 de ani. De asemenea, timișorenii sunt alături de colegul lor, Thiago Alcantara, care a suferit o gravă accidentare la genunchi în partida de la Galați. Brazilianul e al doilea jucător din infirmeria Informaticii, după ce Stefan Rakic s-a accidentat în cantonamentul naționalei Serbiei.

În weekend, Informatica revine la Timișoara. Bănățenii vor juca duminică, de la ora 12, la sala „Constantin Jude”, în compania unui adversar facil, Clujana Cluj, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii I.

About Gabriel Toth

Leave a Reply