Politehnica Timișoara abordează meciul de mâine, cu CS Balotești, în formulă completă. La antrenamente a revenit și Alin Ignea, accidentat în meciul din prima rundă, de la Brăila, și ar putea fi inclus în lotul de 18 jucători pentru duelul cu ilfovenii. O altă noutate e reprezentată de Borislav Topic, fundașul sârb fiind legitimat la începutul acestei săptămâni, după o așteptare de o lună de zile pentru obținerea permisului de muncă în România.

Fundașul în vârstă de 33 de ani spune că se simte bine la Timișoara și e nerăbdător să-și ajute colegii și din teren.

„Până acum e totul foarte bine, băieții sunt foarte de treabă, m-au primit excelent. Cred că m-am acomodat rapid în acest grup. Sunt deja de o lună la Timișoara, m-am antrenat foarte bine în perioada în care am așteptat actele și acum sunt nerăbdător să încep să joc. Sper să o fac cât mai mult”, a declarat Topic.

Borislav Topic se simte apt din punct de vedere fizic pentru debutul în alb-violet chiar de la meciul de mâine, cu CS Balotești.

„Sunt apt de joc și sper să îi arăt antrenorului că sunt în formă. Îmi doresc să ajut echipa în meciul cu Balotești și sper să reușim să câștigăm toate cele trei puncte”, a mai spus sârbul.

Pentru Borislav Topic, e a doua experiență în România, după cea de la FCM Târgu Mureș, din perioada 2010-2012. De alfel, el a fost convins să se alăture Politehnicii de team-managerul Aurelian Băbuțan, alături de care a lucrat și la formația ardeleană.

„Mă bucur că m-am întors în România. Perioada pe care am petrecut-o la Târgu Mureș a fost foarte frumoasă. Sper ca aici, la Timișoara, să fie și mai frumos”, a mai spus Topic.

Partida Politehnica Timișoara – CS Balotești, din etapa a 8-a a Ligii a II-a, va avea loc mâine, de la ora 16:00, pe „Știința”. Vă reamintim, acesta va fi ultimul meci disputat de alb-violeți în această toamnă pe arena cea mai centrală a orașului. Începând cu meciul din etapa a 10-a, cu Dunărea Călărași, echipa se va muta pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

Leave a Reply