Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a pierdut în cel de-al doilea minut de prelungire disputa de astăzi, de la Afumați. Gazdele s-au impus cu 2-1, la capătul unui joc în care alb-violeții au avut momente în care au dominat ostilitățile, însă nu au reușit să fructifice câteva ocazii din poziții ideale. În plus, timișorenilor li s-a refuzat un penalti clar în opinia antrenorului Bogdan Andone, prin care actualul tehnician polist și-a amintit de precedenta sa vizită la Afumați, în sezonul trecut, cu Olimpia Satu Mare, când la centru se afla același Florin Miron din București.

„Nu sunt prea multe de spus. Când venim în zona Bucureștiului avem de fiecare dată un arbitraj ostil. Se vede că venim de la Timișoara… Am avut un penalti clar la Taub, după ce echipa gazdă a primit o lovitură de pedeapsă la prima lor intrare în careu. Același lucru l-am pățit și anul trecut, când eram la Satu Mare, aici, la Afumați, și cu același arbitru! Nu cred că e întâmplător. Același lucru, penalti la 0-0… Eu cred că a fost penalti clar la Taub, pe care am și fost nevoit să-l schimb la acea fază. El a avut prim-planul, a ciupit mingea, a fost atacat din lateral, lovit direct. Am văzut că șchiopătează și am decis să-l schimb. Nu se poate așa ceva! Etapa trecută, cu Balotești, nu ni s-au acordat două penaltiuri clare. La unul, a lăsat avantaj, însă a ratat Staicu. În regulă, nu s-a concretizat avantajul, dar trebuie să revii la faza inițială. E prea mult, să-ți bați joc de o echipă care bate 600 de kilometri să ajungă la meci. Am plecat ieri dimineață, am ajuns aseară, la ora 21… Din păcate, acesta e fotbalul nostru, cu deplasări interminabile și cu arbitraje care acordă cei 10-15% oaspeților când jucăm acasă, iar când jucăm în deplasare, aceste procente se acordă tot adversarilor noștri. Suntem o echipă mică, nu avem niciun sprijin, fiecare își face planurile când joacă cu noi”, a declarat, după meci, Bogdan Andone.

Tehnicianul polist a fost mulțumit de prestația echipei din prima repriză, precum și de cea din prima jumătate a mitanului secund, în care elevii săi nu au reușit să-și concretizeze dominarea și pe tabela de marcaj.

„O primă repriză foarte bună, în care am avut o posesie bună și am reușit să marcăm. Repriza a doua a început, de asemenea, foarte bine pentru noi. Practic, primele 15-20 de minute s-a jucat doar în jumătatea gazdelor. A urmat apoi o ocazie rarissimă a lui Bădăuță, scăpat de la 30 de metri singur cu portarul. Pe final, la o neatenție, la o nesincronizare, am pierdut meciul…”, a mai spus Andone.

Andrei Țugui a fost titular în dispozitivul alb-violet, bifând astfel primele minute din acest sezon pentru Politehnica. O intrare bună în joc a avut și Cornel Predescu, experimentatul mijlocaș reușind și egalarea pentru alb-violeți în minutul 43. Totuși, Bogdan Andone se declară mâhnit de faptul că elevii săi nu reușesc să gestioneze momentele-cheie ale meciului.

„Și-a dorit, a încercat să joace, evoluția sa a fost în nota echipei. În opinia mea, a făcut un joc bun. A intrat bine și Predescu, a dat gol, a verticalizat cu niște pase foarte bune… Dar, din păcate, nu știm să gestionăm unele momente ale jocului. Practic, după ce gazdele au marcat al doilea gol, nu s-a mai jucat nimic. Jucătorii de la Afumați erau pe jos, mingile au fost trimise peste gard. Însă noi, în minutul 90, la 1-1, nu am reușit să facem acest lucru. Suntem o echipă naivă, cu toate că avem jucători cu experiență. Nu știm să gestionăm momentele importante ale jocului”, a mai spus Bogdan Andone.

În urma înfrângerii de la Afumați, Politehnica Timișoara coboară pe locul 10 în clasamentul Ligii a II-a, având 13 puncte în cont.

Leave a Reply