Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a obținut doar un punct din disputa cu CS Balotești de pe „Știința”. A fost 2-2 la final, după 2-0 la pauză pentru alb-violeți, care pe lângă cele două goluri marcate și-au mai creat câteva ocazii enorme. Antrenorul Bogdan Andone spune că și-a avertizat elevii la pauză să nu se relaxeze și e dispus să ia măsuri în privința unor jucători care nu au avut determinarea necesară în jocul de astăzi.

„I-am avertizat pe băieți la pauză să rămână concentrați, să nu se relaxeze. Am și accentuat acest lucru. Știam că Baloteștiul e o echipă de contraatac, cu jucători de viteză. Le-am cerut să nu trateze meciul superficial, dar începutul de repriză a fost dezastruos din toate punctele de vedere. Am avut o ocazie mare a lui Staicu pe finalul primei reprize, apoi a venit bara lui Predescu… Nu ai voie să nu marchezi din aceste situații. Pe final, au fost ocaziile lui Bădăuță… Inacceptabil ca unu la unu cu portarul sau din câțiva metri, cu portarul căzut, să nu ai determinarea și hotărârea să marchezi. Îmi pare rău pentru suporteri, care ne-au susținut pe tot parcursul meciului. Echipa a făcut un joc foarte bun în prima repriză, și-a creat foarte multe situații de gol, dar când nu ai determinarea și agresivitatea necesară în fața porții, fotbalul te pedepsește”, au fost primele concluzii ale lui Bogdan Andone.

Alb-violeții nu au reușit să gestioneze un moment extrem de favorabil și au pierdut două punct în două minute. Un meci care, pe alocuri, a amintit de înfrângerea din 23 august, tot de pe „Știința”, în fața unei echipe asemănătoare, Metaloglobus București.

„În aceste momente, când ești la conducerea jocului, trebuie să fii foarte atent în apărare. Pe jocul tău de construcție, pe fazele pe care le duci, echipa adversă va încerca să lovească pe contraatac. Dacă nu gestionezi bine aceste momente, te costă, lucru care s-a întâmplat și cu Metaloglobus, când am avut o sarabandă de patru-cinci ocazii mari în primele 7-8 minute, iar pe prima lor ocazie am luat gol. Am mai spus, suntem departe de ceea ce trebuie să fim. Avem foarte mult de muncă, dar atitudinea unor jucători lasă de dorit, din păcate, și voi analiza și eu foarte bine în acest weekend ce e de făcut de săptămâna viitoare”, a declarat Andone. „Nu renunț la jucători. E lotul pe care îl avem până în iarnă, e greu să mai aduci acum jucători liberi de contract de valoare. Dar fiecare își va aștepta șansa. Va veni rândul altor jucători să joace și, asta e, poate că nu au aceeași calitate fotbalistică, însă contează pentru mine să aibă determinare, agresivitate, să joace pentru echipă. Le-am spus-o și înainte de meci: «Nu uitați pentru cine jucați și ce tricou purtați!». Voi analiza și vor juca cu siguranță și alți jucători”, a continuat tehnicianul polist.

Bogdan Andone a fost nevoit să facă foarte repede prima schimbare, încă din minutul 18, atunci când Carol Taub a părăsit terenul accidentat.

„Taub avut o lovitură sub ochi, sângera, a încercat să joace și nu a mai putut, din păcate. Am fost nevoiți să facem foarte repede prima schimbare. Apoi, pe final, și Krausz a avut probleme după o lovitură, și-a pierdut puțin cunoștința, iar în ultimele zece minute am jucat, practic, în zece oameni. Încă o dată, felicitări băieților pentru că n-au cedat, ne-am creat 2-3 ocazii în ultimele minute. Firește, felicitările se adresează celor care merită, pentru că merită toți. Și îmi cer scuze încă o dată suporterilor, pentru că au fost alături de noi și nu am reușit să obținem această victorie”, a spus Andone, care s-a declarat, per total, mulțumit de aportul lui Borislav Topic, care a intrat în teren mai repede decât s-ar fi așteptat. „Topic a făcut un meci bun, și-a dorit foarte mult. A comis și unele greșeli, dar cu siguranță este un câștig pentru echipă. Sper să își găsească ritmul cât mai repede și să devină un jucător de bază”, a mai spus Bogdan Andone.

Pentru Politehnica Timișoara urmează o nouă dispută cu o grupare din Ilfov, de această dată în deplasare. Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 11:00, alb-violeții vor evolua pe terenul lui CS Afumați.

Leave a Reply