Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a surclasat una dintre cele mai în formă echipe din Liga a II-a, Dunărea Călărași. A fost 4-1 ieri, pe „Știința”, o performanță cu atât mai remarcabilă cu cât toate cele patru goluri au fost marcate în inferioritate numerică. Tonul unei victorii memorabile a fost dată de eurogolul lui Răzvan Ghinescu, din minutul 43, care a restabilit egalitatea pe tabelă chiar înaintea pauzei.

Decarul formației timișorene spune că el și colegii săi s-au mobilizat exemplar, după ce Ioan Mera a văzut direct cartonașul roșu în minutul 35.

„O victorie meritată. Eu zic că am controlat jocul, mai ales după eliminarea lui Mera. În final, cred că ne-a prins bine acea eliminare, pentru că ne-am organizat mai bine în apărare și pe contraatac am arătat că suntem o echipă. E o victorie foarte importantă, mai ales pentru moral. Ne dă încredere pentru viitor. Nu am mai pierdut de trei meciuri, e foarte important pentru noi să legăm cât mai multe rezultate pozitive”, a declarat Ghinescu.

Mijlocașul stânga a Politehnicii a reușit un gol de generic, în minutul 43, când a marcat cu un șut de la 20 de metri, care a lovit și transversala, în apropierea vinclului porții lui Lungu. „Bine că mi-am mai făcut mingea o dată pentru șut, pentru că dacă trăgeam din prima, cred că o făceam în blocaj. Tot ce contează e că a intrat mingea în poartă. Mă bucur, orice gol e foarte important, pentru orice jucător”, a afirmat Ghinescu. Pentru fotbalistul originar din Sânnicolau Mare e a doua reușită a sezonului. Coincidență sau nu, „Ghine” a marcat tot la un 4-1, realizat tot pe „Știința”, în meciul cu CS Balotești.

După rezultatele înregistrate în etapa a 33-a, Politehnica a scăpat și din punct de vedere matematic de emoțiile retrogradării. Răzvan Ghinescu spune însă că el și colegii săi nu s-au gândit niciun moment la posibilitatea unei reveniri premature în „C”.

„Nu cred că s-a pus vreodată problema retrogradării. Noi știam de la început că nu avem cum să mergem în Liga a III-a, eram chiar siguri de acest lucru, pentru că am fost întotdeauna conștienți de faptul că formăm o echipă”, e de părere Ghinescu.

Politehnica Timișoara are două săptămâni la dispoziție să pregătească marele derby cu UTA. Prin vocea lui Răzvan Ghinescu, „Băieții în ghete” și-au exprimat nerăbdarea să joace într-un meci ce se dorește a fi memorabil, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. „Într-adevăr, ne gândim mai mult la meciul cu UTA, un meci foarte important atât pentru noi, cât mai ales pentru suporteri. Așteptăm acest derby de la începutul anului”, a conchis Ghinescu.

În acest sezon, Răzvan Ghinescu a bifat 22 de apariții pentru Politehnica în Liga a II-a, dintre care 19 ca titular.

Leave a Reply